[+] descarca in format .PDF - Timpul

Est-Vest
TIMPUL
„~nt`rziatul“ Adorno
CRISTIAN MORARU
~ntr-un eseu pe c`t de conving\tor, pe
at`t de `ndatorat c\r]ii lui Fredric Jameson
Late Marxism: Adorno, or, the Persistence
of the Dialectic (1990), Edward Said `l
nume[te pe Theodor W. Adorno „lateness
itself“. A fi `n „`nt`rziere“, a sosi t`rziu
`ntr-o cultur\ `nseamn\, noteaz\ Said, a
„veni dup\“, a asuma riscul epigonatului,
dar `n acela[i timp a supravie]ui cli[eului
care de regul\ domin\ statu-quo-ul lui
acum, discursul „acceptabil“ [i complezent.
De aici, o paradoxal\ „politics of belatedness“.
O politic\ a `nt`rzierii care
poate face din cel `nt`rziat un progresist,
un disident, un destabilizator [i un reformator.
~n acest sens, Teoria estetic\ a
lui Adorno, recent publicat\ de Paralela
45, edi]ie coordonat\, revizuit\, [i postfa]at\
de Andrei Corbea [i tradus\ de
acesta `mpreun\ cu Gabriel H. Decuble [i
Cornelia E[ianu, reprezint\ un eveniment
cultural „`nt`rziat“, ocup`nd o pozi]ie precar\,
dar poten]ial fertil\, `n zona ambigu\
dintre „prea t`rziu“ [i o punctualitate-actualitate
inaparent\, unzeitgemässe, camuflat\
subversiv `n „inactualitatea“ `ns\[i.
„Actualitatea“ {colii de la Frankfurt, a
lui Adorno [i `n particular a lui Ästhetische
Theorie – ultimul mare proiect de acest
gen din istoria esteticii – e un subiect complicat,
iar Estul Europei e, tot a[a, ultimul
loc din lume unde el poate fi clarificat.
Efortul merit\ `ns\ f\cut fie [i sumar pentru
a `n]elege relevan]a efortului excep-
]ional depus de cel mai distins germanist
rom=n [i echipa sa. Foarte pe scurt,
Jameson, Said, Samuel Weber [i al]ii,
marxi[ti, postmarxi[ti [i antimarxi[ti, au
identificat un miez critic peren, un fundamental
scepticism anti-sistem `n discursul
„inactual“ adornian, atitudine care face
din Adorno un model critic deasupra op-
]iunilor [i modelor ideologice. Cum sugera
Russell Berman, a-l numi pe Adorno
„politically impossible“ deschide de fapt
noi ferestre c\tre politic. Fire[te, `n cazul
unui estetician, problema este de a `n]elege
politicul `n termeni estetici, de a `l teoretiza
pe teren estetic, nu de a reduce
esteticul la o tem\ sau op]iune, la r`ndul
lor evaluabile din perspectiva unei platforme
politice, a unei „cauze“. Aceast\
tentativ\ teoretic\ este poate obiectivul
num\rul unu al Teoriei estetice, un obiectiv
la fel de prezent [i presant acum ca
[i `n 1970, c`nd volumul original a ap\rut
la Suhrkamp. Ce-l preocup\ pe Adorno `n
carte, direct [i indirect, este o jonc]iune
fundamental\, „post-estetic\“ `n m\sura `n
care esteticianul `l urmeaz\ [i `l „las\ `n
urm\“ pe Kant simultan. E vorba, pe scurt,
despre rela]ia dintre opera de art\ [i praxis,
dintre ceea ce adev\rata oper\ de art\ este,
formal vorbind, [i ceea ce ea `nseamna
social [i politic prin `nsu[i caracterul ei de
form\ excep]ional\, prin riscurile pe care
le ia pentru a deveni ceea ce este. Pentru
c\, spune un `mp\timit al experimentalismului
modernist precum Adorno, arta
modern\ e contestabil\ nu c`nd merge
„prea departe“, ci, dimpotriv\, atunci c`nd
nu merge destul de departe, c`nd nu se
expune tuturor riscurilor posibile [i refuz\
(sau pur [i simplu nu poate) s\ fie
iconoclast\ `n absolut.
