176362684-DOOM2

Principalele norme ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române
LXXVIII
"plantă", piatră-vânătă "sulfat de cupru"), fie într-un cuvânt: bineînţeles "desigur",
!bunăstare "prosperitate", câteodată "uneori"; demult "odinioară" (S-a întâmplat - ),
niciodată "nicicând", !niciun (adjectiv pronominal), untdelemn "ulei".
5. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând
Despărţirea în silabe a unor cuvinte are scopul de a pune în evidenţă structura
lor silabică şi, în cazul poeziei, metrica bazată pe ea. Ea se face cu ajutorul
cratimei şi se foloseşte în unele opere literare pentru a reproduce rostirea
sacadată, cu o anumită valoare stilistică: Im-be-ci-lu-le!
Ortografia este interesată însă mai ales de despărţirea la capăt de rând, care nu
coincide totdeauna cu despărţirea în silabe a cuvintelor. Când la sfârşitul unui
rând dintr-un text nu mai încape în întregime un cuvânt, un grup de cuvinte care
formează o unitate sau o abreviere, elementele în această situaţie pot fi trecute
integral pe rândul următor sau, în unele situaţii, pot fi despărţite de la un rând la
altul. în cazul grupurilor de cuvinte, despărţirea se face cu ajutorul blancului, iar
în cazul cuvintelor - cu ajutorul cratimei 66 •
Scopul principal al despărţirii la capăt de rând este de a face economie de
spaţiu faţă de trecerea integrală pe rândul următor (şi, totodată, de a păstra o
dispunere unitară a textului pe spaţiul rândurilor), de aceea despărţirea nu are
rost dacă este neeconomică. Pe de altă parte, ea nu trebuie să ducă la dificultăţi
de înţelegere şi să fie neelegantă.
Sistemul de reguli pentru despărţirea la capăt de rând are un caracter mai mult
sau mai puţin convenţional. Aceste reguli 67 privesc atât modul în care se face
despărţirea la capăt de rând, cât şi situaţiile în care aceasta este interzisă sau
nerecomandabilă.
5.1. Despărţirea grupurilor de cuvinte şi a abrevierilor
Pentru păstrarea unităţii lor,
1. nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor:
- abrevierile - scrise "legat" (UNESC0) 68 sau despărţite prin blancuri
(S N C F R), prin puncte (a.c.) ori prin cratimă (lt.-maj., N- V) (nu: a.-c.,
U-NESCO/UNES-CO; SIN C F R, S NIC F R, S N CIF R, S N C FIR; lt.-lmaj., N-I V);
66
În ce priveşte semnele de punctuaţie, spre deosebire de alte limbi, în română punctul, semnul
întrebării, semnul exclamării, virgula, punctul şi virgula şi două puncte nu se despart prin blanc de
elementul care le precedă (dar sunt urmate de blanc, ca şi linia de dialog); parantezele şi ghilimele
deschise se despart de elementul care le precedă, dar nu de cel care le urmează; parantezele şi
ghilimelele închise nu se despart de elementele care le precedă; punctele de suspensie şi linia de
pauză (în afară de cazul când este folosită c.a semn ortografic) se despart prin blanc atât de elementul
care le precedă, cât şi de cel care le urmează; cratima ca semn de punctuaţie se comportă la fel ca
atunci când este semn ortografic (v. 5.2.3. Despărţirea cuvintelor scrise cu anumite semne ortografice).
67
În exemplele care ilustrează regulile indicăm numai limita la care se referă regula respectivă,
pentru a o pune în evidenţă, şi nu despărţirea integrală a cu vântului.
68
Chiar când au dobândit comportamentul unor cuvinte: SIDA, nu SI-DA.