Florian Moraru PROGRAMAREA CALCULATOARELOR în limbajul C

se definesc constantele simbolice si se declarã functiile folosite în mai multe fisiere din
componenta aplicatiei.
Exemplu de fragment dintr-un fisier antet folosit în programul “dirlist”:
struct file {
char fname[13]; // nume fisier (8+3+’.’+0)
long fsize; // dimensiune fisier
char ftime[26] ; // data ultimei modificari
short isdir; // daca fisier director
};
#define MAXC 256 // dimensiunea unor siruri
#define MAXF 1000 // numar de fisiere estimat
Fisierul antet “dirlist.h” poate include fisiere antet standard comune (“stdio.h”,
”stdlib.h” ), dar este posibil ca includerile de fisiere antet standard sã facã parte din
fiecare fisier sursã al aplicatiei.
In general, comunicarea dintre functii se va realiza prin argumente si prin rezultatul
asociat numelui functiei si nu prin variabile externe (globale). Existã totusi situatii în
care definirea unor variabile externe, folosite de un numãr mare de functii, reduce
numãrul de argumente, simplificã utilizarea functiilor si produce un cod mai eficient.
In programul “dirlist” astfel de variabile comune mai multor functii pot fi: calea
cãtre directorul indicat, masca de selectie fisiere si lista de optiuni de afisare. Functia
“getargs” din fisierul “input.c” preia aceste date din linia de comandã, dar ele sunt
folosite de functii din celelalte douã fisiere “getfiles.c” si “output.c”. Variabilele
externe se definesc într-unul din fisierele sursã ale aplicatiei, de exemplu în “dirlist.c”
care contine functia “main”:
char path[MAXC], mask[MAXC], opt[MAXC]; // var comune
Domeniul implicit al unei variabile externe este fisierul în care variabila este definitã
(mai precis, functiile care urmeazã definitiei). Pentru ca functii din fisiere sursã diferite
sã se poatã referi la o aceeasi variabilã, definitã într-un singur fisier este necesarã
declararea variabilei respective cu atributul extern, în toate fisierele unde se fac referiri
la ea. Exemplu :
extern char path[MAXC], mask[MAXC], opt[MAXC];
Directive preprocesor utile în programele mari
Directivele preprocesor C au o sintaxã si o prelucrare distinctã de instructiunile si
declaratiile limbajului, dar sunt parte a standardului limbajului C. Directivele sunt
interpretate într-o etapã preliminarã compilãrii (traducerii) textului C, de un
preprocesor.
O directivã începe prin caracterul ‘#’ si se terminã la sfârsitul liniei curente (daca nu
existã linii de continuare a liniei curente). Nu se foloseste caracterul ‘;’ pentru
terminarea unei directive.