78 Occidentul romanesc

10 AUGUST
2017
Puşa Roth
Senior Editor OR
București/România
„Mă numesc Pamfil
Şeicaru, născut în anul 1894,
luna aprilie... Am intrat în
presa cotidiană în aprilie
1918, după ce am fost demobilizat
şi de atunci am
continuat să fiu comentator
al evenimentelor politice interne
şi externe, colaborând
succesiv la diverse ziare şi
reviste. În 1923 am fost angajat
la ziarul Cuvântul, ca
şef-redactor, proprietar fiind
ing. Titus Enacovici. Articolul
de fond (leit articol)
era semnat de mine. În anul
1924 am fost ales preşedinte
al Sindicatului ziariştilor. În
1927 am demisionat de la ziarul
Cuvântul şi am luat conducerea
ziarului C urentul, al
unei societăţi anonime, unde
am funcţionat ca director şi
redactor-şef... Din ianuarie
1927 şi până la 9 august
1944, când am plecat din
ţară, articolul de fond era
semnat de mine. Am fost
ales de trei ori ca deputat
independent în Parlamentul
ţării”. (Revista Magazin,
Destinul unui condamnat la
moarte – Pamfi l Şeicaru”,
de Victor Frunză, Editura
Victor Frunză, 2001)
Ca în orice altă profesie,
jurnalismul are reprezentanţi
care rămân ca repere în istoria
acestei zbuciumate activităţi,
în care ţelul suprem este
– sau ar trebui să fie – aflarea
adevărului. S-a spus, pe
bună dreptate, că jurnalistul
este ,,câinele de pază al societăţii”,
iar el, jurnalistul, ar
trebui să fie ochiul care vede
,,enorm”, urechea ce aude
,,monstruos”, riscându-şi
uneori viaţa în căutarea adevărului.
Nu este o profesie
uşoară, nu este una în care
partea subiectivă să primeze,
ci este – sau ar trebui să
fie – acea putere care să pună
mereu în lumină faptele, să
,,alimenteze” opinia publică
cu ştiri corecte, să se ştie că
această categorie socio-profesională
este unică prin menirea
ei.
Creatori ai spaţiului public
virtual, formatori ai opiniei
publice sau ,,câinii de
pază ai democraţiei”, cum
am mai spus, jurnaliştii au
un rol esenţial în lume şi nu
este o simplă figură de stil.
Fără ei, nu ar exista o agendă
publică comună, nu s-ar
cunoaşte noutăţile de zi cu zi
şi, poate cel mai important,
nu s-ar putea şti şi critica injustiţiile
sau abuzurile celor
care ne guvernează. Statutul
jurnalistului este special,
datorită dreptului publicului
de a fi informat, corelat cu
dreptul inviolabil la libera
exprimare a jurnalistului.
Datoria principală, indiferent
de tipul de jurnalism practicat
(de investigaţie, de opinie,
foto-jurnalism, cultural,
economic, medical etc.), este
informarea corectă a publicului.
Profesia are propriul
cod deontologic care enumeră
câteva principii care stau
la baza practicii jurnalistice,
dar spre deosebire de medici,
magistraţi sau aviatori,
oricine poate deveni jurnalist,
fără să aibă nevoie de o
acreditare specială.
Nu oricine, însă, poate
deveni un jurnalist profesionist
şi recunoscut, iar drumul
către performanţă începe
întotdeauna de jos. Jurnalist
eşti non-stop, spun oamenii
din breaslă. Cu alte cuvinte,
atunci când termini lucrul,
continui să fii jurnalist prin
felul în care observi şi gândeşti.
M-am gândit că cititorii
publicaţiei Occidentul
Românesc merită să afle
câteva date despre un mare
ziarist şi scriitor, care şi-a
pus amprenta asupra timpului
în care şi-a exercitat
meseria de jurnalist în mod
cu totul deosebit. Este vorba
despre Pamfil Şeicaru,
considerat a fi cel mai mare
gazetar dintre cele două războaie
mondiale (18 aprilie
1894, Buzău, România - 21
octombrie 1980, München,
RFG), director al ziarului
,,Curentul”, pe care l-a înfiinţat
în anul 1928, cel mai
combativ cotidian românesc
(cu orientare de dreapta şi,
uneori, de extremă dreaptă)
în perioada dintre cele două
războaie mondiale.
Pamfil Şeicaru a condus
publicaţia până în anul
1944, atunci când a părăsit
ţara. Deşi a plecat, el a avut
ideea de a publica un ziar
ce ar fi trebuit să susţină
cauza României după încetarea
războiului. În 1939 a
fost singurul ziarist român
care a afirmat că aşa-zisele
garanţii militare oferite
de Marea Britanie şi Franţa
pentru integritatea frontierelor
României nu valorau
nimic. „Activitatea sa publicistică
nu a fost dintre cea
mai comodă pentru autorităţi.
În diverse arhive, civile
şi militare, există numeroase
Educaţie şi cultură
articole care i-au fost cenzurate,
mai ales în timpul
campaniei dinspre Răsărit.
