Untitled - Media Med Publicis

PROGRESE ÎN CARDIOLOGIE - Vol. III / 31
siner gic, ca de exemplu în cazul asocierii neuropatiei diabetice cu intoleranţă
orto statică pe fondul medicaţiei vasodilatatoare.
Tabelul 3. Protocoalele de TI recomandate de Societatea Europeană de Cardiologie (după
ESC Guidelines on Management of Syncope – Update 2004)
• Fază de echilibrare la orizontală de minim 5 minute dacă nu se utilizează o cale venoasă şi de
minim 20 de minute atunci când s-a decis administrarea medicaţiei pe calea unei perfuzii endovenoase.
• Unghiul de înclinare a mesei între 60°-70°.
• Fază pasivă, fără medicaţie, cu durată de minim 20 de minute şi maxim 45 de minute.
• Dacă în cursul fazei pasive nu se obţine un răspuns pozitiv, este recomandată potenţarea farmacologică
fi e cu isoproterenol /isoprenalină fi e cu nitroglicerină sublingual şi prelungirea testului cu
15-20 minute.
• Doza de isoproterenol recomandată este de 1 până la 3 μg/min, crescută progresiv în scopul atingerii
unei creşteri a frecvenţei cardiace cu 20-25% faţă de frecvenţa de repaus, fără a aduce masa
la orizontală între modifi cările de doză.
• Doza de nitroglicerină recomandată este fi xă, 400 μg administrate sub formă de spray sublingual
cu pacientul în ortostatism.
• Testul va fi oprit fi e în urma inducerii de sincopă/ presincopă, fi e în urma scurgerii timpului prevăzut
inclusiv pentru faza de potenţare medicamentoasă.
Din anamneză trebuie să reiasă frecvenţa episoadelor, debutul acestora, durata
episodului sincopal, prezenţa semnelor prodromale, asocierea cu accidente sau
traumatisme. Este importantă precizarea prezenţei unui caracter comun în cazul
episoadelor multiple:
- Poziţia în care se afl a pacientul în momentul sincopei: ortostatism, aşezat,
clinostatism;
- Tipul activităţii: în repaus (clino- sau ortostatism), schimbarea poziţiei, în
cursul sau după efort fi zic, asociat cu micţiunea, defecaţia, tuse sau înghiţire.
- Circumstanţe: spaţii aglomerate sau excesiv de încălzite, ortostatism prelun
git, stare postprandială, teamă, durere, emoţii puternice, mişcări ale
gâtului (în special ridicarea privirii).
- Asocierea cu greaţă, vărsături, senzaţie de frig sau căldură, tulburări de
vedere sau de auz, palpitaţii, durere.
- Modul în care survine căderea pacientului: brusc, cu potenţial de trau matism
fi zic sau treptat oferind posibilitatea unor măsuri minime de autoprotecţie.
- Modifi cările de culoare a tegumentului, tipul de respiraţie, eventuale mişcări
ale membrelor, incontinenţă de urină sau fecale, muşcarea limbii.
- Prezenţa unor acuze după revenirea conştienţei: confuzie, palpitaţii, cefalee,
greaţă, transpiraţii, crampe musculare, traumatisme, durere pre cor dială.