176362684-DOOM2

Principalele norme ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române
LXXXII
Vorbitorii nativi fac cu relativă uşurinţă aceste distincţii, mai ales în cazul
cuvintelor vechi în limbă. În cazul neologismelor, însă, pot exista mai frecvent
dubii dacă unele succesiuni de litere-vocale se pronunţă cu hiat sau cu diftong.
-literele eşi i pot servi şi ca simple semne grafice, fără a nota sunete, şi anume
după c, g, ch şi gh, şi în aceste cazuri nu contează ca vocale: cea-ră [cară], eia-cană;
gea-muri, giar-dia; chea-mă, chia-bur; ghea-ră, ghia-ur, nu ce-ară etc. (dar lice-an,
ci-anură, ge-anticlinal, ge-ologie, chi-asm, ghi-oc etc.);
- litera i la finală de cuvânt sau în interiorul unor compuse, când notează un i
"şoptit", nu contează din punctul de vedere al despărţirii la capăt de rând: flori,
pomi, minţi, urşi, az-vfi.rli ind. prez., mişti, lincşi, sfincşi; ori-când (dar înflo-ri azvâr-li
inf., perf. s. etc.).
În principiu, în cazul literelor-vocale:
- două litere-vocale alăturate care notează vocale propriu-zise se despart;
- când literele e, i, o, u, w sau y notează o semivocală, despărţirea se face
înaintea lor.
Literele-vocale care notează diftongi şi triftongi nu se despart între ele.
Aceste reguli se pot detalia în modul de mai jos.
5.2.1.1.1. Succesiunile V-V
(V-V(S), V-VC(C))
("Două vocale alăturate se despart")
Două litere-vocale alăturate care notează vocale propriu-zise se despart- cu
alte cuvinte, vocalele în hiat se despart.
Cele două vocale pot fi:
- identice: a-alenian; ale-e; fi-inţă; alco-ol; ambigu-u!;
- diferite: antia-erian, alca-ic, ba-obab, bacala-ureat; behă-it, lingă-ul; hârâ-it,
pârâ-ul; bare-al, de-ictic, le-onin, le-ul; ci-anură, pompi-er, Jani-on, cafegi-ul; cro-at,
po-et, cro-itor, bo-ur; polu-are, continu-ăm, du-et, bănu-ise, afectu-os; keny-an,
hobby-uri.
Se despart şi două vocale alăturate dintre care a doua face parte dintr-un
diftong descendent: cre-ai, famili-ei, feme-ii, gre-oi.
Regula este valabilă indiferent dacă a doua vocală formează singură o
silabă sau împreună cu una sau mai multe consoane: şti-inţă, bănu-ind.
Unele succesiuni de vocale apar în cuvinte "formate", în care despărţirea
după pronunţare coincide cu cea după structură 76 : contralamiral, relexamina,
antilinfecţios; binelînţeles, colopta.
Combinaţiile de două vocale care, în unele împrumuturi sau nume
proprii scrise cu grafii străine, au valoarea unui singur sunet, ca în limba de
origine, nu se despart: ee [i] (splee-nul), eu [o] (cozeu-rul), ie [i] (lie-duri), ou [u]
(cou-lomb).
76
La cuvintele "formate"marcăm limitele prin J pentru a nu induce ideea falsă că aceste formaţii
s-ar scrie în mod normal cu cratimă.