Flux de stiri - Carte si Arte

presupune, chiar dacă este live. Pentru că, orice-ar vrea să spună bârfitorii,
totul a fost de reală tensiune politică şi simţire patriotică, înafară de playback-ul
acelor simulatoare de mitralieră, de refrenul ariei cu teroriştii pe carel
reluau băieţii costumaţi în pulovere şi de permisiunea pe care şi-a luat-o
Nicolaescu de-a copia la nesfârşit secvenţa cu Ceauşescu uitându-se la ceas şi a o
monta de câte ori trebuia să ascundă figurile celor care girau condamnarea antejudecare,
încât, pe un moment de asemenea dramatică încordare, a băgat suspans
ieftin ca-n filmele lui de cartier.
Nu-mi permit nicidecum să critic momentul şi nici să comentez vreun
comportament care, poate, mai pune încă, istoriceşte, semne de întrebare. Vreau
numai să precizez elementele unui dramatism mult mai amplu, mult mai cuprinzător ca
teritoriu şi ca simţire naţională decât platourile televiziunii şi, oricum, mult
mai direct şi mai de sfântă trăire, pentru că se petrecea în sufletele noastre şi
fără moderatori în pulovere de recuzită. Tensiunea unei asemenea trăiri de mult
mocninde începuse să se generalizeze cu o iarnă înainte, unii dintre noi stând în
frig şi obligaţi să citească în ziare lecţii despre alimentaţia raţională fiindcă
tiranul înnebunise până la a-i mustra pe români că mănâncă; alţii disperau în
satele demolate prin cealaltă nebunie că nu-i mai ajungea tiranului pământul;
alţii, stând tot la cozile comunismului inconştient la îndatorirea elmentară de
aprovizionare a populaţiei, dar nici măcar putând citi minciunile propagandistice
într-un ziar în limba lor, sau cu alfabetul lor; iar alţii, asistând cum li se
dărâmă bisericile, li se impun păstori înregimentaţi sau li se închid porţile
credinţei. Osmoza naţională producea o nemulţumire generală exact pe principiul
opresorilor, adică într-un perfect lanţ de consecuţii materialist istorice, pornind
de la cele fiziologice ale hranei şi habitatului, la cele educaţionale ale minţii
şi până la cele spirituale ale credinţei la care ştiinţa marxist-leninistă nu se
pricepea.
În felul acesta, întristător şi mocnind peste tot, se producea osmoza
nemulţumirii naţionale premergând evenimentele anului 1989. Care, dacă nu mă înşel,
au avut o prefaţă acută, dar ştearsă istoriceşte din catalog cu ştiinţa securităţii
de a face aceasta şi cu o evidentă creştere a represivităţii, a vigilenţei
partinice, a sporirii numărului de turnători care să vegheze înăuntru şi de agenţi
cumpăraţi care să muşamalizeze lucrurile înafară, acolo de unde ar fi putut veni un
ajutor, aşa cum venise prin operaţiunea „Villages roumaines”. E vorba de protestul
spontan din faţa mănăstirii Sfânta Vineri căreia i se pornise demolarea şi de
circulaţia organizată a listei de semnături care cerea păstrarea monumentelor de
cult. Aceasta a continuat cu legătura mai bună a celor din ţară care aveau rude
peste hotare în sensul că, susţinuţi în evidenţă de aceia, puteau proceda la
proteste publice fără teamă că dispariţia lor în beciurile securităţii va putea fi
complet ascunsă; dar a avut şi o reacţie de „inteligenţă securisto-judiciară”
provocându-se deliberat numai arestări de drept comun la cei care ar fi putut
deveni lideri de opinie anticeauşistă şi minţindu-se sfruntat că, în acel regim de
poliţism ultraaccentuat, nu există nici cenzură nici deţinuţi politici.
Pentru ca, deodată, în ciuda foţelor mari desfăşurate de securitate - şi
represiv, prin accentuarea aproape teroristă a supravegherii dinăuntru, a goanei
după informatori şi a repartizării făţişe de „sectoristi ai securităţii” în toate
instituţiile şi întreprinderile – dar şi diversionist prin infiltrarea de cârtiţe
în diasporă, prin zvonuri despre neînţelegeri din cadrul familiei Ceauşescu, fiind
prezentaţi ca opozanţi când cocoana, când plodul, în ciuda tuturor concentrărilor
forţelor opresive şi informative din ţară ca agenturi personale de familie şi a
sumelor exorbitante cheltuite de acestea cu propagarea gloriei ei în străinătate,
în ciuda unei nemaiîntâlnite întăriri piramidale a puterii poliţieneşti din ţară,
s-a întâmplat minunea: Printr-un por românesc dinafara sferei acestei puteri,
atrăgându-şi opresiunea de la o altă poliţie, se sparge membrana ce realiza doar
înceata osmoză, iar dorinţa de afirmare naţională, de eliberare măcar morală a
tuturor românilor, izbucneşte la Chişinău în vară, prin adevărate lupte de stradă
pentru obţinerea dreptului la ceea ce are mai etnic un popor: Limba maternă.
Osmoza, funcţionând ca o reacţie la departajările şi delimitările
artificiale, a devenit atunci reală circulaţie de sentimente româneşti oriunde