Revista Coloana Infinitului nr. 65 - Brancusi

Marea Unire - Aniversări 90
aceasta va mărturisi despre sprijinul continuu pe care l-au
dat slujitorii altarului poporului român în lupta sa pentru
independenţă naţională şi statală. Identificându-se cu păstoriţii
lor, slujitorii Bisericii Române din Banat şi Transilvania s-au
făcut ,,tuturor toate’’ 15 . Au fost dascăli pentru copii, doctori
pentru bolnavi, în special pentru cei întorşi de pe front sau
internaţi în lagărele şi închisorile ungureşti, judecători pentru cei
învrăjbiţi, apărători ai drepturilor celor asupriţi, iar când împilarea
şi nedreptăţile întreceau puterea de răbdare a poporului şi
acesta se răzvrătea, ei deveneau şi luptători şi călăuze în lupta
pentru sfânta dreptate a neamului românesc. Unul din aceşti
păstori a fost şi episcopul Caransebeşului.
La 1 ianuarie 1914, episcopul Miron declara membrilor
Consistoriului diecezan, printre altele: ,,Câte din aşteptările
nădejdii de mai bine se vor realiza, vom vedea în curând. O
constatare însă putem risca de pe acum: de viitor nu trebuie
să ne mai temem, scepticismul n-are ce căuta în sufletele
noastre’’. Profetic va declara: ,,Sus inimile,căci dacă nu mâine,
dar desigur nu peste mult timp,ceea ce este al nostru,trebuie să
ni se dea.’’ 16
Va primi, ca semn de mare însemnătate pentru
menţinerea în actualitate a ideii de unitate naţională,corul
,,Doina’’din Turnu Severin. 17
Aceştia, sub pretextul comemorării membrilor
onorifici ai societăţii, vor cânta în cimitirul
din Caransebeş la mormintele lui Constantin
Diaconovici Loga, generalilor Traian Doda şi
Mihai Trapşa ş.a. S-au rostit scurte alocuţiuni, cu un adânc
caracter patriotic,persoanele evocate fiind din cele mai neînfricate
în lupta pentru cauza neamului românesc. Ziarele
ungureşti vor consemna cu multă amărăciune: ,,că rezultatele
propagandei societăţii valahe din Turnu Severin sunt subversive
şi periculoase statului maghiar şi cu toţii cerem pedepsirea
conducătorilor ei’’. 18
Declanşarea războiului ,,preventiv’’ în urma asasinării
arhiducelui moştenitor al tronurilor din Viena şi Budapesta,
arhiducele Franz Ferdinand şi a soţiei sale, de către bosniacul
Gavrilo Princip la Sarajevo, în ziua de 15/28 iunie 1914, la refuzul
Serbiei de a satisface ultimatum-ul dat de Viena, vădit provocator
şi inacceptabil pentru un stat suveran şi independent,a
antrenat declaraţia de război făcută Belgradului de guvernul
austro-ungar la 15/28 iulie 1914. 19
Alianţa defensivă dintre România şi Puterile Centrale,
ţinută în mare secret de cele două semnatare, au determinat pe
împăraţii Francisc Iosif I al Austro-Ungariei şi Wilhelm al II-lea
al Germaniei, cât şi pe contele Tisza, să determine guvernul de la
Bucureşti, prezidat de Ion I.C.Brătianu, să intre în război alături
de aceştia. Doi fruntaşi ai românilor de peste Carpaţi, episcopul
unit dr.Vasile Hossu din Gherla şi dr. Teodor Mihali,preşedintele
Clubului parlamentar român din Parlamentul unguresc au
fost trimişi, în septembrie 1914, de contele Tisza la Sinaia şi
Bucureşti, cu misiunea secretă şi delicată, de a stărui şi îndemna
guvernul român să intre în război alături de Puterile Centrale.
Cei doi vor dejuca planurile Budapestei înţelegându-se cu Ion
I.C.Brătianu că armata română nu va intra în război până nu vor
fi create condiţiile favorabile realizării idealului naţional.
