Câmpulung Februarie - 2005 - Baza de Instruire pentru Aparare CBRN

APÃRAREA NBC 9/2005
STATUTUL ARMELOR NBC
STATUTUL ARMELOR NBC
ÎN DREPTUL INTERNAÞIONAL
Inspector de poliþie drd. Horia DOGARU
Armele NBC, considerate arme de
distrugere în masã, continuã sã reprezinte o
ameninþare ºi la începutul secolului XXI. De
asemenea, existã posibilitatea utilizãrii acestora
în atentate teroriste, ceea ce reprezintã una din
noile provocãri ºi tendinþe ale potenþialului de
acþiune al organizaþiilor teroriste 1 .
Definiþia armelor de distrugere în masã a
fost adoptatã la 12 august 1948 în Comisia de
armament din cadrul ONU ºi confirmatã prin
Rezoluþia Adunãrii Generale a ONU nr. 32/84B
din 12 decembrie 1977. Aceasta lua în considerare
,,armele explozive atomice, arme cu material
radioactiv, arme letale chimice ºi biologice ºi alte arme
ce vor fi dezvoltate în viitor, care vor avea caracteristici
comparabile, ca efect de distrugere, cu cele ale
bombei atomice sau ale armelor menþionate anterior”.
În esenþã, în dreptul internaþional sunt
incluse astãzi în categoria armelor de distrugere
în masã armele nucleare, inclusiv cele cu material
radioactiv, armele biologice ºi armele chimice.
De asemenea, în doctrina internaþionalã se
mai considerã, în aceastã categorie, ºi rachetele
de transport la þintã a tipurilor de arme menþionate.
Încã de la apariþia ºi dezvoltarea armelor
de distrugere în masã în epoca modernã, alãturi
de tendinþa proliferãrii lor, atât pe orizontalã,
cât ºi pe verticalã, s-au fãcut importante demersuri
pentru limitarea ºi interzicerea lor.
Primele instrumente juridice convenite
au abordat armele chimice ºi biologice: Declaraþia
privitoare la interzicerea folosirii proiectilelor
care au ca unic scop de a rãspândi gaze
26
asfixiante sau vãtãmãtoare, adoptatã în cadrul
primei Conferinþe Internaþionale de Pace
de la Haga din 1899 ºi Protocolul privind
interzicerea folosirii în rãzboi a gazelor asfixiante,
toxice sau similare ºi a mijloacelor bacteriologice
de luptã (Protocolul de la Geneva din
1925), semnat la Geneva, la 17 iunie 1925. Deºi
fiecare, la timpul sãu, a avut un rol important în
reducerea pericolului folosirii armelor chimice,
respectiv biologice, aceste instrumente nu au
putut elimina pericolul folosirii.
În dreptul internaþional nu existã norme
care sã interzicã expres utilizarea armelor
nucleare, ci numai unele interdicþii parþiale vizând
neproliferarea armelor nucleare, interzicerea
experienþelor nucleare, interzicerea existenþei
armelor nucleare în anumite zone.
Tratatul cu privire la neproliferarea
armelor nucleare a fost negociat ºi elaborat în
cadrul Conferinþei pentru dezarmare de la
Geneva ºi adoptat de Adunarea Generalã a ONU
la 12 iunie 1968. A fost deschis pentru semnare
la 1 iulie 1968 ºi a intrat în vigoare la 9 martie
1970. În prezent, Tratatul are 188 state pãrþi,
fiind instrumentul juridic internaþional din
domeniul dezarmãrii cu cea mai largã sferã de
aplicare, aproape întreaga comunitate internaþionalã.
România a semnat Tratatul la 1 iulie
1968, l-a ratificat prin Decretul Consiliului de
Stat nr. 21 din 30 ianuarie 1970 ºi a devenit stat
parte la 4 februarie 1970, odatã cu depunerea
instrumentelor de ratificare.
Tratatul prevede obligaþii atât pentru
statele posesoare de arme nucleare, cât ºi pentru
statele neposesoare, care vizeazã, în esenþã,
interzicerea transferului ºi producerii de arme
1= Radu Tudor-Noua faþã a terorismului, în Ziua, 27 aprilie 2002, suplimentul ,,Dosare ultrasecrete”, p.4; Horia Dogaru-Terorismul chimic, Revista românã de drept
umanitar, anul IX, 2001, nr.3(38),p.19-21; Horia Dogaru-Bioterorismul, Revista românã de drept umanitar, Anul X,2002, nr.4(43), p.10-15