steinhardt-nicolae-jurnalul-fericirii.pdf

nimerise pe de lături, ca Ieremia!) Sub Calvin, la fel, cei care nu puteau să
nu se cutremure văzând că sunt sortiţi morţii toţi cugetătorii care nu
aprobau întocmai teologumenele lui maître Calvin. Sănătoasă aritmetică ar
fi făcut cine i-ar fi expus lui Caligula îndoielile sale cu privire la putinţa de a
conferi calitatea de consul unui cal. Şi aşa mai departe de fiecare dată. Pe
doi ori doi patru, alde Vianu, Călinescu sau Ralea l-ar fi putut aritmetiza
vorbind, bunăoară, despre Canal, drumul cel fără pulbere.
(Şi atunci, nu după ce renunţaseră la măreaţa lucrare chiar cei ce o
iniţiaseră, sfidând astfel jurământul depus de muncitori la locul de muncă:
nu plecăm de aici până nu-l vom termina! Aşa cum desigur mai original ar
fi fost cine ar fi spus fără să aştepte moartea lui Stalin, cel mai mare corifeu
al tuturor ştiinţelor, că E=mc 2 nu este o formulă idealistă.)
De fiecare dată ecuaţia generală algebrică se cuvine a fi aritmetizată,
adică întrupată în adevărul acela anume ascuns şi osândit de tiranul aflat
la putere. E povestea lui Andersen, a regelui gol. La ce bun să afirmi
întristat că unirea ortodocşilor cu biserica romană s-a făcut în mod silnic
ori să te ridici cu vehemenţă împotriva cotropirii otomane în perioada când
altele erau chestiunile arzătoare la ordinea zilei: chestiunile arzătoare la
ordinea zilei erau închisorile, erau procesele însoţite de recunoaşteri şi
autoacuzări ale inculpaţilor, erau pedepsele administrative; a le denunţa pe
acestea ar fi însemnat să rosteşti că doi şi cu doi fac patru. Evidenţierea de
către părintele Stăniloae a marilor abuzuri săvârşite de catolicism sub
Habsburgi ori înfierarea de către profesorul Giurescu a jugului turcesc luau
— oricât de savanţi şi de bine intenţionaţi ar fi fost cei doi cărturari — un
aer foarte înrudit cu 21-ul lui Caţavencu şi cu Europa lui Farfuridi, fie spus
fără pic de răutate ori lipsă de respect, dar şi fără convenţionale ocoluri.
Mi-a trebuit însă timp îndelungat până să-mi pot descărca inima în
scrisoarea trimisă coanei Lenuţa; eram amăgit şi impresionat de cifrele 2 şi
4, cu înfăţişarea lor atât de concretă şi de aritmetică, de serioasă şi (vorba
lui Manole) de onorabilă; până ce, în sfârşit, să pricep că formula aceasta
aparent numerică este de fapt abstractă şi algebrică, ea cerându-se mereu
tradusă, exemplificată, surprinsă în timp; şi anume de fiecare dată în
conformitate cu adevărul atunci interzis. A! bieţii de noi, tot robi ai istoriei
suntem şi tot sub vremi.
31 decembrie 1959
Pe de altă parte însă, calitatea de senator roman nu pare legată de o
anumită epocă istorică, întocmai după cum Schelling arată că romantismul
nu este o şcoală literară aparţinând unei faze a evoluţiei gustului, ci una
din permanentele propensiuni ale sufletului omenesc. Ovreiul de peste 82
de ani, micul pensionar din Bucureşti, mi s-a dovedit dintr-o dată, şi în
chipul cel mai simplu, capabil de simţăminte autentic senatoriale.
După ce i-am povestit cum s-au petrecut lucrurile, mi-a vorbit:
— Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că şovăi, că
poate să încapă şi posibilitatea să-ţi trădezi prietenii. În afaceri, când spui
lăsaţi-mă să mă gândesc înseamnă că ai şi acceptat. Pentru nimic în lume
să nu primeşti a fi martor al acuzării. Hai, du-te chiar acum.
Eu îl ştiu de pe vremea când se întorcea seara în Pantelimon pe scara
trăsurii — marţial : când în timpul mişcărilor din 1919 a circulat prin
atelierele fabricii în uniformă şi cu sabia scoasă din teacă, dar teatru tot îmi