Afirma]ia are [i un subtext autobiografic.
„Inactualitatea“ strategic\ a lui
Adorno deriv\ `n bun\ parte din refuzul
criticului de a ceda clipei `n toate etapele
importante ale carierei, rezist`nd demn
[antajelor [i ispitelor mici [i mari ale istoriei
`ncep`nd cu anii ’30, trec`nd (cu
neascuns dispre]) prin faza american\ [i
culmin`nd cu momentul ’68, care `l surprinde
`n plin proces de revizuire a manuscrisului
Teoriei. Cum esteticianul remarca
`n ultimul s\u eseu, tradus `n englez\
sub titlul „Resignation“ [i inclus `n
Critical Models: Interventions and
Catchwords, spiritul critic adev\rat nu se
supune presiunilor externe, fie [i acelora
care `l `mping s\ „treac\ la ac]iune“. E
vorba de „ac]ionismul“ de care vorbe[te
Corbea `n postfa]a traducerii [i pe care
Adorno l-a respins pentru c\ l-a considerat
coercitiv, impus din afar\. Din nou, solu]ia
problemei este de natura intrinsec-estetic\,
nu extranee. Teoria estetic\ include o
teorie a ac]iunii estetice capabil\ s\ ia `n
considera]ie cele mai recente [i mai provocatoare
`ntrup\ri ale avangardei `n
muzic\, pictur\, teatru [i literatur\ [i s\
explice impactul acestora asupra realit\]ii
sociale. Forma nu implic\ (doar) o metafizic\,
cum spunea Sartre, ci [i o politic\.
Forma este finalmente un gest politic,
sugereaz\ Adorno ca unul care „vine
dup\“ Kant [i care, din nou, `[i continu\ [i
dep\[e[te maestrul concomitent, accept`nd
[i deconstruind `n acela[i timp no]iunea de
„scop“ `n art\, care astfel r\m`ne, ca la
Kant, „ohne Zweck“ [i deopotriv\ dob`nde[te
o specific\ eficacitate politic\. Faimos
este `n aceast\ privin]\ comentariul
despre Beckett din capitolul „Coeren]\ [i
sens“ („Stimmigkeit und Sinn“):
„Becketts Stücke sind absurd nicht durch
Abwesenheit jeglichen Sinnes – dann
wären sie irrelevant – sondern als
Verhandlung über ihn. Sie rollen seine
Geschichte auf“ (p. 230 `n edi]ia Suhrkamp,
1974). ~n traducere rom=neasc\: „Piesele
sale [ale lui Beckett] absurde (nu prin
absen]a oric\rui sens – c\ci atunci [i-ar
pierde importan]a –, ci prin faptul c\
problematizeaz\ sensul) dezvolt\ tocmai
din sens istoria“ (p. 219). Iat\ [i versiunea
american\ a lui Robert Hullot-Kentor:
„Beckett’s plays are absurd not because of
the absence of any meaning, for then they
would be simply irrelevant, but because
they put meaning on trial; they unfold its
history“ (p. 153 `n edi]ia Univ. of
Minnesota Press, 1997).
