2009-2010 - Facultatea de Teologie - "Lucian Blaga" din Sibiu

două din coordonatele sale fundamentale: satul şi Biserica lui, Ortodoxia dinamică
a spaŃiului devenirii sale umane. Cu alte cuvinte, trecând oarecum în spaŃiul etno-
psihanalizei, sătenii noştri plecaŃi spre alte orizonturi poartă cu ei relaŃia ontologică
cu spaŃiul liturgic şi duhovnicesc al satului, aşa cum altădată, la vremea războiului,
acelaşi Ńăran român purta cu sine valorile care-l motivau să rămână în viaŃă.
30
6. Un alt aspect care marchează realitatea acestei tradiŃionale legături este
legat de rezistenŃa preotului la risipirea vremii de acum. Zeci de sate româneşti
au rămas fără ceea ce altădată numeam intelectualitatea satului, ştim cum s-au
diminuat posturile de învăŃători şi profesor, cum aproape au dispărut dispensarele
săteşti şi cum s-au transformat în teribile focare de boală o serie de zone
descoperite la virulenŃa unor epidemii, am văzut toŃi lipsa de reacŃie a unor consilii
locale la chestiuni legate de drame familiale sau catastrofe naturale, multe dintre
ele evitabile cu un minim efort comunitar. La personajele lipsă ale acestei drame de
dezintegrare a nucleului rural un singur personaj nu s-a aliat: preotul. Umil şi de
cele mai multe ori prost sau insuficient plătit, în ciuda scenariilor construite pe
seama averii sale, aproape înghiŃit de aceleaşi probleme cu ale enoriaşilor săi,
preotul a rămas punctul de tradiŃională rezistenŃă la valul de plecări. Desigur că
noua viroză a emigraŃiei s-a abătut şi asupra sa, dar de cele mai multe ori, atunci
când a plecat a făcut-o cu enoriaşii săi, satul recăpătând un alt preot, personajul
unei noi închegări comunitare. Ceea ce voim a sublinia aproape se vădeşte de la
sine. AbsolvenŃii facultăŃilor de teologie au continuat să ocupe posturi acolo unde
nici un alt licenŃiat nu se mai grăbeşte s-o facă decât, cel mult, pentru petrecerea
vacanŃelor şi vizitarea părinŃilor. Este, în fond una dintre marile provocări pe care
cultura managerială a integrării o produce manageriatului educaŃional din şcolile
teologice care trebuie, grabnic, să ofere suficientă motivaŃie formativă pentru ca
alte şi alte generaŃii de preoŃi să populeze, cu zel şi profesionalism pastoral, acele
sate care devin vii numai la vreme de mari praznice creştine când satul se întoarce
acasă, se reîntoarce în sine. Nu este vorba aici de o viziune metaforică a unei
realităŃi. Observatorul social poate remarca deja atriŃia sociometrică a fenomenului
plecării din sat, pentru că parte din tinerii anilor 1990-1998 se întorc spre sat fie
prin construirea de case, fie prin realizare de investiŃii în imobiliare, fie în ctitorii
care să-i Ńină vii dinaintea comunităŃii rămase acasă care de cele mai multe ori
cuprinde în ea părinŃii, cu tot ceea ce aceştia reprezintă. Nici aici nu este nevoie să