Untitled - Media Med Publicis

PROGRESE ÎN CARDIOLOGIE - Vol. III / 19
În ce priveşte terapia nefarmacologică, se utilizează mai multe metode adresate
unor situaţii clinice distincte la pacientul cu CMH. Miomectomia sep tală
realizată chirurgical şi ablaţia septală prin alcoolizarea arterei coronare impli cate
în vascularizaţia teritoriului respectiv sunt tehnici adresate pacienţilor simptomatici,
cu obstrucţie septală importantă, exprimată printr-un gradient maxim
depăşind 50 mmHg, spontan sau după manevre de provocare. Chiar dacă miomectomia
septală este considerată „gold-standard“ în ce priveşte rezolvarea obstrucţiei
septale, caracterul mai puţin invaziv al ablaţiei septale o face ca aceasta
să fi e adesea preferată. Pe de altă parte, cicatricea creată de infarctul provocat
prin alcoolizarea arterei septale poate genera un important substrat aritmogen,
motiv pentru care prognosticul acesteia din punctul de vedere al riscului de MSC
este necunoscut23 . Rezultatele unui studiu observaţional arată o rată semnifi cativ
statistic mai mare a terapiilor adecvate ale ICD-ului la pacienţii cu ablaţie septală
faţă de cei cu miomectomie24 .
Stimularea cardiacă bicamerală are la bază principiul modifi cării secvenţei
de activare ventriculare, reducând obstrucţia septală prin activarea mai tardivă
a septului interventricular. Reducerea medie a gradientului este estimată între
25 şi 40%, variind însă substanţial în funcţie de mai mulţi factori. În ce priveşte
bene fi ciul clinic, părerile sunt destul de controversate, unele studii susţinând că
el există, în timp ce altele argumentează un important efect placebo. Nu există
însă niciun argument care să sugereze un efect în ce priveşte riscul de MSC sau
pro gresia bolii. Evident, stimularea cardiacă bicamerală rămâne procedura de
elecţie în cazul pacienţilor cu CMH şi sincopă produsă prin bradicardie23 .
Implantul de ICD joacă un rol important în profi laxia primară şi secundară
a MSC la pacienţii cu CMH. El este indicat la pacienţii prezentând unul din factorii
de risc majori sau cel puţin doi dintre factorii de risc minori; atunci când
este prezent doar unul dintre factorii de risc minori, decizia este individualizată.
În majoritatea cazurilor este sufi cient un ICD unicameral, dispozitivele cu posibilitate
de stimulare/detecţie bicamerală fi ind preferate doar atunci când se asociază
şi o indicaţie de cardiostimulare sau episoade de fi brilaţie atrială23 .
Sincopa în aritmii determinate genetic
Aritmiile determinate genetic apar în general la pacienţi fără alterare cardiacă
structurală, prin modifi carea depolarizării sau repolarizării miocardice ca o consecinţă
a funcţionării anormale a unor canale ionice. Deşi reprezintă o cauză
rela tiv rară a sincopei, aceste anomalii au o importanţă deosebită prin prog nosticul
sever interesând vârste tinere. Principalele entităţi determinate gene tic suscep
tibile să genereze aritmii cauzatoare de sincopă sunt sindromul de QT lung,
sindro mul Brugda, sindromul de QT scurt şi tahicardia ventriculară poli morfă
cate colaminergică26 .