176362684-DOOM2

Principalele norme ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române
L
- derivate cu prefixe de la cuvinte care încep cu aceeaşi consoană cu aceea
în care se termină prefixul: înnoda, înnopta; interregional; transsiberian; posttotalitar
(dar îneca, înota);
- consoane diferite: [k] şi [c] notate cu aceeaşi literă, c (accent, occipital, succes,
vaccina).
2. În unele neologisme şi în nume proprii scrise după model străin şi derivate
de la acestea, consoana dublă poate nota, în conformitate cu regulile limbii
respective, un singur sunet, care poate avea aceeaşi valoare ca şi consoana simplă
(bourree, fortissimo, kibbutz, loess, watt; Philippide, Rosetti) sau o valoare diferită: ZI
[l'] (caudillo), zz [ţ] (mezzosoprană, Negruzzi).
V. şi 5. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând.
2.4. Accentul
2.4.1. Accentul tonic
1. În limba română, accentul este liber. De aceea, el poate distinge cuvinte
(companie "unitate militară" - companie "tovărăşie; societate"; mozaic s. - mozaic
adj.) sau forme gramaticale (indicativ prezent persoana a III-a cântă - perfect
simplu persoana a III-a singular cântg).
2. -a final este
- accentuat în unele forme verbale (infinitiv, imperfect persoana a III-a
singular: tremurg), în unele substantive feminine nearticulate terminate în -a sau
-ea (cafea., musacg) şi în unele adjective împrumutate: grena., lila.;
- neaccentuat când este articol hotărât ( cgsa, musacaua) şi în unele împrumuturi
(ti.bia, widia), la care forma nearticulată şi cea articulată se confundă (unele
şi-au creat (şi) o nouă formă nearticulată: !cariocă, !levaflevă, !nutrie);
-i şi -u final sunt accentuaţi în unele împrumuturi: substantive (colibri, taxi.; aty)
şi adjective: kaki.
-o final este
- neaccentuat în majoritatea cuvintelor în care apare: in-jQlio, rgdio;
- accentuat în substantive şi adjective mai recente: antihalQ, halg; bordQ,
indigQ, marQ.
3. Sufixele monosilabice sunt de cele mai multe ori accentuate (-al, -an, -ar,
-aş, -âş, -el, -esc, -et, -giu, -iar, -ism, -ist, -iş, -iu, -lâc, -oi, -os, -şag, -şor, şug, -tor, -ui),
dar există şi sufixe monosilabice neaccentuate (-bil 47 , -nic).
4. Substantivele provenite din infinitive lungi ale verbelor în -ea trebuie
accentuate pe sufix: prevedgre.
5. În funcţie de uzul literar actual, normele actuale recomandă o singură
accentuare la cuvinte precum !adică, !aripă, !avarie 48 , caractgr, căll:!:găriţă, dQctoriţă,
duminică, fenomgn, ianuarie, lozincă, mirQs, !regizor, sevgr, şervgt, gnic.
La unele cuvinte mai vechi sau mai noi se admit variante accentuale literare
libere (indicate în Dicţionar în ordinea preferinţei), cu unele deosebiri faţă de
47
În fndepta,S, p. 23, se afirmă, greşit, contrariul.
48 Variantă care s-a generalizat în dauna accentuării etimologice avarie.