Flux de stiri - Carte si Arte

Lansarea primului blog de primar dâmboviţean:
http: constantin-maricescu.blogspot.com
Joi, 13 martie 2008, în sediul primăriei din Aninoasa a avut loc un nou
eveniment cu titlul de premieră: lansarea blogului „Constantin Maricescu – Inima
mea bate pentru Aninoasa!”. Consilieri locali, salariaţi ai primăriei, prieteni de
suflet ai domnului Constantin Maricescu, precum şi mulţi gazetari din presa locală
şi naţională au participat la această inedită manifestare. Pentru început s-a făcut
o incursiune în istoricul comunicării pe aceste meleaguri. De la străvechile focuri
de pe dealuri cu care erau anunţate invaziile, trecând prin vorbele transmise prin
toboşarul satului, urcând la goarnele aşezate pe maşina-caravană ( Aninoasa a fost
prima comună dâmboviţeană care a apelat la această metodă de a face comunicări
cetăţenilor!) şi ajungând la modernul Internet, aici s-au făcut mereu paşi buni pe
tărâmul transmiterii în timp util a informaţiilor. Apoi, de la calculatorul de pe
biroul primarului a fost realizată incursiunea pe blog, iar Constantin Maricescu a
reiterat ideea apropierii de cetăţenii pe care îi reprezintă şi a rezolvării
problemelor lor în cel mai scurt timp. Ori, pentru a nu mai fi nevoiţi să bată
drumul până la primărie, pot comunica prin intermediul calculatorului, postând un
comment pe acest blog. De asemenea, potenţiali investitori, sau vizitatori ai
Aninoasei pot afla mai multe despre aceste locuri, despre agenda de lucru a
edilului, sau despre ce se realizeză şi ce urmează să se realizeze pe teritoriul
aceste comune. Următorul pas a fost trecerea pe la câteva gospodării pentru a
anunţa cetăţenii despre noua iniţiativă a primarului.
După doar câteva săptămâni de la lansare, blogul Şcolii Micilor Vedete din
Târgovişte a depăşit 1.ooo de vizitatori. Oameni din întreaga ţară şi din
străinătate care cred în primăvara adusă în suflete de copilărie, de muzică şi vers
de calitate au "trecut" pe la http:scoalamicilorvedete.blogspot.com şi au lăsat
câte un gând, sau ne-au contactat după aceea. Îi invităm pe organizatorii de
spectacole şi realizatorii de emisiuni radio-tv, precum şi pe toţi cei ce îndrăgesc
copilăria să ne cunoască!
ROMÂNII CARE SE GRĂBESC (ACUM) SĂ SE BUCURE DE GENIUL ROMÂNESC…
…sunt de mai multe categorii, de mai multe orientări şi de mai multe stări
de simţire (sau nesimţire), pe care ne vom permite să le enumerăm mai jos:
Culmea este că, exact în zilele când la Cotroceni se încerca a se pune
degetul pe rana mare a problemelor educaţiei neglijate de guvernările de până acum,
Costel Busuioc, cel de vocea căruia, chiar cei ce şi-au dat seama, nu s-au ocupat
pentru că “nu avea studiile primare sau liceale ca să aibă dreptul să să şi-o poată
perfecţiona”, învingea asemenea birocraţii stupide într-o altă ţară, în vreme ce la
noi fac carieră încă cei care au bani ca să-şi cumpere diplome, iar talentele
copiilor săraci se pierd cu nemiluita într-un învăţământ rural lăsat de izbelişte,
fiindcă la ţară nu e rentabil să faci universităţi particulare.
Acum, - tocmai când ne punem întrebarea dacă un proces de învăţământ,
pretins naţional, sau un cadru de afirmare umană prin egalitate de şanse, pretins
democratic, poate primi vreo calificare când îngroapă asemenea valori, am văzut cu
stupoare apărând lăudători care ştiau de talentul său; şi nu le e ruşine s-o spună
public, fără măcar a se-ntreba câţi alţi potenţiali mari savanţi şi câte alte
talente nu se pierd prin precaritatea de fond şi superficialitatea venală de
atestare a învăţăturii în sistemul nostru. Şi, tot acum, mai fiind şi an electoral,
primarii se-nghesuie să-l facă pe Costel Busuioc cetăţean de onoare, partidele să-l
pună afiş, iar negustorii proşti care au făcut să decadă litoralul românesc, să-l
aducă spre a încasa tarife de patru stele pentru serviciile lor care ar vrea să-i
coste cât de niciuna.
Urmărit cu emoţie doar de două categorii: pe de o parte acei conaţionali ai
săi sinceri şi modeşti care, în neajutorarea pe care o trăiesc, s-au bucurat măcar
de succesul unuia de-al lor; iar, pe de alta, cei din străinătate, care, ca şi el,
găsesc tot mai multă tărie să-şi caute singuri, fără ajutor de la politicienii din