seria a treia, an III, nr. 7-8, iulie-august 2011 - Insemnari Iesene

tru moment, nu se ]in decât discursuri” 4 .
Constantin, pe urm\, în propriul discurs, a -
runc\ pun]i: „Imagina]i-v\ o scen\ cu So -
crate surprinzând-o pe Xantipa in fla granti
(ar fi contrar gândirii lui s\-l imaginezi pre -
ocupat de fidelitatea so]iei sale ori chiar spionând-o),
[...]. Dac\ Socrate a fost un so]
în[elat sau nu, iat\ un gând lipsit de sens”.
Urmeaz\ Victor Eremita: femeia e pli -
n\ de contradic]ii, dar, cu toate acestea,
„omagiile de care ea se bucur\, care-i re -
vin de drept, ca femeie – favoare pe care
n-o împarte cu b\rbatul – ajung pentru a
ar\ta absurditatea situa]iei ei”. Dincolo de
aceasta îns\, „femeia dispune de o deschi -
dere a posibilului incredibil\, pe care nu o
are niciun b\rbat”. Concluzia lui Victor
Eremita: „nu se pot stabili niciun fel de re -
la]ii pozitive cu femeia”. Onoarea femeii
„îl poate împinge pe b\rbat în bra]ele infinitului”
5 prin ac]iunea ei negativ\.
Convivul patru, Negustorul de Mode, se
mul]ume[te s\ comenteze o întâmplare:
„Se spune c\ într-o zi, Diogene a fost [o -
cat de o femeie care se ruga zeilor dintr-o
pozi]ie cam incomod\. Nu-mi amintesc da -
c\ în]eleptul a tulburat-o pentru a-i atrage
aten]ia c\ n-ar fi bine ca zeii s\-i vad\ po -
ponea]a goal\ tocmai când se roag\ lor.
Dar, pe cinstea mea, dac\ eu i-a[ fi spus, în
genunchi, frumoasei gra]ii vorbele: «Pliu ri -
le rochiei Gra]iei Voastre nu sunt tocmai la
mod\!», fi]i siguri c-ar fi suferit incompa ra -
bil mai mult din pricina acestei ofense de -
cât de presupusa ofens\ adus\ zeilor. Vai de
nefericitul care nu în]elege acest lucru!” 6 .
În fine, Johan Seduc\torul închide cercul,
m\car c\ nu într-un fel monastic. Dim -
potriv\: „eu venerez femeia mai mult de -
cât un so]”, [i conchide: „Pentru b\rbat e -
xist\ un singur Esen]ial! Pentru femeie,
Accidentalul este esen]ial, de unde inepu -
izabila ei diversitate. Domnia ei asupra
b\r batului dureaz\ pu]in, durerea desp\r -
]irii este repede uitat\, iar eu parc\ n-o
simt deloc v\zând c\ o nou\ splendoare
mi se ofer\ îndat\. Sigur c\-mi dau seama
c\ mai târziu ea va ar\ta ca o urâ]enie,
Vladimir Ku[:
dar un seduc\tor nu vede niciodat\ femeia
sub acest aspect”.
Apoi se ridic\ to]i de la mas\, sparg
într-o pl\cere imperial\ pocalele de zidul
din spatele lor [i, în r\coarea dimine]ii, fac
câ]iva pa[i prin p\dure. Sub un umbrar, în -
tr-un pavilion, asesorul Wilhelm [i so]ia lui
consum\ taina matrimoniului aidoma unui
cuplu clasic, c\ci „aman]ii n-ar avea ace -
la[i comportament”. Cei doi pleac\, pavi -
li onul r\mâne pustiu. “Nemaiavând ce spi -
ona, batalionul de ocupa]ie str\in se retra -
Dou\ p\s\ri
se f\r\ captur\” 7 f\r\ ca vreunul dintre ei,
dintre cerceta[i, s\ fi fost satisf\cut de re -
zultatul cercet\rii.
De atunci, se pare, [i din nefericire, ban -
chetele se ]in „cu u[ile închise”.
1
Sören Kierkegaard, Banchetul, Editura
U niversal Dalsi, Bucure[ti, 1997, pp. 35-36.
2
Ibidem, p. 38.
3
Ibidem, pp. 39, 40, 42, 47.
4
Ibidem, pp. 51, 67.
5
Ibidem, pp. 71-72, 79, 87, 88.
6
Ibidem, pp. 96-97.
7
Ibidem, pp. 105, 113, 116, 119.
cave canem · cave canem · cav
Însemn\ri­ie[ene
45