Revista Coloana Infinitului nr. 65 - Brancusi

Comemorări - 100
XX. Ca atare, orice măsură organizatorică luată de
guvernanţi putea genera situaţii de nemulţumire şi
frustrare. Deciziile Episcopiei Caransebeşului au fost
urmărite în special de această categorie socială cu
interes. Totodată, factorii de răspundere ai Eparhiei
Caransebeşului au înţeles să apere proprietatea, familia,
credinţa ţăranului român din Banatul istoric,
să-i ofere pârghiile socio-economice şi morale. După
1900 a crescut preocuparea oamenilor politici români,
a Bisericii, juriştilor ş. a. pentru întărirea păturii
mijlocii rurale şi urbane generatoare de progres şi stabilitate.
Această categorie a oferit constant aprobarea
şi ridicarea materială a comunelor bisericeşti.
Rezultatele remarcabile ale românilor bănăţeni
de a se chivernisi şi a cumpăra pământuri, sprijiniţi
de băncile româneşti, încurajaţi de Episcopia
Caransebeşului, i-a făcut pe unii analişti maghiari
radicali să considere aceste activităţi ca fiind parte
dintr-un plan strategic, de lungă durată, al P. N. R.
Pe de altă parte, colonizările maghiare din Banat,
în defavoarea unor comune româneşti a nemulţumit
profund oamenii politici români, determinând proteste
în congregaţiile comitatense, Parlament şi
presă. Pierderea unor pârghii economice şi apariţia
unor colonişti de altă confesiune a îngrijorat profund
Episcopia Caransebeşului, care s-a implicat prin
ierarhii şi preoţii săi în susţinerea comunelor româneşti
ameninţate economic, religios şi etnic. De aceea, organizarea
şi reorganizarea Diecezei Caransebeşului,
a protopopiatelor, reducerea sesiilor preoţeşti, au ţinut
cont de aceste aspecte.
Realităţile ireconciliabile determinate de
confruntarea celor două ideologii mai vechi: „dacoromânismul”
şi „statul maghiar unitar” au exacerbat
uneori modelele de comportament şi atitudinile etnopolitice
în rândul unor preoţi şi dascăli. Mândri de
apartenenţa lor „daco-romană”, unii învăţători au
avut de suferit persecuţiile autorităţilor locale sau
centrale. Elocvente sunt în acest sens atitudinile
învăţătorilor români cu prilejul participării lor la
inaugurarea Muzeului şi Palatului Asociaţiunii (AS-
TRA) din Sibiu (1905) sau la Expoziţia Jubiliară de
la Bucureşti (1906).
Episcopia a primit permanent din partea
Budapestei sau Lugojului sesizări despre agitaţii
ale preoţilor, învăţătorilor şi profesorilor în rândul
românilor din comunele lor. Ca atare, Episcopul
Popea a fost nevoit să atenţioneze deseori protopopii
tractelor respective să nuanţeze şi să modeleze discursul
respectivilor „agitatori” în aşa măsură încât să
nu determine reacţia violentă a autorităţilor. Politica
Diecezei s-a întemeiat în acest sens pe o pleiadă de
intelectuali români aderenţi ai P. N. R., precum P.
Barbu, profesor la Institutul Teologic şi Pedagogic
din Caransebeş şi redactor al Foii Diecezane. În
organul Eparhiei, P. Barbu a scris: „învăţătorii nu-şi
renegă neamul, adevărul, tinerimea română şi poporul
român”.
Interesele politice, orgoliile personale ale
unor conducători locali proguvernamentali, precum
C. Burdia, au grevat în mod nefericit asupra
întregului efort de mai multe decenii al Diecezei pentru
înfiinţarea la Caransebeş a unui Gimnaziu în limba
română. C. Burdia a câştigat alegerile parlamentare
din Cercul electoral al Caransebeşului (1905), a
avut relaţii sus-puse la Budapesta şi, în 1907, a inaugurat
Gimnaziul în limba maghiară la Caransebeş.
Documentele de arhivă demonstrează efortul susţinut
al Episcopiei, aderenţilor P. N. R. şi Comitetului
parohial local pentru redobândirea fondurilor vechii
Reuniuni învăţătoreşti administrată de Municipalitate.
Acerbe conflicte s-au dus între proguvernamentali şi
aderenţii P. N. R. (unii dintre proguvernamentali fiind
şi oameni ai Bisericii) în toate adunările reprezentative
ale Comunităţii de Avere sau ale organizării Gimnaziului.
Erau continuate, astfel, eforturile românilor
greco-ortodocşi din fosta „graniţă bănăţeană” de a-şi
întemeia o şcoală medie în limba română.
Înfrângerea aderenţilor P. N. R. s-a datorat, în
timpul alegerilor electorale din 1905-1910, factorilor
economici şi sociali moderatori ai mentalităţilor şi
comportamentului oamenilor din fosta zonă. Îndelungata
tradiţie a Regimentului de Graniţă Româno-
Bănăţean Nr. 13, Comunitatea de Avere şi nivelul de
trai al românilor au reprezentat elemente hotărâtoare
într-o serie de decizii cu caracter economic, politic
şi cultural-naţional (1905-1910). De aceea, în ultimii
ani de viaţă Episcopul Popea a înfruntat o grupare
proguvernamentală locală puternică, susţinută de
Budapesta, Municipalitate, Comunitatea de Avere,
administraţia locală din teritoriu, bănci şi filiale ale
acestora controlate de oamenii lui Burdia.
În 1908, N. Popea s-a stins din viaţă după
o luptă acerbă cu autorităţile din capitala Statului,
cu inspectorii regeşti, deputaţii Casei Magnaţilor
şi românii oportunişti. Scopul neobositului ierarh
a fost să implementeze la Caransebeş programul
naţional-bisericesc de sorginte „şagunistă”, să facă
din societatea bănăţeană românească a Episcopiei
o parte organică, conştientă a naţiunii române.
Vizionarul ierarh a crezut în români, i-a iubit, li
s-a dăruit fiindcă a fost destinat să susţină o parte a
drumului spre Marea Unire.
titlu)
(Din rezumatul Tezei de doctorat, cu acelaşi
Coloana Infinitului, anul XI, vol II. (nr. 65) • 2008 Timiºoara
31