176362684-DOOM2

Principalele norme ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române
XXVIII
Nr. de ordine Litere Denumirea/
citirea literei
mari
mici
26. u u u
27. V V !ve/vî
28. w w !dublu ve/ dublu vî
29. X X ies
30. y y [igrec)
31. z z !ze/ zet 15 / zî
În scrierea limbii române se folosesc şi combinaţii de litere cu valoarea unui
sunet, pentru care v. Tab. 2.
Patru litere (k, q, w, y) se utilizează în împrumuturi, în nume proprii străine şi
în formaţii bazate pe ele, precum şi în unele nume proprii româneşti de persoane,
scrise după model străin.l 6
În scrierea unor nume proprii străine, a derivatelor de la ele şi a unor împrumuturi
neadaptate, unele semne au (şi) alte valori sau se folosesc şi alte semne
diacritice, cu valori care pot diferi de la limbă la limbă 17 : Istvan, omerta; Siio Tome;
!vie, rontgenoscopie, Dvofak, Kosice etc.
1.1.2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere
Potrivit principiului fonetic, în scrierea limbii române, fiecare literă notează un
sunet-tip distinct.
a, ă, â, e, i, î, o, u şi y sunt litere-vocale - care notează sunete vocale sau
semivocale. Din cauza acestei duble valori a unora dintre literele vocale (e, i, o, u, y),
succesiunile de litere vocale în care intră ele pot fi interpretate ca vocale în hiat
sau ca diftongi sau triftongi. Celelalte sunt litere-consoane, care notează suneteconsoane;
w poate nota şi o semivocală sau, rar, o vocală.
Corespondenţa literă - sunet nu este în toate cazurile biunivocă.
Pe de o parte, în cuvintele româneşti, numai 19 litere sunt monovalente
(corespund câte unui singur sunet-tip): a, ă, â, b, d, f, î, j, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v şi z.
15
Citit şi [zed ].
16
De aceea aceste litere nu erau incluse, mai de mult, în alfabetul limbii române. Ele sunt folosite
uneori şi pentru a marca cuvinte sau sensuri prezentate ca străine (nomenklatură "pătura dominantă,
prin funcţiile în partidul comunist, în U.R.S.S. şi în celelalte ţări foste socialiste", faţă de nomenclatură
"terminologie etc."). w şi y în poziţie finală de cuvânt sunt încă simţite ca străine limbii române, de
aceea la cuvintele cu aceste finale, articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă (v. 1.2.4. Cratima).
17
Deoarece nu se pot da reguli generale - situaţiile fiind mult prea numeroase şi prea diferite -,
scrierea acestor cuvinte - când nu se cunoaşte limba de origine - trebuie învăţată, iar pronunţarea
lor este indicată în Dicţionar.