Cum subliniaz\ [i Barbara Cassin `n
prefa]a la monumentalul Vocabulaire
européen des philosophies. Dictionnaire
des intraduisibles (Seuil/Le Robert,
2004), engleza opteaz\ `n mod tradi]ional
pentru versiunea lingvistic\ cea mai
concret\, mai apropiat\ de „experien]a
comun\“ a[a cum se conserv\ ea `n limba
de zi cu zi, familiar\, deja existent\. Din
acest punct de vedere, engleza este un
instrument ideal al traducerii, `n sensul c\
`n englez\ originalul nu este tratat – [i nu
mai sun\ – ca un „corp str\in“. Sigur, simplific,
dup\ cum simplificatoare este observa]ia
potrivit c\reia cele mai bune
traduceri din filozofia [i estetica german\
– ca s\ m\ limitez doar la aceste discipline
[i numai la spa]iul german – s`nt cele
engleze. ~n orice caz, at`t solu]ia sintactic\
aleas\ de traduc\torul american, c`t [i
decizia acestuia de a recurge la sublexicul
juridic pentru a da mai mult\ plasticitate
lui „Verhandlung“ exprim\ o anume filosofie
empiric\ a traducerii care pune pre]
pe directe]e, concret [i imediat. ~n mod
ideal, cititorul de limb\ englez\ trebuie s\
aib\ ocazia s\-[i fac\ o idee c`t de c`t
precis\ asupra propozi]iei `n cauz\ c`nd
ajunge la cap\tul ei. ~n rom=n\ [i `n limbile
romanice – [i `n primul r`nd `n francez\
– situa]ia e pu]in diferit\ (nu mai vorbesc
de german\). Oricum, lectura unei
traduceri din german\ trebuie s\-[i asume
repetat, s\ respecte, ca s\ zic a[a, circularitatea
originalului. Nu e vorba de o lectur\
lejer\, f\r\ `ndoial\, dup\ cum lectura
textului german e oricum, numai „unidirectional\“,
„u[oar\“ nu. Apoi, cum ne
reaminte[te Walter Kaufmann `n prologul
traducerii sale din Ich und Du a lui Buber,
ideea c\ toate traducerile trebuie s\ fie
„idiomatice“, s\ sune ca [i cum ar fi fost
redactate `n „limba-]int\“, e un cli[eu care
uit\ c\ vocea care trebuie s\ fie auzit\ `n
traducere e `n primul r`nd vocea autorului,
nu a translatorului – iar Buber, c\ veni
vorba de el, trebuia tradus a[a cum a
tradus el `nsu[i Biblia. Traducerea lui
Adorno, la r`ndu-i, trebuia s\ pretind\, [i
pretinde de fapt, un anume travaliu
„empatic“ din partea cititorului, lectura ei
este totodat\ relectur\ [i reinterpretare a
textului tocmai parcus, ambele reclamate
`n cazul de fa]\ de incidentala din\untrul
parantezei dar [i de tratamentul cu totul
flexibil al lui „Geschichte“, care nu e ferm
raportat\ la „Sinn“. ~n fine, `mi imaginez
c\ cititorul rom=n, educat `n tradi]ia unei
„translation culture“ de tip francez, [tie la
ce s\ se a[tepte.
La fel [i cititorul englez sau american,
care, adaug, are la-ndem`n\ dou\ traduceri
ale c\r]ii lui Adorno. Prima, datorat\ lui
Christian Lenhardt, dateaz\ din 1984 [i e
cu adev\rat datat\. Nu e neap\rat vina lui
Lenhardt, ci a editorului, Routledge and
Kegan Paul. Dup\ p\rerea lui Hullot-
Kentor, acesta a for]at textul lui Adorno s\
r\spund\ a[tept\rilor – [i comodit\]ilor, sar
putea spune – cititorului de limb\ englez\,
`mpotriva textului `nsu[i. Pe scurt,
Aesthetic Theory din 1984 reflect\ un
efort „clarificator“ extrem [i finalmente
abuziv. Se [tie, Ästhetische Theorie a ap\rut
postum [i e `n fond un text nefinisat,
fluid, continuu, repetitiv, controlat de o
logic\ paratactic\, cu fraze [i paragrafe
foarte lungi, f\r\ tranzi]ii [i conectori logici
explici]i, f\r\ titluri [i subtitluri de
capitole [i subcapitole (care apar doar `n
17
tabla de materii). Gretel Adorno [i Rolf
Tiedemann ne informeaz\ c\ revizia
textului, `nceput\ de Adorno `n octombrie
1969, merge `n direc]ia unei structuri novatoare
de tip serial, fragmentar [i aglutinant,
subversiv\ fa]\ de obiectul discutat
[i nu mai pu]in fa]\ de tradi]ia kantianhegelian\
a discursului estetic. P`n\ la data
de 16 iulie 1969, Adornon continu\ s\
scrie, s\ adauge [i s\ elimine fragmente de
text cum ar fi cele adunate la sf`r[it `n „Paralipomena“
sau `n „Ciorna“ (schi]\) proiectatei
Introduceri („Frühe Einleitung“,
pe care traducerea romaneasc\ nu o mai
include). Fapt capital, structura a-structural\,
„rizomic\“ a c\r]ii lui Adorno e
parte din argumentul `nsu[i, dezvoltat `n
Teoria estetic\. Hullot-Kentor a `n]eles asta
foarte bine [i s-a apucat, dup\ o scurt\
polemic\ cu Lenhardt, de necesara „contra-traducere“,
care apare de-abia `n 1997.
