Florian Moraru PROGRAMAREA CALCULATOARELOR în limbajul C

O functie de un tip diferit de void este apelatã prin folosirea ei ca operand într-o
expresie. Exemple:
z=sqrt(x)+ sqrt(y);
printf ("%lf \n", sqrt(x));
comb = fact(n) / ( fact(k) * fact(n-k)); // combinari
y = atan (tan(x)); // functie in functie
In limbajul C este uzual ca o functie sã raporteze prin rezultatul ei (numãr întreg)
modul de terminare (normal/cu eroare) sau numãrul de valori citite/scrise (la functiile
de intrare-iesire). Uneori acest rezultat este ignorat iar functia cu rezultat este apelatã
ca o functie void. Exemple:
scanf ("%d",&n); // rezultatul lui scanf este 1
getchar(); // rezultatul este caracterul citit
gets(adr); // rezultatul este adresa "adr"
Argumentele folosite la apelul functiei se numesc argumente efective si pot fi orice
expresii (constante, functii etc.). Argumentele efective trebuie sã corespundã ca numãr
si ca ordine (ca semnificatie) cu argumentele formale (cu exceptia unor functii cu
numãr variabil de argumente). Exemplu de functie unde ordinea argumentelor este
importantã:
// calculul unui unghi dintr-un triunghi
double unghi (double a, double b, double c) {
return acos ((b*b+c*c-a*a) / (2.*b*c)); // unghiul A
}
// utilizari
ua = unghi (a,b,c); ub=unghi (b,c,a); uc = unghi (c,c,b);
Este posibil ca tipul unui argument efectiv sã difere de tipul argumentului formal
corespunzãtor, cu conditia ca tipurile sã fie "compatibile" la atribuire. Conversia de tip
(între numere sau pointeri) se face automat, la fel ca si la atribuire. Exemple:
x=sqrt(2); // arg. formal "double", arg.efectiv "int"
y=pow(2,3); // arg. formale de tip "double"
Deci o functie cu argument formal de un tip numeric (de ex. int) poate fi apelatã cu
argumente efective de orice tip numeric (inclusiv long, float, double, long double).
Conversia automatã nu se face si pentru argumente vectori de numere, iar conversia
explicitã de tip conduce la erori de interpretare. Exemplu:
// suma elemente vector de intregi
float suma ( float a[ ], int n) {