Florian Moraru PROGRAMAREA CALCULATOARELOR în limbajul C

13. Dezvoltarea programelor mari în C
Particularitãti ale programelor mari
Aplicatiile reale conduc la programe mari, cu mai multe sute si chiar mii de linii
sursã. Un astfel de program suferã numeroase modificãri (cel putin în faza de punere la
punct), pentru adaptarea la cerintele mereu modificate ale beneficiarilor aplicatiei
(pentru îmbunãtãtirea aspectului si modului de utilizare sau pentru extinderea cu noi
functii sau pentru corectarea unor erori apãrute în exploatare).
Programarea la scarã mare este diferitã de scrierea unor programe mici, de scoalã, si
pune probleme specifice de utilizare a limbajului, a unor tehnici si instrumente de
dezvoltare a programelor, de comunicare între programatori si chiar de organizare si
coordonare a colectivelor de programatori.
Principala metodã de stãpânire a complexitãtii programelor mari este împãrtirea lor
în module relativ mici, cu functii si interfete bine precizate.
Un program mare este format dintr-un numãr oarecare de functii, numãr de ordinul
zecilor sau sutelor de functii. Este bine ca aceste functii sã fie grupate în câteva fisiere
sursã, astfel ca modificãri ale programului sã se facã prin editarea si recompilarea unui
singur fisier sursã (sau a câteva fisiere) si nu a întregului program (se evitã
recompilarea unor functii care nu au suferit modificãri). In plus, este posibilã
dezvoltarea si testarea în paralel a unor functii din aplicatie de cãtre persoane diferite.
Inainte de a începe scrierea de cod este necesarã de obicei o etapã care contine de
obicei urmãtoarele:
- întelegerea specificatiilor problemei de rezolvat si analiza unor produse software
asemãnãtoare.
- stabilirea functiilor de bibliotecã care pot fi folosite si verificarea modului de
utilizare a lor (pe exemple simple).
- determinarea structurii mari a programului: care sunt principalele functii din
componenta programului si care sunt eventualele variabile externe.
Pentru a ilustra o parte din problemele legate de proiectarea si scrierea programelor
mari vom folosi ca exemplu un program care sã realizeze efectul comenzii DIR din
MS-DOS (“dir” si “ls” din Linux), deci sã afiseze numele si atributele fisierelor dintrun
director dat explicit sau implicit din directorul curent. O parte din aceste probleme
sunt comune mai multor programe utilitare folosite în mod uzual.
Pentru început vom defini specificatiile programului, deci toate datele initiale (nume
de fisiere si optiuni de afisare), eventual dupã analiza unor programe existente, cu
acelasi rol. Programul va fi folosit în mod linie de comandã si va prelua datele necesare
din linia de comandã.
O parte din optiunile de afisare au valori implicite; în mod normal se afiseazã toate
fisierele din directorul curent, nu se afiseazã fisierele din subdirectoare si nu se
afiseazã toate atributele fisierelor ci numai cele mai importante. Exemple de utilizare:
dir // toate fisierele din directorul curent, cu atribute