Destine Literare nr. 23 - septembrie - decembrie 2012 - Scriitorii ...

estine iterare
D L
MAI MULTĂ EUROPĂ DE DREAPTĂ SAU
DE STRÂMBĂ CREDINŢĂ?
Faptul cã Popularii Europeni s-au gândit sã-ºi desfãºoare Congresul la Bucureºti, e o cinste pentru oraº ºi pentru þarã.
Cel cã ºi-au luat în serios partizanii conjuncturali de aici considerând cã asemenea specimene politicianiste le-ar putea fi
într-adevãr confraþi de doctrinã, este însã o dovadã a crizei doctrinare prin care trece Democraþia Creºtinã din Europa,
acceptând eticheta în locul politicilor reale.
Voi explica aceasta într-un mod mai „neortodox”, prin rãspunsul pe care l-am dat unui vechi prieten politolog, istoric de referinþã
al miºcãrii Democrat Creºtine de la care am învãþat sã aprofundez valorile europene ale doctrinei încã din anii secolului trecut. Pe
care, interesându-l ºi urmãrirea Congresului ºi ce am scris eu în legãturã cu aºa ziºii „democrat-creºtini” din România, l-au intrigat
apropierile nefireºti pe care le fãceam. „Creezi un triunghi bizar între preºedintele þãrii voastre, Doamna Merkel ºi Patriarhul Teoctist
care este de mai multã vreme decedat” – îmi imputã el, pentru ca eu sã-i rãspund mai bizar cã „... ºi Republica Democratã Germanã
ºi Republica Socialistã România sunt de multã vreme decedate, dar la fel cum ierarhii cu dosare de la arhivele securitãþii amintesc
de Teoctist, Merkel aminteºte de RDG, iar Bãsescu de RSR; ºi nu prin amintirile cele mai frumoase, ci tot prin trãdarea cãii drepte”.
Rãspunsul fiind ºi cinic ºi criptic, a trebuit în continuare sã mã explic, aºa cum fac ºi aici:
Ultima manifestare de voinþã naþionalã slujitã cu credinþã de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române înainte de a suferi
îngenuncherea bolºevicã ºi filorusã, a fost în sesiunea din decembrie 1946 ale cãrei dezbateri ºi hotãrâri s-au publicat în numãrul
pe primul trimestru 1947 al oficiosului „Biserica Ortodoxã Românã”. Este vorba de decãderea din treapta de arhimandrit a lui
Teoctist Arãpaºu, „care s-a asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-ºi
submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihãlcescu al Moldovei” - dupã cum scrie Eugen Miron in ziarul „Criºana”. Aceastã
retrogradare fiind o avertizare împotriva oamenilor impuºi de regim, devenea evidentã ºi pentru Justinian Marina, forþat adus vicar
la Iaºi, ca eparhia cea mai apropiatã de sovietele în a cãror federaþie ar fi trebuit sã intrãm renunþând la doctrina Bisericii noastre
Naþionale. Astfel, procesul verbal al acelui Sinod conþine mult mai multe date care configureazã un grup de rezistenþã al Ierarhilor
Sinodali împotriva decapitãrii autocefaliei Bisericii noastre, dupã cum aratã un alt document al vremii: „Marþi 4 februarie:
...Justinian se autoizoleazã de cler. Clerul afirmã cã acþiunea politicã a lui Justinian a fost un act de bruscheþe... Marþi, 30
septembrie 1947: La Mitropolie, se afirmã cã plecarea Patriarhului Nicodim din scaun - prin demisie sau deces - va avea ca efect
desfiinþarea Patriarhatului, revenindu-se la Mitropolit primat, ca-n trecut, post pe care urmeazã sã-l ocupe arhiereul Justinian
Marina. Mitropolia aceasta ar urma sã intre sub jurisdicþia Patriarhului de Moscova....” (ARHIVELE NAÞIONALE ALE ROMÂNIEI:
DUDU VELICU – „BISERICA ORTODOXÃ ÎN PERIOADA SOVIETIZÃRII ROMÂNIEI” ÎNSEMNÃRI ZILNICE - I. 1945-1947).