Primul ministru român îi va mandata pe cei doi să
liniştească spiritele românilor din Transilvania şi Banat, pentru
a nu fi ,,măcelăriţi’’. Va concluziona: ’’Mi-e nu-mi trebuie
Ardealul fără ardeleni!’’ 20
În aceeaşi lună,guvernul de la Budapesta a organizat o
manifestaţie de lealitate din partea Ungariei faţă de împăratul
de la Viena.Din toate comitatele au fost chemaţi 3-4 delegaţi
între care şi 14 români,episcopi şi mireni.Prezent la manifestaţie,
episcopul Miron va oficia Sfânta Liturghie în capela coloniei
române din Viena şi va rosti o cuvântare rugându-i să ţină la
legea părinţilor şi strămoşilor, să fie buni creştini, buni români
şi cetăţeni loiali ,,căci scutul şi adăpostul nostru de veacuri,
Biserica, cu nimic nu se poate înlocui’’. A fost considerat
nu numai ca episcop al Caransebeşului, ci drept conducător
al întregului neam. Seara a fost sărbătorit printr-un banchet
prezidat de generalul bănăţean Alexandru Lupu şi de Teofil
Simionovici, deputat şi preşedintele Clubului parlamentarilor
români din Reichstathul vienez. Corul bărbătesc format din
învăţătorii români concentraţi în Reg.64 Inf. au executat melodii
de Ion Vidu şi la urmă ,elocventul imn naţional ,,Deşteaptă-te
Române!’’
Situaţia clerului român din Ungaria n-a fost uşoară.
Guvernul de la Budapesta le-a cerut să îndemne pe toate căile pe
credincioşii români să meargă pe front, să lupte pentru împărat
şi ideea de stat maghiar unitar.Înalţii ierarhi erau obligaţi să
oficieze slujbe la plecarea pe front, să trimită pastorale celor din
linia întâia,îndemnându-i la fapte de vitejie iar cei mai mici în
ierarhie au fost trimişi în mijlocul soldaţilor pentru a-i încuraja
şi efectua ceremonialul de înmormântare creştin. La începutul
războiului,în gările din Banat şi Transilvania,de unde plecau
unităţile austro-ungare, formate în majoritate din români, cu
perfidie,guvenul ungar le-a dat voie fanfarelor să cânte marşul
,,Deşteaptă-te Române’’, ostaşii să poarte cocarde tricolore la
capele iar populaţia să fluture steagul românesc. Era bună carnea
de tun românească.
Cu toate că a depus jurământ de fidelitate, episcopul
Miron va informa prin solul său,dr.Cornel Cornean, secretarul
episcopiei din Caransebeş, confidenţial, pe Vasile
Gh.Morţun,Ministru de Interne al României şi pe Ion
I.C.Brătianu că ,,toate declaraţiile de fidelitate către statul
ungar, smulse cu tot felul de ameninţări şi presiuni,nu sunt
făcute decât în interesul instituţiilor pe care le conduc’’şi că ,,în
fundul sufletului lor sunt şi rămân alături de politica pe care o
va duce guvernul României pentru apărarea marilor interese
ale neamului’’.
Să nu uităm că au fost desfiinţate abuziv sute de şcoli
româneşti,unii preoţi cu familiile internaţi în lagăre,de la biserici
au fost rechiziţionate clopotele rămânând numai cel mic ş.a
Peste tot domnea teroarea şi suferinţa.
Referindu-se la situaţia dramatică a clericilor români din
Ungaria,Octavian Goga va consemna:,, Toţi fruntaşii politici
care n-au putut părăsi ţara (Ungaria n.n)şi-au fost lăsaţi în
libertate temporară împreună cu şefii bisericeşti ,sunt siliţi prin
teroare să facă declaraţii de loialitate faţă de Habsburgi şi faţă
de guvern prin care să-şi dezmintă tot trecutul lor,pentru a servi
cu certificate de bună purtare călăii neamului.’’ 21
Episcopul Miron va acţiona cu răbdare şi conştiinciozitate,
cu speranţa în Bunul Dumnezeu, pentru a alina suferinţele
credincioşilor din eparhia sa, datorate situaţiei speciale provocată
de război, căutând să insufle nădejdea în tăria neamului.
Cu ocazia Învierii Domnului,din anul 1915,în Catedrala
din Caransebeş,tixită de credincioşi le va grăi: ,, Niciodată n-am
serbat Învierea Domnului în împrejurări mai triste ca în anul
acesta.Crâncenul război seceră mii şi mii de vieţi ale românilor
din monarhia noastră 22 , care se luptă cu vitejie neasemuită pentru
tron,patrie şi naţiune. Alţii rămân schilavi pe toată viaţa. Nu este
casă românească ,în care să nu se verse şiroaie de lacrimi pentru
tatăl, soţul, copilul sau fratele dus pe câmpul de război. În oraşul
Caransebeş aproape nu este zi, în care să nu se înmormânteze
câte un soldat, răpus de glonţ sau de boală. Toate jertfele
56 Coloana Infinitului, anul XI, vol II. (nr. 65) • 2008 Timiºoara