De ce Malus Dacus - Dacia.org

68Dacia magazin – nr. 63, mai 2010Principele Transilvaniei Ioan Sigismund II Zapolya, ajuns rege al Ungariei (în partea de est a vechiului regat maghiar),cu ajutor otoman şi polonez, le cerea diplomaţilor trimişi de el în Occident să-l prezinte drept restaurator al vechii Dacii.Domnii Ţării Româneşti, Mihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1591) şi Petru Cercel (1583-1585) şi-au prezentat, înperegrinările lor prin Europa, intenţiile de a reface regatul Daciei.Însă toate aceste idei şi pretenţii de reconstituire a regatului Daciei, lansate sau sprijinite de diferite cancelarii imperiale,nu au depăşit nivelul unor scenarii politice fără sorţi de izbândă.Urcarea pe tronul Valahiei a voievodului Mihai Viteazul a avut loc într-o perioadă în care regele Franţei Henric IV(1593-1616), Papa Clement VIII (1592-1605), împăratul Rudolf II (1576-1612) şi regele Poloniei Zygmund II (1587-1632)duceau tratative pentru încheierea unei alianţe creştine, care urmărea oprirea înaintării otomane în centrul Europei, în cadrulunei „cruciade defensive”. Mihai Viteazul era conştient că se putea alătura acestei alianţe, după cum reiese dintr-o scrisoareadresată regelui Poloniei, în 1595: „M-am apucat să ridic această grea povară cu săraca mea ţară, ca să fac din ea un scut alîntregii creştinătăţi” sau în scrisoarea adresată Marelui Duce de Toscana: „Doresc să am şi eu un loc şi un nume încreştinătate”.Tratatele semnate de Sigismund Bathori cu Mihai Viteazul, la 20 mai 1595, şi cu Aron Vodă, domnul Moldovei, la 1iunie 1595, la Alba Iulia, i-au permis principelui ardelean să pretindă că a reînfiinţat Regatul Daciei, fapt consemnat denenumărate surse diplomatice şi de unii cronicari maghiari (Stephan Szamosközy), germani ( Baltazar Walter, Wolfgang deBethlen), italieni (Ciro Spontoni, fost secretar al generalului Basta) sau greci (Stavrinos). Gheorghe Şincai consemnaaceastă manifestare de orgoliu astfel: „Şi aşa Sigismund Bathori, prinţul a toată Dachia Veche, mai pre urmă a rămas şi fărăde Ardeal, carele e o bună parte a Dachiei lui Traian”.Nicolae Bălcescu aprecia chiar că Bathoreştii ar fi jucat în Transilvania rolul ucenicului vrăjitor în trezirea conştiinţeidacice a românilor: „Dar această nesocotită ambiţie a lui Bathori nu sluji la altceva decât de a deschide ochii românilor şi ale aduce aminte de vechea crăie a Daciei, moştenirea lor părintească. Astfel, ungurii înşişi lucrară şi făcură pe lume a credeîntr-o viitoare crăie a Daciei: fantomă îngrozitoare ce astăzi îngheaţă inimile lor de spaimă”.Nu s-au păstrat documente scrise care să ateste intenţia lui Mihai Viteazul de a întemeia un regat al Daciei, dar faptelesale sunt mai grăitoare decât orice text scris. Nu întâmplător, cronicarul maghiar Szamosközy, cel care a lansat celebraexpresie latină „Malus Dacus” (Dacul cel rău), nu a scăpat prilejul să folosească în exprimarea urii sale faţă de MihaiViteazul faptul că voievodul român întruchipa virtuţile strămoşilor săi daci.Istoricii Aaron Florian, Nicolae Bălcescu şi August Treboniu Laurian au scos în evidenţă proiectul unificator deîntemeiere a unui stat românesc, arătând că Mihai Viteazul a ajuns „domn peste cele trei ţări ale Daciei”. De fapt,Bălcescu şi Laurian vor realiza prima colecţie sistematică de documente istorice, intitulată „Magazin istoric pentru Dacia”,iar Mihail Kogălniceanu va publica „Dacia literară”. Delegaţia de intelectuali patrioţi ardeleni care a fost primită dedomnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a prezentat acestuia un plan de „unire a tuturor ţinuturilor Vechii Dacii”, sub numele deDacia.La publicarea manuscrisului „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, rămas de la Nicolae Bălcescu, în preajmarăzboiului de independenţă, Mihai Eminescu îi făcea o cronică elogioasă în „Timpul” şi îndemna cititorii să-i acorde un locde cinste în viitoarea edificare a statului naţional: „Fie aceasta Evanghelia neamului!”, spunea el.În studiile sale de istorie modernă, Nicolae Densuşianu îl prezenta pe Mihai Viteazul dreptul „învingătorul turcilor,cuceritorul Transilvaniei şi domn peste toate ţările vechii Dacii”. De fapt, Densuşianu a adunat şi a publicat, în primelevolume ale Colecţiei Hurmuzaki, numeroase documente româneşti emise de cancelaria domnească, ori străine, referitoarela evenimentele domniei lui Mihai Viteazul. Majoritatea istoricilor români (A.D. Xenopol, N. Iorga, P.P. Panaitescu, Ghe.Brătianu, Ioachim Crăciun, Constantin Rezachevici, Ştefan Andreescu) au căutat să analizeze sistemic şi istoric caracterulscurtei uniri a celor trei ţări române, realizată de Mihai Viteazul.Unirea cea Mare, din 1918, după „Războiul Reîntregirii”, a stat sub semnul lui Mihai Viteazul. Regele Ferdinanda fost încoronat la Alba Iulia, iar Ordinul „Mihai Viteazul” a fost înfiinţat pentru a cinsti contribuţia eroică laedificarea Românei Mari.Într-o conferinţă ţinută la Iaşi, în 1918, Nicolae Iorga vorbea despre Ideea Daciei Româneşti, arătând că Mihai Viteazula aprins flacăra unităţii naţionale şi a creat pentru posteritate un adevărat model dacic. Iorga exprima în haine noiceea ce spunea la fel de clar, la 1728, Johann Filstich, rectorul gimnaziului german din Braşov, în Încercare de istorieromânescă: „Astfel, acest voievod, aşa cum nu-i fu dat cândva vreunui înaintaş al său, fu cinstit ca singur domnitor alvechii Dacii şi al celor trei ţări”.Zalmoxe, promotor al bioenergiei şi al inducţieielectromagneticeDumitru RĂDOINumele zeului-rege trac a fost preluat din istoria antică sub două forme: Zalmoxis şi Zamolxis. Cei mai mulţi erudiţimoderni, printre care şi Grigore Tocilescu, au rămas la primul nume, transmis de Herodot, (*1) fără a se găsi un punctcomun asupra etimologiei lui, care de fapt are originea şi rădăcinile ascunse, chiar în Dacia natală. Un substantiv arhaic dinlimba română folosit şi astăzi la denumirea unui sistem de prindere în lanţ şi anume: zaua, cu variantele, za, zală, zale, deunde şi localitatea Zalău, situată în partea nordică a Sarmisegetusei, îl găsim şi în Dicţionarul Etimologic al Limbii