steinhardt-nicolae-jurnalul-fericirii.pdf

său nu L-a cruţat". Acest nu L-a cruţat ne demonstrează de asemeni că pe
cruce nu s-au desfăşurat simboluri, ci s-a petrecut o suferinţă reală. Numai
prin împreunarea durerii fizice şi a torturii morale se obţine decoctul final:
suprema amărăciune.
Tot Pavel la I Cor 1, 23 : „însă noi propoveduim pe Hristos cel
răstignit", iar la 2, 2: „Căci am judecat să nu ştim între noi altceva decât pe
Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit."
De ce adaosul „şi pe Acesta răstignit" de nu pentru a pune accentul pe
latura cea mai nebunească şi mai scandaloasă? Raţiunea înţeleaptă s-ar
învoi în cele din urmă cu un Dumnezeu răstignit simbolic şi concedând să
sufere aparent (altfel oamenii nu înţeleg), dar paradoxul şi sminteala
(creştinismul adică) înfăţişează divinitatea nu numai aşezată pe cruce -
solemniter — ci pironită cu adevărat; unde suferă aidoma cu nervii
(legendele şi epopeile evului mediu, care ştia ce-i durerea, neîncetat se
referă la nervi), fibrele şi sufletul bietului om, până la cele din urmă
consecinţe (şi Hristos are, în pofida ereziei lui Apolinariu, suflet omenesc
întreg). Dacă şi-ar fi păstrat — măcar în parte — impasibilitatea pe cruce,
dacă n-ar fi gustat din plin deznădejdea omului, evenimentul petrecut pe
Golgota n-ar fi fost — pentru filosofi, pentru preoţi şi pentru prostime -prilej
de poticnire şi sminteală, ci „scenariu" ori „ritual", deci admisibil, comestibil.
La I Cor. 6, 20 şi 7, 23 Pavel stăruie: „Aţi fost cumpăraţi cu preţ."
Cu preţ cinstit, întreg. Dumnezeu n-a înşelat pe nimeni: nici pe diavol,
nici pe noi; nici pe sine nu s-a înşelat. N-a plătit cu aparenţă de suferinţă,
cu o cruce mitică, sau cu bani calpi. Preţul nu 1-a plătit o fantasmă; carne
din carnea noastră, sânge din sângele nostru.
Şi la Evrei (2, 17; 2, 18; 4, 18): Pentru aceea dator era întru toate
(afară de păcat) să se asemene fraţilor (nouă); fiind El însuşi ispitit, poate şi
celor ce se ispitesc să ajute; ispitit întru toate, după asemănarea noastră.
Asemenea nouă în toate şi ispitit de toate ca şi noi: aşadar şi de
omeneasca deznădejde.
Martie 1966
Ca-ntotdeauna găsesc la Dostoievski, spus fără înconjur, ceea ce
bănuiam; în orbecăire, lumină — deodată. Cu privire la viziunea lui Holbein
găsesc textul exact: „Tabloul nu e frumos... e cadavrul unui om care tocmai
a îndurat dureri nesfârşite... dacă un astfel de cadavru (şi întocmai aşa
trebuie să fie) a fost văzut de discipolii lui... cum oare au putut crede,
privindu-l, că acest cadavru va învia?"
NICI N-AU CREZUT!
„Dacă moartea e atât de groaznică şi legile naturii atât de nemiloase,
cum le poţi stăpâni? Şi oamenii aceştia, care au stat în jurul mortului, au
resimţit desigur în seara aceea o groaznică tristeţe, o adâncă descumpănire
care dintr-odată le spulberau toate nădejdile şi aproape tot ce credeau."
NU LE-A FĂCUT SEMN CU OCHIUL!
Socrate şi Iisus Hristos
Logic ar fi fost ca moartea lui Socrate-omul să poarte pecetea