În aprilie 1939 a fost singurul
ziarist român care a
prezis că faimoasele garanţii
franco-britanice aveau să
se dovedească fără valoare.
Figurează la loc de cinste
în istoria încă nescrisă a
presei române polemica pe
care a purtat-o în paginile
„Curentului” cu comentatorul
britanic Wickham Steed,
care, prin intervenţiile sale
în emisiunile postului de radio
BBC, inducea în eroare
opinia publică românească
asupra raţiunii participării
României la un război
pe care şi-l dorise” (Mihai
Pelin): în faţa pericolului
nazist, „Anglia trebuie să se
pregătească pentru propria
apărare şi abia după asta
să garanteze şi frontierele
altor ţări”. Într-un articol
publicat la 15 aprilie 1939
a intuit inevitabila sacrificare
de către marile puteri
a ţărilor mici şi mijlocii din
Europa acelui timp.
Licenţiat în drept, Pamfil
Şeicaru a luat parte ca ofiţer
la operaţiile militare din
P rimul Război Mondial,
fiind citat cu Ordin de zi
pe Armată. A fost deputat
în Parlamentul României
în 1928, 1931 şi în 1933.
Ziarist de mare talent, a
fost director al ziarului
,, Bucovina” ( Cernăuţi) şi a
participat la editarea revistei
,,Gândirea”. Din 1945
se stabileşte în Spania, la
Palma de Mallorca, până în
1953 şi apoi la Madrid, până
în 1974, unde a publicat o
ediţie trimestrială a ziarului
„Curentul” şi, pentru câtva
timp, publicaţia „Liberty and
Justice”. Ultimii ani i-a petrecut
în Germania, stabilindu-se
la Dachau. La moartea
sa, în octombrie 1980, premierul
Bavariei, Franz Josef
Strauß, l-a omagiat într-un
mesaj, descriindu-l drept
„un patriot român şi eminent
ziarist: „Moştenirea pe
care a lăsat-o compatrioţilor
săi este lupta pentru dreptate,
omenie şi pace”.
Cred că este interesant
de menţionat părerea celebrului
ziarist despre clasa
politică românească din vremea
sa: ,,Această minoritate
reprezenta ţara minciunii
constituţionale. Această
minoritate zădărnicea orice
acţiune menită să folosească
ţării… Confiscase conducerea
Statului şi, rând pe
rând, treceau pe la guvern ca
adevărate trupe de ocupaţie,
grăbite să-şi facă provizii,
nepăsătoare de ce s-ar putea
să se întâmple a doua zi. Ce
Pamfil Şeicaru
„un patriot român şi
eminent ziarist”
valoare au delimitările dintre
partide, etichetele, presupusele
deosebiri de ideologie
- când în compoziţia lor, în
metodele lor de lucru erau
de o deprimantă asemănare?
Însăşi uşurinţa cu care
migraţiunile dintr-un partid
într-altul erau posibile indică
o similitudine de climat
politic. De fapt, am avut un
singur partid care a stat nemişcat
la guvern de la Unire
şi până azi: partidul nepăsării
naţionale”.
Pamfil Şeicaru scrie fără
menajamente despre politica
externă a României interbelice:
„Prizonieri ai unei iluzii,
noi nu ne-am mai trudit să
ne croim un drum al nostru,
pentru siguranţa noastră, formula
magică «marii noştri
aliaţi» socotind-o suficientă.
Tot sistemul nostru de alianţe
nu este decât realizarea sistemului
de siguranţă al Franţei
faţă de eventualitatea unei
revanşe germane. Biată nălucă;
biet romantism al politicii
noastre externe!”. După 23
august 1944 şi instalarea regimului
comunist la putere,
Pamfil Şeicaru a fost judecat
în procesul ziariştilor „criminali
de război vinovaţi de
dezastrul ţării” (22 mai – 4
iunie 1945) şi condamnat „la
pedeapsa capitală şi degradare
civică pe timp de 10 ani,
urmând a executa pedeapsa
cea mai gravă”. Graţiat în secret
de Nicolae Ceauşescu în
1966, celebrul gazetar vine
incognito, însoţit de ofiţeri
DIE, în perioada 20-28 august
1977 la Bucureşti.
În perioada exilului,
Pamfil Şeicaru a scris şapte
cărţi care demonstrează
că marele ziarist a ştiut şi a
simţit evenimentele care se
derulau sub ochii lui, a înţeles
ceea ce se întâmplă în bătrâna
Europă: Pax A mericana
o Pax Sovietica (1947);
Dotla. Să rămână doar cenuşa
(1948); Istoria partidelor
politice în România
(1959); La Roumanie dans la
Grande Guerre (1968); Karl
Marx - Însemnări despre
România (1968); Die Donau
- Fluss der Fünf Meere.
Ein Europäisches Problem
im Lichte der rumänischsowietischen
Kontroversen
(1975) - ,,Dunărea - fluviu
a cinci mări. O problemă
europeană în lumina controverselor
româno-sovietice”;
Adevăruri care trebuie amintite
(1980). Pamfil Şeicaru
rămâne, aşadar, un nume, un
destin care a marcat istoria
jurnalismului românesc, dar
şi european.
***