De ce Malus Dacus - Dacia.org

64Dacia magazin – nr. 63, mai 2010Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în hainede sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare ale comunelor ori ale ţinuturilor, în cântări şi plini debucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor.Spectacol simbolic şi instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucişau cucoloanele armatei Mackensen care, umilite şi descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii, spre Germania.Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şicu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile cetăţuii, despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român.Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explicăpoporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc.În acest timp, în sala Cazinei militare, delegaţii ţin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor naţiunilor aliate, care aucontribuit cu sacrificiile lor de sânge la desăvârşirea acestui act măreţ, iau loc fruntaşii vieţii politice şi intelectuale aromânilor şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să aducă salutul ţărilor surori, intrate mai dinainte în mareafamilie a statului român.Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Ştefan Cicio Pop aratăîmprejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiş expune trecutul plin de suferinţe şi de glorie al naţiunii române depretutindeni şi necesitatea Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuieşte Unirea, iar socialistul Jumancaaduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.Marele voievod cu nume de arhanghelVoinea PĂUNÎn secolul al XVI-lea, pe plan economic se pun bazele unei lumi noi prin inovaţiile tehnice, prin creşterea producţiei debunuri şi dezvoltarea comerţului, prin descoperirile geografice.Din toamna anului 1594 şi până în toamna anului 1595, teatrul principal de operaţii se mută de la marginea Vienei înŢara Românească, apare potenţialul economic şi uman al ţărilor române.În 1593 haraciul crescuse la 155.000 de galbeni, de la 8.000 de galbeni în 1503; pe lângă acestea se mai adăugau şi altedări ca peşcheşurile, o atenţie pentru sultan, pentru marele vizir; acestea erau aproximativ în sumă egală cu haraciul; înacelaşi timp, se bucurau de atenţii şi soţiile influente ale sultanilor, beilerbeiul Rumeliei, paşalele şi toţi cei care puteau săexercite o cât de mică influenţă la Poartă. Dar cu toate acestea, ceea ce afectează cel mai mult starea economică a ţărilorromâne este cumpărarea domniei; haraciul şi peşcheşurile încep să pară derizorii în comparaţie cu preţurile mereucrescânde ale acesteia: cine plăteşte mai mult, acela va avea tronul; pentru acesta, pretendenţii se iau la întrecere în a obţinedomnia. La acestea se adăugau corvezile, oameni care să vâslească la corăbiile ce aprovizionau Constantinopolul sauarmata, oameni care să meargă să lucreze la noi fortificaţii la cetăţile turceşti de la marginea hotarelor ţărilor româneşti. Pede altă parte, sunt puşi în înalte dregătorii greci din Constantinopol, apoi veneau turcii care sunt folosiţi la strângerea dărilor;aceştia jefuiesc, comit silnicii, după cum spunea Baltasar Walther „ridică în chip nelegiuit, după un nou obicei, alzecelea copil, ca şi cum s-ar fi luat zeciuială de vite…şi pe deasupra, pentru a-şi satisface desfrânarea mai mult decâtcâinească, siluiau soţiile şi fetele, le ruşinau fără obraz sub privirile bărbaţilor şi părinţilor şi săvârşeau acest fel degrozăvii şi cele mai rele nelegiuiri cu mare cutezanţă şi continuau în voie fără a fi pedepsiţi de cineva”.În această perioadă, când toate acestea se petrec, apare omul care răzbună toate umilirile, face să tremure Stambulul,este omul potrivit la locul potrivit. Este domnitorul Mihai Viteazul, cum spunea Manole Neagoe „Mihai e întruchipareaunui ideal politic, un simbol al aspiraţiilor către libertate ale unui popor, este strigătul de durere, izvorât dinnedreptate şi împilare, al cărui popor se vede răzbunat prin fapta voievodului.”La putină vreme după urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti (1593), a reuşit să atragă atenţia lumii europene asupravitalităţii şi dragostei de libertate a poporului român, a fost un strălucit comandant de oşti, strateg desăvârşit şi abildiplomat, bun organizator şi strateg, călăuzit de un fierbinte patriotism şi caracterizat prin spirit de sacrificiu, cu un simţascuţit al anticipaţiei, prin hotărârea, dârzenia, energia, curajul său este neînduplecat şi neînfricat, aspru, înspăimântător şiînfiorător pentru duşmani. Mihai devine un simbol al luptei pentru independenţă, al vitejiei şi al demnităţii poporului român.Mihai, marele conducător de oşti şi luptător pentru libertatea poporului român, a gândit şi a acţionat pe coordonatelegenerale ale politicii europene din epoca sa. „Ceea ce am făcut – scrie Mihai în iulie 1595 polonilor – toate le-am făcutpentru credinţa creştinească, văzând eu ce se întâmplă în fiecare zi cu bieţii creştini. M-am apucat să ridic aceastămare greutate cu această ţară săracă a noastră ca să fac un scut al întregii lumi creştine.”Măreţia faptelor sale i-au adus preţuirea întregii Europe. Victoriile repurtate au născut în mintea domnitorului ideipolitice fecunde, planuri îndrăzneţe privite cu admiraţie sau temere de contemporanii săi. Henric al IV-lea, rege al Franţei(1593-1616) arăta:„…se zice că Românul (Mihai Viteazul - n.n.) este foarte tare şi că planurile lui cresc potrivit cu izbânzile”.Mihai Viteazul a fost una dintre marile personalităţi ale istoriei noastre din toate timpurile. Militar înzestrat cu calităţiexc epţionale, a fost şi un diplomat care a ştiut să aprecieze momentele istorice grave pe care le traversa ţara. Soluţiile saledovedesc un ataşament pentru ideea de apărare a civilizaţiei europene, pe care o şi exprimă, continuând o tradiţie a istorieiromâneşti. În acest sens, nu numai că s-a integrat Ligii Creştine, dar a asociat ţelurilor acesteia elementul eliberăriipopoarelor din Balcani de sub dominaţia otomană, cu gândul la independenţa acestora.