Câmpulung Februarie - 2005 - Baza de Instruire pentru Aparare CBRN

APÃRAREA NBC 9/2005
EVENIMENTE EDITORIALE
64
*
,,NBC - istorie, ºtiinþã,
pasiune” este o carte scrisã
cu suflet, care se adreseazã -
dupã cum scrie autorul,
col.dr.ing.Ion Savu, în moto -
memoriei celor mulþi, anonimi, a
cãror trudã zilnicã a condus la
obþinerea succeselor cu care azi ne
mândrim.
Lista personalului care
ºi-a desfãºurat activitatea în
Centrul de Cercetare ªtiinþificã
pentru Apãrare NBC ºi Ecologie
în cele opt decenii de existenþã este impresionantã: peste
850 de ofiþeri, maiºtri militari, subofiþeri, cercetãtori ºtiinþifici,
ingineri, tehnicieni, laboranþi, contabili, achizitori
etc.. Dupã cum mãrturiseºte autorul cu regret, a fost imposibil
ca într-o carte de dimensiuni deloc modeste (288
pag., n.a.), sã prezinte toate momentele importante ale
devenirii instituþiei ºi sã-i aminteascã pe toþi acei anonimi
care prin munca, pasiunea ºi conºtiinciozitatea lor ºi-au
adus contribuþia la realizãrile remarcabile din domeniul
chimiei militare româneºti.
Cartea este interesantã nu numai pentru specialiºti,
dar ºi pentru cititorii mai puþin avizaþi. Stilul original,
narativ, cu scurte dialoguri purtate cândva de personalitãþi
ale chimiei militare româneºti ºi rememorate de
eroii care-ºi amintesc, cãutând pe rafturile vechii ºi valoroasei
biblioteci a Centrului tratate de chimie, colecþii de
reviste de specialitate, dicþionare, lucrãri de medicinã ºi
altele, incitã la lecturã. La final, cititorul are imaginea globalã
a ceea ce este chimia militarã, a devenirii acestei
arme, de la origini ºi pânã în prezent, vãzutã prin prisma
cercetãtorului ºtiinþific, a evoluþiei activitãþii de cercetare-dezvoltare,
a realizãrilor de echipamente ºi materiale
de resort.
Autorul se dovedeºte însã un maestru în descrierea
situaþiei generale, în încadrarea evenimentelor în
epocã ºi în a face legãtura dintre preocupãrile cercetãrii de
chimie militarã ºi învãþãmântul universitar de chimie din
Bucureºti ºi Cluj.
În primul capitol suntem invitaþi în biblioteca
Centrului de Cercetare ªtiinþificã pentru Apãrare NBC ºi
Ecologie. Aici domneºte o atmosferã calmã, ce îmbie la
studiu, care contrasteazã cu atmosfera ,,chimicã” a laboratoarelor.
În nici un caz, nu intrãm într-o salã multimedia,
cu monitoare, tastaturi ºi imprimante sau într-un laborator,
cum ne-am imagina vorbind despre cercetarea
ºtiinþificã.
Sunt câteva pagini interesante privitoare la raþiunea
de a exista a bibliotecii, unde decenii de-a rândul
s-au acumulat pe rafturi volume de chimie cu autori ºi
edituri prestigioase, colecþii de reviste de specialitate,
tratate ºi dicþionare celebre, precum ºi lucrãri beletristice.
Pe nesimþite suntem introduºi în atmosfera Primului
Rãzboi Mondial, care a generat condiþiile întrebuinþãrii
pentru prima datã în
istoria rãzboaielor, în mod sistematic,
a gazelor de luptã ca mijloc
de nimicire în masã.
Început ca un rãzboi manevrier,
Primul Rãzboi Mondial
s-a transformat cãtre finele anului
1914 într-un rãzboi de stabilitate.
Armatele beligerante rezistau
destul de bine în cazemate,
adãposturi sub parapet ºi alte lucrãri
de fortificaþie inexpregnabile.
Proiectilul de artilerie - cel
mai puternic mijloc de luptã al
confruntãrilor militare ale acelor timpuri - nu fãcea faþã
sistemului de apãrare bazat pe lucrãri de fortificaþie excelent
întãrite. Producþia de acid azotic necesarã fabricaþiei
explozivilor devenise insuficientã pentru consumul mare
de muniþie, prin urmare scãzuse mult sub necesar cantitatea
de muniþie de artilerie.
La începutul secolului trecut, Germania deþinea
cea mai dezvoltatã industrie a coloranþilor, atât de necesarã
preparãrii gazelor de luptã sufocante.
Profesorul Fritz Haber de la Universitatea din
Karlsruhe, doctor al Secþiunii de Chimie Aplicatã la
Kaiser Wilhelm’s Institut, savant, laureat al premiului
Nobel în 1918, a cãutat sã rezolve într-un chip surprinzãtor
de original situaþia care ducea la prelungirea peste
aºteptãrile beligeranþilor a rãzboiului. Aceasta în pofida
faptului cã în istoria modernã ºefii de state, împãraþii ºi
regii din America ºi Europa conveniserã prin Convenþia
încheiatã la Haga în 1899, 1907 ºi 1912 interzicerea gazelor
otrãvitoare, folosirea lor în rãzboaie fiind consideratã o
adevãratã barbarie.
În continuare, autorul descrie sugestiv etapele
rãzboiului chimic, perfecþionarea mijloacelor de atac chimic,
apariþia rând pe rând a agenþilor toxici de luptã, ravagiile
atacurilor reciproce cu gaze ale beligeranþilor,
apariþia ºi perfecþionarea echipamentelor de protecþie
individualã.
Câteva date sunt interesante pentru cititorii care
cunosc puþin împrejurãrile declanºãrii rãzboiului chimic,
cu atât mai mult cu cât aceastã literaturã nu este la îndemâna
oricui. ªocul psihologic, groaza, panica, efectele
devastatoare ale atacurilor cu gaze de luptã în Primul
Rãzboi Mondial au fost descrise în romane celebre, precum
,,Pe frontul de vest nimic nou” de Erich Maria
Remarque.
Astfel, s-a estimat cã numãrul total al victimelor
cauzate de acþiunea nefastã a gazelor de luptã în Primul
Rãzboi Mondial s-a ridicat la circa 1.300.000, din care
90.000 morþi. Cu toate acestea, întrebuinþarea gazelor de
luptã n-a fost de naturã sã hotãrascã deznodãmântul conflagraþiei.
Într-o primã etapã, gazele de luptã au fost întrebuinþate
cu grenade de sticlã ºi chiar cu obuze de artilerie
încãrcate cu bromacetat de etil (lacrimogen) ºi diferite