Flux de stiri - Carte si Arte

fost ales cel aflat la anii care îţi trebuie ca să fii şi în putere şi înţelept,
iar din punctul de vedere al sufletului oamenilor contemporani cărora ne adresăm, a
fost ales cel care n-a ezitat să implice mijloacele de comunicare modernă în
misionarismul poruncit prin apostolică tradiţie. Cu alte cuvinte, mai palide decât
cele ale sacralităţii şi mai înrobite faţă de ceea ce este secular, a fost vorba de
o opţiune electorală pentru cultura temeinică şi activă din care decurge atât darul
novator social al diaconiei, cât şi virtutea teologică.
După asemenea argumente, indiferent de preferinţele unora sau ale altora, avem doar
dreptul ca, pentru luminarea noastră, să ne întrebăm dacă ar fi fost altul mai bun;
iar, după această luminare, nu putem decât să spunem: Punctum. Adunarea şi-a făcut
datoria, iar criteriile ei meritocratice au triumfat. S-a simţit limpede puterea
înţeleaptă de depăşire a subiectivismelor, puterea votului responsabil pentru
vrednicie şi virtute, aşa cum am avea nevoie în toată societatea românească. O
gândire luminată nu spre utopia perfecţiunii, ci spre pragmatica respectării a ceea
ce e mai promiţător pentru progresul obştei: buna formare a înţelepciunii cuiva şi
spiritul activ al transformării acestei înţelepciuni în faptă.
Deducem astfel că educaţia democratică înseamnă răspunderea faţă de ce votezi, iar
ea concordă evident cu discernerea religioasă a binelui. Şi, dacă nu e omeneşte
posibil să prevedem tot ce va face în viitor cel ales, e omeneşte obligatoriu să
fim atenţi la cel pe care îl alegem, prin meritele prezente pentru care îl alegem.
Cum am afirmat de la început, nu aştern aceste rânduri ca un elogiu la adresa celui
care, primind elogiul suprem al Bisericii sale, al marii ecclesii a românilor
ortodocşi, nu mai are nevoie să fie elogiat. Nu fac decât să-mi exprim reîncrederea
în cauza meritocraţiei pe care, chiar dacă nu o consideram deloc pierdută,
mărturisesc: nici nu-i preziceam un exemplu temeinic de susţinere la societatea
românească, producându-se atât de rapid. Dar şi atât de necesar ca să mai putem
spera în redresarea morală a politicilor noastre de afirmare democratică.
Ca dovadă că există o luminare prin Duh Sfânt, este faptul că acest exemplu
temeinic ni l-a oferit chiar o Adunare asupra căreia oricine aşteaptă să se coboare
Duhul Sfânt, chiar rugăciunile care o preced invocând aceasta. Iar nouă, românilor,
nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru coborârea Lui şi asupra altor adunări care ne
decid soarta.
Dacă acest lucru a fost posibil la Palatul Patriarhal, de ce n-ar fi posibil şi la
Palatul Parlamentului, la Palatul Cotroceni, la Palatul Victoria?! Condiţia e una
singură: Adunarea să fie de credincioşi oneşti, care să cheme întradevăr Duhul
întru inspirarea lor. Iar El va veni şi lucrarea Lui ne va feri de ceea ce, nu
teologia, ca să nu mă refer la cele sfinte, ci proverbul nostru mirean numeşte:
„Oameni neduşi la biserică”.
De acest pericol şi de asemenea indivizi trebuie să ne ferească: De oamenii neduşi
la biserică, fapt pentru care cred că ne pot conduce prin intrigi şi sforării; de
oamenii neduşi la biserică pentru care politica e scandal şi nu înţelegere; de
oamenii neduşi la biserică a căror singură cultură politică este cea de a face caz
de banii lor şi a-şi face drum prin aceşti bani fie ei câştigaţi cinstit sau
necinstit; de oameni neduşi la biserică pentru care nimic nu-i mai important decât
trufia lor vulgară, sau interesul lor meschin; de oameni neduşi la biserică şi, din
pricina aceasta, ne învăţând că manipularea, fie ea şi politică, tot scula
diavolului este, iar ispitirea celor creduli, chiar dacă e vorba numai de
electorat, tot prin necuratul se produce; de oameni neduşi la biserică pentru care
nu există semen, ci există doar adversar, nu există înţelegere pe raţiuni
superioare ci există numai luptă pentru ciolan, nu există dialog ci doar mitocănie;
de oameni care, neduşi la biserică fiind, nu au auzit despre saltul de la haită la
societatea umană despre care toate cărţile sfinte vorbesc!
Dar nu la cărţile sfinte îmi permit eu, profanul, să mă refer, ci la cultura
noastră strict laică din care rezultă această infamantă categorisire de „oameni
neduşi la biserică” , dar pe care, noi, cu naivitate sau neştiinţă, îi ducem în
fotolii de conducere doar pe criteriul că au fost şi alţii mai răi sau mai proşti.
Or fi fost, dar tocmai de asta avem nevoie de un duh care să ne lumineze, chiar şi