DRAGOSTE-DE-VIATA-de-Jack-London

Dragoste de viaţă - Jack London
Văzându-l cum mestecă pâinea goală, mama se întinse peste
masă şi-i turnă în ceaşcă restul de cafea care mai rămăsese în
ceaşca ei.
- Nu prea mă simt bine cu stomacul, astăzi, explică ea.
Un şuierat îndepărtat de sirenă, prelung şi ascuţit, îi făcu pe
amândoi să sară în picioare. Mama privi ceasul deşteptător de pe
poliţă. Minutarele arătau cinci şi jumătate. La ora asta, ceilalţi
muncitori din fabrică de-abia se trezeau. Mama îşi aruncă pe umeri
un şal, iar pe cap îşi puse o pălărie veche, murdară şi fără nici o
formă.
- O să trebuiască să alergăm, îi spuse ea, lăsând fitilul în jos şi
suflând în sticla lămpii.
Ieşiră şi coborâră scările pe dibuite. Era o vreme senină,
geroasă. La primul contact cu aerul de afară, Johnny începu să
dârdâie. Stelele încă nu începuseră să pălească, iar oraşul zăcea
cufundat în întuneric. Amândoi abia mergeau, ca şi cum muşchii
picioarelor ar fi refuzat să le desprindă tălpile de pământ.
După cinsprezece minute de mers în tăcere, mama o apucă la
dreapta.
- Vezi să nu întârzii! îl îndemnă ea încă o dată din bezna care
o înghiţea.
Johnny nu răspunse şi îşi văzu înainte de drum. În cartierul
fabricilor, pretutindeni se deschideau porţi şi în curând Johnny
dispăru şi el în gloata care se târa grăbită înainte, prin beznă. Când
intră pe poarta fabricii, sirena şuieră din nou. Privi spre răsărit. De
după linia zdrenţuită a acoperişurilor caselor se ridica o lumină
palidă. Atâta putu să vadă din lumina zilei; întorcându-i spatele, se
alătură echipei sale de lucru....
Îşi ocupă locul la unul din lungile şiruri de maşini. În faţa lui,
deasupra unei lăzi pline cu moasoare mici de aţă, se învârteau
repede nişte mosoare mari. Pe acestea trebuia el să răsucească
firele de pe mosoarele mici. Munca nu era complicată. Cerea însă
repeziciune. Mosoarele mici se goleau atât de repede şi mosoarele
mari care se goleau erau atât de numeroase, încât n-avea timp să
stea o clipă locului.
26