seria a treia, an III, nr. 7-8, iulie-august 2011 - Insemnari Iesene

-
mişcarea literara · mişcarea li
12
Vladimir Ku[:
Garderobul
se n\scuse dup\ r\zboi [i nimeni nu pomenea nici acas\, nici la
[coal\ de Basarabia, despre refugiu ori de ce li se întâmplase
acestor oameni cu trecerea vremii. Era ca [i cum tuturor li se întâmplase
ceva ru[inos, nepl\cut, dureros [i to]i laolalt\ hot\ râ -
ser\ s\ nu mai vorbeasc\ vreodat\ despre acel fapt, ca s\ nu le
mai fie înc\ o dat\ ru[ine, s\ nu mai sufere din nou.
Despre aceste rude nu mai [tia nimic. Nici dac\ mai tr\iesc,
nici dac\ muriser\, nici dac\ se mai afl\ acolo sau fuseser\ deporta]i
în Kazahstan, dup\ cum se zvonise, dar nici asta nu era
o [tire, cine lansase zvonul [i de ce?
– Nu [tiu. Nu [tiu nimic despre rudele mele, a[a c\ nu v\ pot
spune. Are vreo importan]\?
Întrebarea cuprindea o doz\ de nelini[te, de team\. Nu era
pl\cut s\ depinzi de persoane sau întâmpl\ri despre care nu [tii
nimic [i nici nu ai cum s\ afli.
Profesorul Villara râse u[urel. Avea dantur\ impecabil\, din
por]elan, se sim]ea foarte bine din aceast\ cauz\ [i râdea larg,
molipsitor, de câte ori avea prilejul. De data aceea zâmbetul era
destul de re]inut. Faptul c\ nu putea s\ aib\ probe-martor în investiga]ii,
nu doar p\rin]ii, putea fi un obstacol serios. În revistele
de specialitate statistica e foarte important\. Dar ocazia era uni -
c\ [i nu o va l\sa din mân\.
– {tii, boala ta, s\-i spunem ,,suferin]\“, e un fel de autism.Se
opri brusc, de parc\ ar fi f\cut o gaf\. ,,{tii ce-i aceea au tism?“
Nora clipi a naivitate. ,,O boal\ de copii. Am în]eles c\ e un
fel de…dezinteres. O lips\ de interes fa]\ de lumea din jur. Copiii
\[tia nu sunt bolnavi, ci pur [i simplu nu le pas\ de nimeni. Nu
[tiu dac\ le pas\ de ei, dar sigur nu le pas\ de nimeni [i nimic.
Cam asta trebuie s\ fie. De fapt n-am întâlnit niciodat\ un copil
din acesta. Am gre[it?“
Doctorul o privi printre gene, ca pe o gâz\, morm\i destul
de nemul]umit – Mda, asta ar putea fi simptome, dar nu maladia.
Boala, pentru c\ totu[i e o suferin]\, doamn\, dac\ nu pentru ei,
cu siguran]\ pentru cei din preajma lor, maladia asta const\ în
încetinirea gândirii, cam a[a ceva. Copilul prelucreaz\ mai încet
[i mai dezordonat datele, semnalele lumii înconjur\toare. La dum -
neata e cam tot a[a, numai c\ e vorba de încetinirea transmiterii
semnalelor, a percep]iei, cu gândirea stai bine, ba chiar foarte bi -
ne, doar c\ nu prime[ti informa]iile în timp real. Sunt corecte,
dar întârziate. Este, cum s\ spun, un decalaj, ca la filmul cu în -
ce tin\torul, totul e adev\rat, totul e corect, numai c\ se întâmpl\
mai încet. Din cauza asta s-ar putea ca unele lucruri s\ par\ c\
sunt de fapt un vis, ca într-un vis, nu ca în realitate. Am dreptate,
se întâmpl\ asta?
Nora nu se gr\bi s\ r\spund\, dar în cele din urm\ încuvi in -
]\…– S\ [ti]i c\ asta m-a [i f\cut s\ vin la cabinet. Uneori mi se
întâmpl\ s\ am senza]ia c\ sunt în somn [i visez, alteori c\ nu
sunt pe p\mânt, ci m\ mi[c în ap\, totul e încetinit [i alunec\ pe
lâng\ tine, iar alteori am o stare extraordinar\, e pl\cut\ dar [tiu,
nu mi-a spus nimeni dar [tiu, c\ este extrem de primejdioas\,
plutesc în gol, ca astronau]ii, am v\zut la televizor un documentar,
f\r\ gravita]ie. Nici nu mai [tiu ce s\ cred. E foarte grav?
Profesorul Villara î[i puse în gând s\ nu uite s\ noteze exact
simptomele, de obicei astfel de cazuri sunt deosebit de greu de
investigat, pacien]ii sunt foarte re]inu]i în a-[i exprima adev\ra -
te le st\ri, li se pare c\ ,,nu se cade“ s\-[i m\rturiseasc\ experien]ele
care nu pot fi nici m\surate, nici probate, pân\ la urm\
sunt doar p\reri. E ca la bolnavii mintali, nu po]i s\-i ceri unuia
s\-[i descrie simptomele, el le tr\ie[te, el este chiar acele manifest\ri,
nu are cum s\ le observe.
– Nu, nu e grav. Asta dac\ nu le iei în seam\ [i nu te protejezi.
De aceea va trebui s\ veni]i la consulta]ii de cel pu]in dou\
Însemn\ri ie[ene