Binecuvântat de rãposatul Teoctist la instalarea ca Preºedinte al românilor, nu ºtiu prin ce fel de duh, Bãsescu preia
trãdarea faþã de „autocefalie” ca doctrinã ºi credinþã, fie cã-i vorba de realitate statalã sau religioasã, ºi, pentru a face
plãcere celor ce-l susþin, dã tonul propunerilor federative pe care alþii le exprimã mai timid ºi mai cu jenã ca sã nu li se vadã
interesele oculte de monopol financiar, demonstrând prin vehemenþã cã e gând la gând cu colegul sãu de tribunã Tokes.
Tot aºa cum a fost gând la gând cu colegul sãu de provenienþã bolºevicã Voronin care, fãrã influenþele lui, nu ar fi cãpãtat
un al doilea mandat. Întrebat mai târziu cum a putut sã trãdeze interesele fraþilor noºtri Basarabeni, Bãsescu a declarat
limpede cã a fost o cerinþã venitã de la un for al Uniunii Europene, dar nu a spus prin ce persoanã. Pentru cã aº vrea ºi
eu sã ºtiu un nume de comisar sau de parlamentar european, care îndeamnã un preºedinte de þarã europeanã sã susþinã
un partid care se numeºte „al comuniºtilor”, adicã al celor de care continentul nostru se dezice categoric. Iar acesta se
supune ordinului internaþional, ca ºi cum ar fi preºedinte al rãposatei RSR sau RPR!...
ªi, uite-aºa ajungem în colþul celãlalt al triunghiului, la rãposata RDG din care provine Doamna Merkel. Nu am documente
cu ce nãravuri deprinse in tinereþe se rãsfaþã dumneaei astãzi, cum avem despre securismul ºi turnãtoriile vaporene în care
s-a scãldat al nostru; nici nu-i pretind sã simtã, cum simþim noi cã acest om îºi vinde þara pentru sprijinul din strãinãtate. Dar
faptul cã ea nu vede nici un rãu în modul evident cum acesta ºi-a consumat legislaturile ca sã refacã sistemul de spionare
represivã prin care se poate exercita o anumitã dictaturã politicã, faptul cã nu remarcã lipsa oricãrei legãturi doctrinare cu cei
pe care ºi-i considerã Familia Popularã din România, faptul cã nu gãsesc în discursul ei, înafara prioritãþilor capitalului german
din sistemul „Euro uber alles”, nici o urmã din doctrina la care a contribuit Adenauer, mã pune pe gânduri.
Asta este legãtura în triunghi pe care o fac între rãposatul patriarh care, în compromis cu „strâmbarea ortodoxiei”, dacã
ne putem exprima astfel, a supravieþuit judecãtorilor sãi ce susþineau doctrina Bisericii Strãmoºeºti; între el, rãposatul întru
Domnul, ºi cei doi porumbei în viaþã, prin care supravieþuiesc nãravuri din internaþionalismul demagogico-poliþienesc al
rãposatelor întru satana RSR ºi RDG.
ªi mã tem, pentru înaltul spirit european pe care ar trebui sã-l aibã un Partid Popular European, ca amintirea banchetului
de la „Caru cu Bere” sã nu însemne începutul trãdãrii doctrinei Creºtin-Democrate care ºi-a afirmat întotdeauna
misiunea popularã de a ajuta continentul sã depãºeascã totalitarismele.
Deoarece, dacã istoriceºte a reuºit cu fascismul ºi comunismul, nici monopolismului financiar contemporan nu trebuie sã-i
permitã sã agreseze ºi sã altereze principiului pluralist al marilor diversitãþi care se respectã in democraþie, sufocându-le prin ceea
ce afonii marºului de libertate al omenirii cântã în struna infectului termen de „globalizare politicã” susþinut de discursul bãsescian.
Cam atât pot explica printr-o privire ce depãºeºte o jumãtate de veac din istoria României, care poate afirma cã a simþit
în mod repetat, chiar avant la lettre, ceea ce denumim astãzi prin conceptul de „Big Brother” cu tot cu cozile lui de topor.
Dar o spun cu precizarea cã un simplu concept, oricât ar fi el susþinut de puternicii lumii, nu poate înlocui o doctrinã; dar
o poate strâmba, adicã o poate face sã nu mai fie „orto-doxã”.
Aºa cum ne-am dori sã nu se întâmple cu Democraþia Creºtinã.
77