De ce Malus Dacus - Dacia.org

Dacia magazin – nr. 63, mai 2010 15Liga Creştină şi Mihai ViteazulProf. Angela BUCUR–PREDESCUMarile schimbări economice, politice, religioase şi artistice care au avut loc în secolul XVI, erau determinate în primulrând de descoperirile de noi teritorii peste ocean. Spania, stăpâna oceanelor, care dominase viaţa economică, începea săcedeze în faţa Angliei.Pe fondul unei grave crize economice şi politice, care se manifesta în Imperiul Otoman spre sfârşitul acestui secol,începe organizarea, din iniţiativa Papei Clement al XVIII-lea (1592–1605), unei noi cruciade împotriva turcilor, „Ligacreştină“ .Cauzele religioase ale luptei împotriva turcilor erau provocate de Spania. Spiritul catolic şi unificator determinasemişcările religioase care nu se mulţumeau numai cu lupta împotriva protestanţilor, ci începea şi lupta împotriva Semilunei.Împotriva turcilor s-au angajat să lupte şi habsburgii din Austria, care erau vecini cu ei. Împăratul Rudolf al II-lea(1576–1612), rudă cu Filip al II-lea al Spaniei (1555–1598), era obligat să lupte împotriva turcilor.În îmbunătăţirea relaţiilor economice şi politice cu Imperiul Otoman era interesată însă regina Elisabeta a Angliei(1558–1603) care, în urma tratatului comercial încheiat, a permis englezilor o vie activitate diplomatică cu Turcia.Înţelegând că „Liga creştinilor“ împotriva Imperiului Otoman urmărea interesele spaniolilor şi catolicilor, dându-se ordinediplomaţilor săi să oprească progresele acestei alianţe. Trimite şi un sol la curtea regelui Poloniei, Sigismund al III-leaWassa, care avea ca misiune să îi împiedice să intre în această Liga cu habsburgii şi să întărească legăturile comerciale cuAnglia (P.P. Panaitescu, Mihai Viteazul, Ed. Carol I, Bucureşti, 1936, pag. 34).Papa Clement al VIII-lea, care se afla în fruntea propagandei pentru Liga, adresa apeluri stăruitoare principilor creştini,dar aceştia nu erau dispuşi să facă sacrificii mari pentru cauze în care interesele lor imediate nu erau în joc.Veneţia, care dobândise privilegii comerciale de la sultan, nu dorea să şi le pericliteze.Nici chiar Moscova, care avea relaţii bune cu împăratul Rudolf, nu cuteza să înceapă un război cu turcii. ÎmpăratulRudolf îi scrisese Papei cum presupunea el că i-ar putea da ajutor moscoviţii: „aţâţând şi ajutând pe perşi şi georgieniîmpotriva duşmanului comun; ocupând pe tătari, ca să nu poată să îi ajute pe turci şi apoi trimiţând majestăţii sale bani“.(Ion Sarbu, Istoria lui Mihai Voda Viteazul - Domnul Ţării Româneşti, Ed. Facla, Timisoara, 1976, pag. 51).Se spera ca şi alte popoare despre care Roma nu avea idei limpezi, cum erau cerchezii şi mingrelii, iar alţii se gândeauchiar la perşi, să se înduplece să ajute la triumful creştinătăţii. (Nicolae Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul, Ed. Minerva,Bucureşti, BPT, 1979, pag. 125).„Liga Sfântă“ compusă din Papa, Spania, Austria cu statele germane şi ducatele italiene Toscana, Mantova şi Ferraraurmau să lupte împotriva turcilor. Este puţin probabil însă, ca Liga să fi obţinut victorii dacă nu ar fi aderat şi Ardealul,Moldova şi Valahia.Dacă însă cazacii, ca şi moldovenii, ardelenii şi muntenii, bulgarii, sârbii, albanezii se înţelegeau şi alcătuiau, cumspune Nicolae Iorga „o puternică Ligă creştină ar arunca pe sultanul învins şi umilit în Asia strămoşească“.În anul 1593, când Mihai a venit în scaunul domnesc de la Târgovişte, conştient că nu poate duce decât politica pe careo permitea puterea ţării, a căutat să se integreze în sistemul de alianţe ce se închegau. În definirea programului său politic, ainvocat, nu o dată, ataşamentul faţă de Creştinătate şi şi-a prezentat faptele ca decurgând din rolul ce şi l-a asumat înapărarea Creştinătăţii.Starostelui Cameniţei O. Potocki, Mihai Viteazul îi scria: „...nu facem altceva, numai zi şi noapte ne batem la Dunăre cuduşmanul.“ şi continua „...m-am apucat să ridic această mare greutate cu această ţară săracă a noastră ca să fac un scut alîntregii lumi creştine.“ (Mihai Viteazul în conştiinţa europeană. Documente externe, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1982 ,pag.10).În 17 ianuarie 1701, împăratului Rudolf îi scria„...nevrând să sporesc puterea turcilor prin ostaşii mei, spre distrugereacreştinilor, de bună voie m-am arătat gata a lua parte la Liga Creştină, fapt prin care mi l-am făcut pe tiran duşman demoarte şi însetat după sângele meu.“ (Ibidem, pag. 616).Ducelui Toscanei îi mărturisea: "Nu am pregetat să mă alătur creştinătăţii cu puterile mele şi cu cheltuieli uriaşe "(Ibidem , pag 644 )În urma campaniilor rămase celebre prin rapiditatea acţiunilor, Mihai Viteazul a reuşit să înlăture primejdia otomană şisă atragă atenţia lumii europene. Ambasadorul Republicii Veneţia la Praga şi Viena, Tomaso Cantorini, îi scria, la 9/19septembrie 1595, dogelui Pasquale Cicogno despre bătălia de la Călugăreni precizând: „Creştinii au obţinut o biruinţă totalăîmpotriva turcilor“ (Marin Cristian, revista Catedra, nr.1/2010, Ed. Cronnos, Giurgiu, pag. 14). O altă ştire din 7septembrie 1595 relatează despre „izbânda“ de la Călugăreni: „oastea vrăjmaşă fu împrăştiată toată de armelecreştine.“ (Marin Cristian, Călugăreni, 13/23 august 1595 – Victorie sau luptă nedecisă?).Cu anul 1596, în condiţiile unor neajunsuri în alianţa creştină, Mihai Viteazul a amplificat dimensiunea politicodiplomaticăîn activitatea sa, fără să renunţe la cea militară.Valahia a ajuns, astfel, să fie factor important de echilibru între Imperiul Otoman şi cel Habsburgic. (ŞtefanŞtefănescu, Mihai Viteazul, artizanul primei mari uniri a românilor, revista Fundaţiei cultural-ştiinţifice Mihai ViteazulCălugăreni, nr.6, Bucureşti, 1998, pag.1).