De ce Malus Dacus - Dacia.org

16Dacia magazin – nr. 63, mai 2010Căpitani şi diplomaţi gorjeni în slujba lui Mihai ViteazulProf. dr. Zenovie CÂRLUGEA, Tg. JiuÎn realizarea „planului dacic“, Mihai Viteazul s-a sprijinit atât pe organizarea şi forţa ostăşească, cât mai ales peacţiunile diplomatice îndelung gândite, la care a antrenat pe cei mai vrednici şi străluciţi colaboratori.Tactician şi strateg încercat, voievodul şi-a recrutat din rândurile marii boierimi loiale căpitani de nădejde: fraţii Buzeşti(Radu, Preda şi Stroe), Radu Calomfirescu, paharnicul Manta ori Baba Novac, dar şi boieri de largă viziunediplomaticească care l-au reprezentat cu cinste fie la Înalta Poartă, fie pe lângă Casa de Habsburg, Papa, Curtea Spaniei...Aderând la ţelurile afirmate, în conjuctura politico-strategică a vremii, de Liga Sfântă şi atrăgându-şi nemulţumiri dinpartea Înaltei Porţi, a regatului polon ori hanatului tătar, Mihai Viteazul constatase că nu toate popoarele realizeazăpericolul expansiunii otomane în Balcani şi ameninţarea Europei creştine.Ambiţiile hegemonice ale principelui Sigismund Bathory al Transilvaniei (încă din 1595) asupra celorlalte ţări daciceextracarpatice, refuzul regatului polon, cu pretenţii asupra Moldovei (declarată „membru credincios şi inseparabil alcoroanei poloneze“), de a adera la Liga Sfântă, iminentul pericol otoman la linia Dunării şi, nu în ultimul rând,imprevizibila adversitate a hanatului tătăresc din Bugeac care, ca şi polonezii, aderau la politica otomană de asuprire aŢărilor Române – toate acestea au constituit pentru voievodul Mihai Viteazul impedimente majore în aplicarea şiconsolidarea vizionarului său „plan dacic“ de unire a celor trei ţări în lupta pentru independenţă şi neatârnare.Acţiunea politico-militară a voievodului venea să reaşeze pe noi temeiuri raportul de forţe şi interesle marilor puteri înregiune. Acesta este faptul care deranja cel mai mult Imperiul Otoman şi Regatul polon, între care Moldova avea, înregimul condominiului, o dublă suzeranitate (încheind un tratat de alianţă cu Polonia, dar având totodată şi o mai vechesuzeranitate faţă de Poartă).După ce Mihai le arătase turcilor, vreme de aproape cinci ani, că Ţările Române s-au putut scutura de vasalitatea impusă,el încearcă în 1597 – după ce Poarta îl recunoscuse ca domn pe viaţă, reducând şi tributul la jumătate – să se apropie deidealurile Ligii Sfinte.La 30 mai / 9 iunie 1598, în urma unor avantajoase negocieri, el încheie Tratatul de prietenie şi alianţă militară cuRudolf al II-lea, la Mănăstirea Dealu, garantându-i-se prin acesta domnia ereditară, sprijin şi front comun în luptaantiotomană.Dar şovăielnicul principe al Transilvaniei, Sigismund, abdică în favoarea fratelui său, cardinalul Andrei Bathory, care la1 mai 1599 trimite soli la Poartă anunţând că va relua plata tributului, convins că protecţia sultanului şi politica pro-polonăîi vor asigura o liniştită, lungă şi prosperă domnie.În noua situaţie creată, Mihai Viteazul nu mai avea de ales – el va acţiona în spiritul luptei pentru neatârnare, crezând înidealurile Ligii Sfinte. La 19 iulie 1599, el prezintă împăratului planul de pacificare a Ardealului şi de readucere a acestuiaîn coaliţia antiotomană. În scrisoarea sa din 12 septembrie 1595, adresată castelanului Lwowului, Mihai Viteazul îşi declararăspicat idealurile creştine, aşteptând în lupta lui antiotomană şi „ajutorul celorlalţi creştini“ – „iarăşi şi iarăşi vă rugămstăruitor să vă îndatoraţi de treburile creştineşti...“Între timp, domnul Moldovei Ieremia Movilă şi Andrei Bathory al Transilvaniei îi cer imperios să părăsească tronul şiţara, mesaj la care răspunde categoric: „Nu-mi las nimănui ţara şi moşia până ce nu mă vor smulge de acolo târându-mă depicioare“.Acum este momentul în care mintea sa se luminează de scânteia „planului dacic“, la îndeplinirea căruia trece cu oacţiune energică şi concertată, pe plan militar şi diplomatic. .. Au urmat, se ştie, cucerirea Ardealului, în urma înfrângeriilui Andrei Bathory în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), iar în primăvara lui 1600 cucerirea Moldovei, între 21aprilie şi 21 mai (primul blitz-krieg din istorie), acţiuni energice întreprinse „pentru rămânerea patriei noastre în unirea cucreştinătatea“.În toate aceste acţiuni, din care nu au lipsit prestaţiile diplomatice ale unor luminaţi dregători, Mihai Viteazul s-asprijinit pe oameni de încredere, care au primit însărcinări speciale în Transilvania, în vremea sfatului princiar alcătuit dinnobili maghiari şi boieri români. Multitudinea actelor maghiare şi latineşti, emise de cancelaria domnească din Alba Iulia,grăiesc despre o bună organizare administrativă şi diplomatică. În cetăţile ardelene de la Gherla, Chioar, Făgăraş şi Gurghiu,voievodul şi-a instalat căpitani şi oştiri corespunzătoare.În cele trei diete ale sale (două la Alba Iulia: 20–28 noiembrie 1599, 20–27 iulie 1600 şi una la Braşov: 12–15 martie1600), s-a hotărât îmbunătăţirea contribuţiilor financiare, fără însă a afecta interesele stărilor privilegiate, mai puţin alenobililor care maltratau pe iobagi. În privinţa organizării bisericeşti, la Alba Iulia va fi aşezat scaunul episcopal românesc(care va rămâne aici vreme de un secol, până la Unirea cu Roma), mai mulţi prelaţi de peste munţi fiind aduşi pentru aîntări poziţia ortodoxismului în întreaga Transilvanie.Un sprijin considerabil l-a primit fostul ban al Craiovei din partea boierilor olteni, în mod special din partea căpitanilorşi diplomaţilor gorjeni. Din volumele de documente privitoare la domnia lui Mihai Vioteazul, publicate până azi, unnumăr de 31 cuprind informaţii privitoare la cele 40 de aşezări din judeţul Gorj, ţinut considerat de Nicolae Iorga drept „celmai minunat ţinut de moşneni din România“... Sate întregi de moşneni din Gorj s-au înrolat sub stindardul luptei pentrulibertate şi neatârnare, conduşi de căpitani destoinici. Între aceştia s-au remarcat Buzeştii, care stăpâneau în secolele XV-XVI „Târgu Jiul din moşi-strămoşi”, deopotrivă cu sute de moşii, circa 300, în toată Ţara Românească.Între colaboratorii gorjeni ai lui Mihai Viteazul se numără LUPU, paharnicul din Glogova (stăpân peste satele