DRAGOSTE-DE-VIATA-de-Jack-London

Dragoste de viaţă - Jack London
lui nu era destul de aspru, aşa cum trebuie să fie sufletul unui
jucător. Se mulţumea cu lucruri mici şi bucurii simple. Puţină linişte
în răcoarea amurgului, după munca istovitoare în zăduful
plantaţiei, îi prilejuiau o nesfârşită desfătare. Putea sta ore întregi
cu ochii ţintă la o floare singuratică, cugetând asupra tainelor şi
minunăţiilor firii. Un bâtlan albastru aşezat pe o mică semilună de
plajă nisipoasă, săgeata argitie a unui peşte zburător sau purpura
unui amurg deasupra lagunei îl putea face să uite cu desăvârşire
lungul şir de zile istovitoare şi harapnicul greu al lui Shemmer.
Shemmer, Karl Shemmer, era o brută, în adevăratul înţeles al
cuvântului. Dar îşi merita pe deplin salariul: storcea până şi ultima
picătură de vlagă din cei cinci sute de robi; căci robi erau oamenii
aceştia până la încheierea termenului prevăzut în contract.
Shemmer nu precupeţea nimic când era vorba să stoarcă vlaga din
aceste cinci sute de trupuri năduşite şi s-o prefacă în baloturi de
bumbac pufos, bun pentru export. Brutalitatea lui tiranică,
neînduplecată, primitivă, îi dădea putinţa de a săvârşi această
metamorfoză. Se mai ajuta şi cu o curea groasă de piele lată de
trei degete şi lungă de un metru, de care nu se despărţea niciodată
şi care cădea adesea, cu pocnetul unui foc de pistol, pe spinarea
goală a robilor încovoiaţi. Pocniturile acestea se auzeau deseori
când Shemmer trecea călare printre brazdele lanurilor de bumbac.
Odată, la începutul primului an al contractului de muncă,
Shemmer omorâse un culi doar cu o lovitură de pumn. De fapt nu-i
zdrobise craniul chiar aşa, ca pe o coajă de ou, dar lovitura fusese
destul de puternică pentru a zdruncina tot ce se afla înăuntrul
ţestei, aşa încât, după ce zăcuse o săptămână, sărmanul om
murise. Dar chinejii nu s-au plâns diavolilor francezi care
stăpâneau în Tahiti. Treaba asta nu-i privea decât pe ei, cu
Shemmer aveau ei ce aveau. Trebuiau să se ferească de mânia lui,
aşa cum se fereau de scorpionii cei veninoşi, care se ascundeau în
iarbă sau se stecurau în barăcile lor, în nopţile ploioase. Aceşti
„chinezoi”, cum îi poreclise nepăsătoarea şi oacheşa populaţie a
insulei, aveau grijă să nu-l supere prea tare pe Shemmer.
Adică trudeau până cădeau jos. Lovitura aceea de pumn adusese
mii de dolari societăţii, aşa încât Shemmer nu păţise nimic.
48