Destine Literare nr. 23 - septembrie - decembrie 2012 - Scriitorii ...

estine iterare
D L
Dora Groza
www.cristinateodoragroza.blogspot.com
strã ºi v-am taxat pe nedrept, mã puteþi reclama. Vã
dau numãrul de telefon al ºefului meu de la Bucureºti.
Cu paºaportul în buzunar, m-am urcat în maºinã, ºi
pornind motorul i-am spus prin geamul deschis.
- Sã vã spun ceva, domnule. Nu contest obligaþia
de a plãti taxe. Aici nu aþi greºit cu nimic. Legea trebuie
respectatã. Dar sunt revoltat de atitudinea pe
care un funcþionar al statului a avut-o faþã de un cetãþean
care s-a prezentat la controlul vamal. Contest
faptul cã vã bateþi joc de oameni.
Fãrã sã mai aºtept rãspunsul lui, am demarat ºi am
plecat. Era ora zece seara. Plecasem din Zagreb de
aproape zece ore. Eram obosit ºi, dupã calculele
mele, mai aveam încã ºapte ore de condus pânã la
Bucureºti. Dincolo de Caransebeº, m-am oprit în faþa
unei fabrici ca sã mã odihnesc o jumãtate de orã. Am
lãsat scaunul pe spate ºi am aþipit. Deodatã, m-au
trezit niºte bubuituri puternice în geamul maºinii.
- Nu ai voie sã opreºti aici. Este o întreprindere de
stat, mi-a spus un bãrbat, probabil, portarul.
118
Am plecat imediat. Dupã vreo patruzeci de kilometri,
mi-am dat seama cã am luat-o pe un drum gre-
ºit. Mi-a trebuit aproape o orã sã mã întorc. Mai aveam
cam douãzeci de kilometri pânã la locul care se numea
Piatra Scrisã. ªtiam bine drumul pentru cã îl strãbãtusem
adesea în perioada când am lucrat la Porþile
de Fier. Admirasem de multe ori bisericuþa sãpatã în
stâncã la poalele cãreia curgea domol Timiºul. Gândul
cã voi trece pe lângã ea, chiar atunci noaptea, îmi
dãdea o stare de bucurie. „E frumoasã þara noastrã!”,
mi-am spus cu emoþie.
Conduceam cu vitezã de peste 100 de kilometri pe
orã, când, deodatã, maºina s-a aplecat spre dreapta.
Mergea numai pe douã roþi. Partea din stânga a ºoselei
fusese ridicatã cu un sfert de metru, dar nu puseserã
nici un semn de avertizare. Am crezut cã nu mai
am scãpare. Jos, în dreapta, se deschidea prãpastia.
Am acþionat prompt. Þinând cu o mânã volanul spre
stânga, am frânat maºina schimbând vitezele. Dacã
aº fi apãsat pe frânã, probabil cã ar fi trebuit sã se
punã piatrã ºi pe mormântul meu. Mi-a ajutat Dumnezeu
sã scap cu bine din încercarea aceea.
Dupã un kilometru de mers încet, am reuºit sã
redresez maºina ºi am ajuns cu bine la bisericuþa de
la Piatra Scrisã. Era trecut de miezul nopþii. Am oprit
maºina, am coborât ºi, privind Timiºul care curgea impasibil
în noaptea adâncã, i-am mulþumit lui Dumnezeu
cã m-a ajutat sã o revãd. Am intrat în restaurantul
care mai era încã deschis ºi plin de oameni ºi aº fi vrut
sã dau de bãut la toatã lumea.
Am ajuns la Bucureºti dimineaþa la ora 3:00. Cumnatul
Ilie de la Piteºti aduse o damigeanã de þuicã ºi
una de vin de ªtefãneºti. ªtiau cã trebuie sã ajung ºi
mã aºteptau. Nu dormiserã toatã noaptea.
- Am venit cu maºina de la Zagreb. Zborul a fost
anulat.
- Cum a fost cãlãtoria?
- Extraordinarã, am râs.
Ilie s-a uitat neîncrezãtor la mine.
- Nu ai avut nici o problemã?
- Nici o problemã, am rãspuns, deºi eram amorþit de
obosealã.
Eram bucuros sã fiu acasã între ai mei, mã încerca
însã o mare tristeþe pentru cã mama, care mã aºtepta
cu atâta emoþie ºi nerãbdare sã mã întorc, nu mai era
acolo. Am intrat în camera ei. Am respirat cu nesaþ
mirosul care încã mai persista. „Mamã, am venit” am
ºoptit cu ochii în lacrimi. O liniºte interioarã m-a
cuprins ºi parcã am vãzut-o aievea, zâmbind fericitã
cã mã întorceam acasã.
ªi, cu toate cã piatra pe mormântul mamei nu s-a
pus pentru cã nu a fost terminatã din lipsã de material,
am fost fericit fiindcã am simþit spiritul mamei printre
noi ºi am înþeles cã ea va fi întotdeauna acolo, pentru
mine.