Clujul Medical 4 - Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

STRESUL OXIDATIV ÎN SARCINA NORMALĂ
MIHAELA RUDEANU¹, ADRIANA MUREŞAN ², DANIELA STANCIU ³, SOIMIŢA
SUCIU ²
¹Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central Bucureşti
²Catedra de Fiziologie, UMF “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
³Clinica Medicală III, Cluj-Napoca
Rezumat
Metabolismul matern accelerat din timpul sarcinii presupune creşterea producţiei de energie şi
solicită o cantitate crescută de oxigen, care va duce la apariţia stresului oxidativ. Speciile reactive ale
oxigenului (SRO) determină modificări celulare şi metabolice, dar antioxidanţii intervin pentru a elimina
efectele nefavorabile asupra dezvoltării fetale şi sănătăţii materne.
Multe complicaţii ale sarcinii şi defecte din naştere sunt legate de efectele radicalilor liberi şi
prin analiza relaţiei materno-fetale se aduce o nouă abordare asupra patogenezei avortului şi
preeclampsiei. În primul trimestru, în timpul organogenezei, placenta umană limitează afluxul de O2 spre
făt pentru că celulele fetale şi ale placentei sunt deosebit de sensibile la efectele toxice ale SRO.
Datele din literatura de specialitate au demonstrat ca în sarcină apare un răspuns inflamator
general. În plus, rezistenţa la infecţii este diminuată şi antioxidanţii au un rol important în dezvoltarea şi
creşterea fătului, în fertilitate şi concepţie. De aceea, gravidele ar trebui să ia doze suplimentare de
antioxidanţi pentru a stimula sistemul imunitar al mamei şi fătului.
Cuvinte cheie: stres oxidativ, sarcină, antioxidanţi.
Sarcina reprezintă o solicitare serioasă pentru organismul mamei, care trebuie să se adapteze
cererii crescute de energie pentru a asigura dezvoltarea optimă a fătului. Prin urmare, în timpul sarcinii se
produc modificări hemodinamice ale sistemului cardio-vascular şi accelerarea metabolismului, care prin
oxigenare intensă şi arderi sporite favorizează producţia de specii reactive ale oxigenului (SRO) şi
azotului (SRN) (1,2). Când sinteza acestora este prea mare şi armata de antioxidanţi (AO) nu mai poate
limita pagubele produse de SRO şi SRN, se instalează stresul oxidativ (SO) şi notrozativ (SN) (2,3), care
produce modificări celulare şi metabolice. Această ipoteză este susţinută de creşterea formării de SRO, a
lipoperoxidării cu efecte asupra endoteliului vascular şi a statusului AO al embrionului şi al fătului şi
mamei (4). În primul trimestru de sarcină sacul gestaţional limitează expunerea la oxigen a fătului (5). S-a
demostrat in vivo că valorile pO2 sunt de două-trei ori mai mici la 8-10 săptămâni faţă de săptămâna 12.
Cu avansarea sarcinii între săptămâna 7 şi 16, apare o creştere progresivă, dar independentă a pO2 în
placentă până la 24 mmHg, care probabil este cauzată de creşterea fluxului sangvin uterin în prima
jumătate a sarcinii. În a doua parte a sarcinii, presiunea în vena ombilicală ajunge la 35-55 mmHg,
valoare relativ mică faţă de cea din circulaţia maternă, sugerând un gradient de presiune materno-fetal. În
paralel, cresc concentraţiile de ARNm şi activitatea enzimelor antioxidante în vilozităţile placentei (3). În
primul trimestru, gradientul uterin al O2 are efect reglator asupra dezvoltării şi funcţionării placentei. În
particular, influenţează proliferarea şi diferenţierea citotrofoblastului (6) şi vasculogeneza (7).
Această hipoxie fiziologică din sacul gestaţional în primul trimestru probabil că protejează fătul
împotriva efectelor toxice şi teratogene ale SRO (5). Placenta la mamifere este interfaţa esenţială între
circulaţia fetală şi circulaţia maternă bogată în O2 şi nutrienţi. În trecut, se considera că principala funcţie
a placentei este de a oferi fătului cât mai mult posibil O2 şi într-o măsură mai mare în a doua jumătate a
sarcinii când creşterea în greutatea a fătului este cea mai mare (5). Studiile, care au combinat investigaţii
in vivo şi in vitro, au adus informaţii noi pentru clarificarea relaţiei materno–fetale în primul trimestru şi
456