La fel, echipa Corbea, c\reia `i dator\m,
iat\, un text fidel, precis [i `n acela[i timp
suficient de elastic, mi se pare p\truns\ de
spiritul textului lui Adorno – [i de aceea
at`t de atent\ la litera lui, la „form\“.
Dar, din nou, c`t de „t`rziu“ sose[te
Adorno `n cultura critic\ rom=na? Este
Adorno doar un import „tardiv“, `n seria
lui „prea t`rziu“ sau, dimpotriv\, „belated“,
cum spune Said, aflat adic\ (`nc\)
`ntr-o `nt`rziere „strategic\“ [i deci `n stare
s\ joace un rol productiv `n cultura de
adop]ie? S\ notez mai `nt`i c\ el a sosit de
fapt cu c`]iva ani `n urm\, c`nd Corbea a
tradus Minima moralia, probabil cartea
cea mai „actual\“ a lui Adorno. {i totu[i,
r\m`ne indiscutabil faptul c\ Adorno a fost
tradus mai t`rziu dec`t al]i filosofi, esteticieni
[i critici str\ini. Explica]ia? P`n\
`n `89, Adorno s-a num\rat printre oile negre
ale marxismului, iar `n multe privin]e
s-a situat pe pozi]ii non-marxiste. Pe de o
parte, a teoretizat [i ap\rat rolul culturii
adev\rate ca for]\ subversiv\ `n societate;
pe de alta, a demontat, fie [i unidirec]ional,
ma[ina de iluzii a „industriei culturale“,
iar `n conjunc]ie cu acest proiect
demistificator [i `n colaborare cu
Horkheimer, a dezvoltat conceptul de
Kritik, a c\rui excep]ional\ carier\ postum\
`n calitate de critical theory este cunoscut\.
De asemenea, a pus `n discu]ie
cultura `ns\[i, cultura „dup\ Auschwitz“ `n
contextul mai larg al analizei Iluminismului
`ntreprinse de asemenea `mpreun\
cu Horkheimer. Aceast\ analiz\ scruteaz\
ra]ionalitatea vest-european\ [i sugereaz\,
`ntre altele, c\ crizele ei – fascismul e una
din ele – nu s`nt simple accidente [i nici nu
dispar odat\ cu decesul istoric al fascismului
ca sistem politic. O analiz\ a culturii
ca ideologie, ca discurs „hegemonic“
din\untrul culturii `nse[i, de pe pozi]iile
{colii frankfurteze, e `n m\sur\ s\ clarifice
aceast\ situa]ie. Rezult\ de aici c\ proiectul
lui Adorno, unul fundamental politic,
nu avea cum s\ fie pe placul autorit\]ilor
na]ionalist-comuniste din Rom=nia [i de
aceea prezen]a lui Adorno `n cultura critic\
rom=n\ de p`n\ `n ’89 e ca [i nul\. S-a
schimbat situa]ia dup\ aceea? Se va
schimba ea oare ca urmare a traducerilor
recente? Nimeni nu e profet `n ]ara lui, a[a
c\ risc o prognoz\ – deocamdat\ – negativ\.
Circul\ `nc\, nu-mi dau seama exact
din ce motive [i cu ce autoritate, un soi de
dispre] suficient fa]\ de ideea de cultur\ `n
sensul lui Adorno, un refuz posac [i neinformat
de a accepta implica]iile etice [i
politice ale discursului estetic [i cultural,
de a vedea p\durea datorit\ copacilor. C`t\
vreme aceast\ atitudine va domina, nu va
exista un context favorabil recept\rii lui
Adorno [i, `n plan mai larg, particip\rii
criticilor rom=ni la conversa]ia euroatlantic\
pentru c\, `n acest dialog, Kritik,
„critical theory“, analiza cultural-politic\
derivat\ din ele [i, implicit, Adorno
continu\ s\ fie repere de neocolit.
septembrie 2005