DRAGOSTE-DE-VIATA-de-Jack-London

Dragoste de viaţă - Jack London
până spre linia orizontului, şi-l văzu cum se varsă într-o mare
strălucitoare. Rămase totuşi netulburat. „E ceva neobişnuit”, gândi
el, o vedenie sau un miraj? Mai degrabă o vedenie, o plăsmuire a
minţii lui răvăşite. Părerea aceasta îi fu întărită când zări un vapor
ancorat în mijlocul mării strălucitoare. Închise ochii o clipă, apoi îi
deschise. Ciudat! Vedenia stăruia! Şi totuşi nu era nimic ciudat.
Ştia că în inima acestei pustietăţi nu puteau exista nici mări, nici
vapoare, după cum era pe deplin convins că în puşca lui goală nu
se afla niciun cartuş.
Deodată auzi în spatele lui un fornăit, ceva ca o răsuflare sau
ca o tuse pe jumătate înăbuşită. Foarte încet, slăbit din cale-afară
şi înţepenit cum era, se răsuci pe partea cealaltă. Nu văzu nimic în
preajma lui, dar aşteptă răbdător. Din nou auzi răsuflarea şi tusea.
Încordându-şi privirea, zări la o mică distanţă, între două stânci
colţuroase, capul sur al unui lup. Urechile lui ascuţite nu erau
ciulite ca la lupii pe care-i văzuse până atunci; ochii îi erau tulburi
şi injectaţi, iar capul părea că-i atârnă moale, cu o expresie de
deznădejde. Fiara clipea des în lumina soarelui. Părea bolnavă.
În timp ce o privea, ea horcăi şi tuşi încă o dată.
„Asta nu mai poate fi o simplă părere”, gândi el şi se răsuci pe
partea cealaltă ca să poată vedea realitatea lumii, pe care vedenia
i-o ascunsese adineauri.Dar marea strălucea şi acum în depărtare,
iar vaporul se veea clar. Era oare aievea? Stătu vreme îndelngată
cu ochii închişi, pradă gândurilor. Încet-încet se dumiri. Mersese
spre nord, îndepărtându-se de râul Dease şi înaintând în valea
Copermine. Râul acesta larg şi leneş era Copermine. Marea acea
strălucitoare era oceanul Arctic. Vasul acela era o balenieră
rătăcită la est de gurile fluviului Mackenzie şi ancorase acum în
golful Încoronării. Îşi aminti de harta Societăţii Golfului Hudson, pe
care-o văzuse demult, şi totul i se limpezi în minte.
Se ridică şi-şi îndreptă atenţia asupra treburilor imediate.
Învelitoarele făcute din pături erau cu totul roase, iar picioarele îi
ajunseseră acum două bucăţi informe de carne. Ultima lui pătură
se dusese. Puşca şi cuţitul le lăsase undeva în drum. Îşi pierduse
undeva şi căciula cu grămăjoara de chibrituri în căptuşeală, dar
chibrituirle ce le ţinea la sân erau întregi şi uscate, învelite în hârtie
16