Buletin de Perinatologie 3_2008 - Baza de date a revistelor ştiinţifice

În aspect psihologic, abandonul este definit ca o
acţiune de părăsire a unei persoane, de neacordare a
îngrijirilor necesare, de lipsă de preocupare pentru
soarta acesteia. Astfel, orice situaţie care duce la ruperea
relaţiilor afective poate fi tratată ca abandon.
Din punct de vedere medical, copilul poate fi
considerat abandonat dacă rămâne într-o unitate medicală
mai mult de două săptămâni peste timpul necesar
acordării îngrijirilor specifice, iar în această perioadă nu
este îngrijit sau vizitat de către părinţii săi [7,11].
Conform unui studiu efectuat de Fundaţia Terre des
Hommes în 61 de maternităţi din România în anul 2001,
s-a constatat că ponderea copiilor abandonaţi constituie
1,74 raportat la 100 de naşteri. Toate maternităţile
vizitate sunt afectate de problema abandonului. Procentul
abandonului oscilează între 1,6% şi 2,6%. Acesta este
diferit în funcţie de regiune, de numărul de locuitori
deservit de către maternitate, de rata şomajului în această
localitate, tradiţii, etc. [11].
În Rusia acest indicator variază într-un interval
relativ mare, constituind în unele regiuni 2,8 la sută din
nou-născuţi.
În Republica Moldova ponderea copiilor nou-născuţi
abandonaţi este mai mică de un caz la sută, cu o dinamică
pozitivă în ultimul deceniu. Conform datelor disponibile
la moment, în municipiul Chişinău în anul 2007 indicatorul
abandonului infantil în maternităţile municipale a
constituit circa 0,35 la sută.
Profilul gravidei în situaţie de risc de abandon.
Se diferenţiază două categorii de circumstanţe care
determină mamele să abandoneze [2,11]:
I. Intenţia de abandon preconcepută. Femeile
gravide sau mamele îşi susţin foarte categoric motivaţia
şi nu renunţă la ideea de a abandona copilul şi atunci
este aproape imposibil a le convinge să-şi schimbe
decizia. Aceste femei de obicei se confruntă cu situaţii
psihosociale dificile, cum ar fi:
- provin din familii destrămate, al căror model
familial nu funcţionează;
- au fost molestate, abuzate în copilărie;
- au un grad redus de percepţie şi de înţelegere, până
la lipsa responsabilităţii (oligofrenie, retard psihic);
- nu au locuinţă;
- sunt respinse de către familiile lor;
- provin din familii nomade;
- au mulţi copii, inclusiv abandonaţi în antecedente;
- nu şi-au dorit copilul;
- se află într-o situaţie socială de sărăcie extremă.
Mamele cu intenţie de abandon preconcepută care
provin din oraşe mici sau din mediul rural preferă să
nască în oraşe mari, fapt explicat prin dorinţa lor de a
evita prejudecăţile comunităţii din care fac parte. Aceste
mame îşi exprimă la internare intenţia de abandon, de
obicei nu îşi dau identitatea corectă, părăsind spitalul
imediat ce starea lor o permite, evită să-şi privească
copilul, sau, dacă acesta le este adus, au o atitudine rece
şi indiferentă. De obicei, refuză să-l alăpteze. În acest
2
caz, prevenirea abandonului este aproape imposibilă.
Mamele percep abandonul ca pe ceva permis şi nu au
responsabilitatea creşterii, îngrijirii propriului copil sau
măcar pe cea a întocmirii certificatului de naştere pentru
acesta. De multe ori ele nu cunosc serviciile sociale la
care au acces şi nu mai pot fi contactate de către asistenţii
sociali din spital, deoarece nou-născutul a fost deja
părăsit.
II. Situaţii neprevăzute. Copilul este abandonat
sub influenţa unor evenimente de moment (abandon
impulsiv, fără premeditare). Se referă la mamele care
au un comportament ezitant, care nu au o atitudine
clară, cer sfatul personalului medico-social, încearcă
să-şi reglementeze situaţia, dar pe parcurs renunţă sub
influenţa unor evenimente, cum ar fi:
- lipsa actelor de identitate şi dificultatea obţinerii
acestora;
- constatarea că este părăsită de partener, care nu mai
vrea să recunoască copilul şi să-i susţină;
- pierderea unui susţinător;
- evacuarea din locuinţă;
- sezonul rece, lipsa încălzirii sau a altor facilităţi
necesare pentru o bună îngrijire a copilului;
- probleme de sănătate ale copilului care prelungesc
spitalizarea sau impun internări repetate.
Există şi unele situaţii particulare ce conduc
la abandon, care poate fi temporar sau se poate
permanentiza:
- starea de sănătate a mamei: probleme psihice,
depresii post-partum, boli cu transmitere sexuală, infecţia
HIV, TBC;
- starea de sănătate a copilului: malformaţii
congenitale, patologie neuropsihică, prematuritate;
- starea de sănătate a unui membru al familiei care
este considerat ca fiind periculos şi mama abandonează
temporar copilul, acuzând insecuritatea lui la domiciliu;
- dependenţa în familie (unul sau ambii părinţi) de
alcool sau de droguri;
- violenţa conjugală;
- mama minoră.
Unii autori menţionează situaţiile cu risc de abandon
care se referă la persoana copilului nou-născut. Astfel,
pentru 21,2 la sută din copiii abandonaţi starea sănătăţii
se indică drept una dintre cauzele abandonului, respectiv,
în 32,6% din cazuri copiii au suportat complicaţii la
naştere şi 21,1 % s-au născut prematur [5].
În România, conform studiului efectuat de Fundaţia
Terre des Hommes în anul 2001, fenomenul abandonului
are o amploare mai mare în rândul copiilor cu greutate
mai mică şi foarte mică la naştere. Rata abandonului
copiilor cu greutate la naştere mai mică de 1.500 g este
de 10,03%, în timp ce la copiii cu greutate între 1.501-
2.500 g constituie 4,06%, iar la cei cu greutate de peste
2.500 g este de 1,24%.
Rangul copilului abandonat diferă în funcţie de etnie.
S-a stabilit că romii abandonează preferenţial copiii cu
rang înalt (III şi IV), în timp ce în cazul celor care nu