Flux de stiri - Carte si Arte

portalul nostru lansează aici o rubrica intitulata:
„CARTE DE COMENTAT”
în care publicam texte primite de la diversi autori, iar vizitatorii care vor sa
intre în dialog cu ei sau să exprime păreri despre cartea respectiva, sunt rugati
sa intre pe „FORUM” prin butonul din meniul principal aflat pe prima pagina
CĂRŢILE COCHON ÎN LECTURI NEDIGERATE
Scriitorul francez Théophile Gautier (1811-1872) a influenţat ‚Junimea’ şi cultura
românã prin ideologia artei pentru artã şi totodatã prin ideologia cãrţilor cochon
(vezi Ion Creangã şi Mihai Eminescu, vezi Luca Piţu şi douãmiiştii). Intelectualii
aceia estetizanţi, bine şcoliţi, de la Junimea, când frunzãreau cãrţile cochon ale
lui Théophile Gautier, unde textul într-o francezã purã şi civilizatã, analizând
politica internã a Franţei timpului, era însoţit pe liziera paginii de un limbaj
figurativ înlocuind expletivele, exclamau nedumeriţi şi expletiv: "Ce-are sula cu
prefectura!?"... Este o ipotezã privind originea întrebãrii. Altã ipotezã ar fi
aceea cã elita administrativã din România celei de a doua jumãtãţi a secolului XIX,
elitã din care fãceau parte şi prefecţii, punea aceeaşi întrebare privind cãrţile
lui Théophile Gautier.
Devine foarte probabil deci ca retorica întrebãrii "Ce-are sula cu prefectura?" sã
fi fost inventatã de un prefect junimist în contextul strict al unei etici
utilitariene (benthamiene). Oricum, trebuie amintitã aceastã dihotomie junimistã de
interpretare a cãrţilor lui Théophile Gautier. Dar însuşi textul cãrţilor cochon
scrise şi publicate de Théophile Gautier nu era deloc vulgar. Ion Creangã scrie
textul Povestea poveştilor, jumãtate cochon jumãtate Mutinus, pur şi simplu pentru
cã nu ştia franţuzeşte când rãsfoia cãrţile lui Théophile Gautier!
"Boccaccio însuşi ar fi pãlit de invidie dacã ar fi putut sã citeascã aceastã
capodoperã a erotismului comic", crede naiv Gabriel Liiceanu, directorul editurii
Humanitas. „Ziarul de Iaşi” din 20/12/2006 adãugase aceastã „evaluare liiceanã”
la ştirea: „Povestea poveştilor este publicatã de Humanitas în ediţie trilingvã
românã-francezã-englezã, însoţitã de desenele pictorului Ioan Iacob. Textul lui Ion
Creangã a fost tradus de Alistair Ian Blyth, absolvent de Cambridge, cunoscãtor la
nuanţã al limbii române, şi de Marie-France Ionesco, fiica lui Eugene Ionesco,
minuţioasã ca un bijutier în a şlefui fiecare cuvînt, informeazã Humanitas.
Potrivit editurii, pictorul Ioan Iacob, stabilit în Germania, a reuşit, cu forţa şi
expresivitatea desenului, sã "re-povesteascã" "Povestea poveştilor", cu alte
imagini pentru fiecare dintre cele trei variante: românã, englezã şi francezã.”
Comentariul prompt al domnului Daniel Stuparu, un cititor obişnuit dar totuşi
eminent al „Ziarului de Iaşi”, demonstreazã cã „dulcele tîrg al Ieşilor” rãmâne
capitala culturalã a României :
„Gabriel Liiceanu numeşte aceastã poveste în marginea cãreia nici mãcar un puber
imberb al prezentului nu mai poate schiţa decât cel mult un zâmbet condescendent, o
„capodoperã a erotismului comic”. Dacã ar fi sã fim riguroşi - în sens heideggerian
sã zicem, cum îi plãcea cândva (ou sont les neiges d’antan?) domnului Liiceanu, pe
când era ilustru profesor la catedra de filosofie a Universitãþii din Bucureşti –
ne-am putea întreba, şi pe bunã dreptate: Care capodoperã? Care erotism? Care
comic? Dacã acest text, nu mai lung de câteva pagini, fãrã cap şi coadã, dezlânat
şi ridicol, care nici mãcar o glumã bunã nu poate fi numit (pentru cã un banc are o
poantã, şi e indiscutabil mai scurt, adicã obţine un efect mai percutant cu un
efort de mai mici proporţii) poate fi numit capodoperã, atunci bijuterii precum
Paradisul pierdut al lui Milton sau Despre itinerarul minţii în Dumnezeu al lui
Bonaventura ce sã mai zicem? Se pare însã cã cei care acuzau cercul de la Pãltiniş
de un lamentabil epigonism aveau dreptate”...
Comentariul acesta e îndreptãţit numai în mãsura în care îl disociem pe filosoful
craiovean Constantin Barbu de amintitul epigonism al cercului de la Pãltiniş.
Sã adãugãm noi ceea ce se pare cã nu ştie domnul Gabriel Liiceanu. Principiul
junimist Artã pentru artã fusese împrumutat din prefaţa cãrţii Mademoiselle de
Maupin a lui Théophile Gautier. Graficianul Aubrey Beardsley (1872 – 1898), cel mai
controversat, mai decadent, mai estetizant şi totodatã cel mai puţin recomandabil