Autoreferat finalizat spre tipar 02.03.2012

Totodată, studiul a relevat că hidatidoza hepatică induce dereglarea structurală nu numai în
chisturile hidatice majore sau complicate, dar şi în formaţiunile parazitare de dimensiuni mai mici,
depinzând de activitatea vitală a larvochistului [1, 18].
Fig.3.4 Aspecte histopatologice ale parenchimului hepatic la distanţă. A) Granulom centrolobular
constituit din limfocite, macrofage şi neutrofile solitare (×400); B) Imbibiţie biliară a citoplasmei
celulare în lobul controlateral (→) (×400). Coloraţie H-E.
Astfel, actualul studiu direcţionat asupra parenchimului hepatic perichistic şi la distanţă de
chistul hidatic reflectă date convingătoare a faptului că perichistul poartă un risc hotărâtor în
apariţia unor complicaţii în perioada pre - şi postoperatorie. De asemenea, zona perichistică este
un factor de risc considerabil, în persistarea sau apariţia cavităţii reziduale prin dezvoltarea unor
fisuri chisto-biliare, proceselor trombotice vasculare şi inflamatorii, ce argumentează noţiunea de
boală perichistică, care de comun cu particularităţile vitale ale larvochistului periclitează
parenchimul hepatic la distanţă de la chist prin evoluţia diferitelor tipuri de hepatită, cu
predilecţie a hepatitei reactive nespecifice [1, 6].
4.2. Evaluarea imunohistochimică şi profilul ultrastructural al componentului
hepatocelular şi infiltratului inflamator în leziunea hidatică
Remarcăm faptul că rezultatele studiilor imunohistochimice şi electonomicroscopice
efectuate în chistul evolutiv au mai specificat o latură a particularităţilor componentului
hepatocelular şi procesului inflamator la nivel de ficat în dependenţă de activitatea vitală a
parazitului.
Cercetările imunohistochimice efectuate cu utilizarea anticorpilor monoclonali anti CD34
pentru celule endoteliale şi anti –CD 68 pentru macrofage au oferit posibilitatea de a identifica
particularităţile endoteliocitelor şi reticulocitelor (celulelor Kupffer). Diminuarea numerică
treptată a endoteliocitelor sinusoidale, frecvent în imediata apropiere şi în parenchimul hepatic
perichistic are loc odată cu evoluţia leziunilor de necroliză la nivel de capsulă periparazitară, ce
rezultă din procesul şi gradul de fertilitate a parazitului. Un alt moment considerabil constatat,
este persistenţa celulelor Kupffer între hepatocite după dispariţia completă a endoteliocitelor,
prezenţa capilarelor şi colangiolelor cu tendinţă de proliferare în infiltratul inflamator lipsit de
hepatocit [11, 12]. La fel de semnificativ, este constatarea în studiul de faţă, a prezenţei reacţiei
imunohistochimice accentuate cu anti-CD34 în endoteliocitele sinusoide din zonele perifocale
leziunilor şi la nivelul capsulei fibroase, ceea ce confirmă particularităţile compensatorii şi de
neovascularizare la nivelul capsulei fibroase, inclusiv hialinizate, ceea ce exprimă morfogeneza
19