PRELUCRAREA SEMNALELOR:
PRELUCRAREA SEMNALELOR:
PRELUCRAREA SEMNALELOR:
- No tags were found...
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
42 CAPITOLUL 2. SISTEME<br />
Caracteristica de frecvenţă a filtrelor raţionale<br />
În cazul filtrelor IIR raţionale (de acum înainte vom subînţelege că filtrele IIR de<br />
care discutăm sunt raţionale), caracteristica de frecvenţă se poate trasa mai uşor<br />
atunci când funcţia de transfer se reprezintă în forma poli-zerouri (2.9). Această<br />
reprezentare are avantajul că poate fi analizată prin studierea caracteristicilor de<br />
frecvenţă ale funcţiilor de transfer de grad 1. Mai precis, amplitudinea în decibeli<br />
este<br />
|H(e jω )| dB = 20 log 10<br />
∣ ∣∣∣ b 0<br />
a 0<br />
∣ ∣∣∣<br />
+ 20<br />
iar faza se poate scrie ca<br />
( )<br />
arg|H(e jω b0<br />
)| = arg +<br />
a 0<br />
k=1<br />
M∑<br />
N∑<br />
log 10 |1 − c k e −jω | − 20 log 10 |1 − d k e −jω |,<br />
k=1<br />
k=1<br />
(2.17)<br />
M∑<br />
N∑<br />
arg(1 − c k e −jω ) − arg(1 − d k e −jω ). (2.18)<br />
Se observă deci că în (2.17) şi (2.18) apar sume ale amplitudinilor, respectiv fazelor<br />
unor termeni elementari de gradul 1 (dar cu coeficienţi complecşi, în general). Mai<br />
mult, singura diferenţă între efectul polilor şi cel al zerourilor este semnul termenilor<br />
corespunzători. De aceea, este justificat studiul funcţiei de transfer cu un singur<br />
zero, efectuat în continuare.<br />
Filtrul FIR de ordinul 1. Studiem caracteristica de frecvenţă a filtrului<br />
k=1<br />
H(z) = 1 − cz −1 , c = re jθ , r ∈ [0, 1], θ ∈ [0, π]. (2.19)<br />
Aşadar, zeroul c este în general complex, de modul r şi fază θ. Restricţia modulului<br />
la valori subunitare va fi justificată ulterior. Ca şi restricţia asupra fazei, ea nu<br />
limitează generalitatea concluziilor.<br />
Amplitudinea răspunsului în frecvenţă al filtrului (2.19) este<br />
|H(e jω )| 2 = |1 − re j(θ−ω) | 2 = 1 + r 2 − 2r cos(ω − θ).<br />
(Am ridicat la pătrat pentru simplitatea calculelor. In decibeli, amplitudinea originală<br />
se obţine simplu ca |H(e jω )| dB = 20 log 10 |H(e jω )| = 10 log 10 |H(e jω )| 2 .) Se<br />
observă că valoarea maximă a amplitudinii este (1+r) pentru ω = θ±π, iar valoarea<br />
minimă este (1 − r), pentru ω = θ. Prezentăm în figura 2.3 amplitudinea pentru<br />
θ = 0 (deci zero real) şi trei valori r = 0.5, 0.8, 1. Pentru comparaţie, în graficul<br />
de sus amplitudinea este reprezentată adimensional, iar în cel din mijloc în decibeli.<br />
(Amintim că 20 log 10 2 ≈ 6 şi că, evident, 20 log 10 1 = 0, 20 log 10 0.2 ≈ −14.)<br />
Frecvenţa este normalizată, deci 2 înseamnă de fapt 2π. Grafice similare sunt<br />
prezentate în figura 2.4, pentru θ = 0.4π.<br />
Observăm că cu cât r este mai aproape de 1 (i.e. zeroul este mai aproape de cercul<br />
unitate), cu atât atenuarea în jurul frecvenţei ω = θ este mai mare. În particular,<br />
atunci când r = 1, deci zeroul este pe cerc, avem H(e jθ ) = 0 (şi |H(e jθ )| dB = −∞),<br />
deci amplificarea filtrului la această frecvenţă este nulă; semnalele sinusoidale cu<br />
frecvenţa θ sunt tăiate complet de filtru.