DRAGOSTE-DE-VIATA-de-Jack-London

Dragoste de viaţă - Jack London
Lucra în acord, aşa încât cu cât era mai vrednic, cu atât câştiga
mai mult. Din dorinţa aceasta de a câştiga mai mult, deveni cu
timpul un lucrător de frunte.
Operaţiunea pe care trebuia s-o facă nu era deloc grea;
trebuia doar să pună dopuri de sticlă la nişte sticluţe. Avea la brâu
un scul de sfoară şi ţinea sticluţa între genunchi, ca să poată lucra
cu amândouă mâinile. Şezând astfel, aplecat peste genunchi,
umerii lui înguşti se îndoiau, iar pieptul îi stătea cocârjat timp de
zece ore pe zi. În felul acesta îşi distrugea plămânii, dar era
bucuros că poate da gata trei sute de duzini de sticle pe zi.
Directorul fabricii era foarte mulţumit de el şi aducea chiar
vizitatori să se uite la băiatul acesta prin mâinile căruia treceau trei
sute de duzini de sticle în fiecare zi. Asta însemna că Johnny
atinsese perfecţiunea unei maşini. Orice gest inutil fusese eliminat.
Fiece mişcare a braţelor lui slabe şi a muşchilor de pe degetele-i
subţiri era rapidă şi sigură. Ca urmare a încordării continue cu care
lucra, începu să devină nervos. Noaptea, în somn, muşchii i se
contractau, iar în timpul zilei nu putea nici să se odihnească, nici să
lucreze mai încet. Rămânea încordat şi muşchii continuau să i se
contracteze. În acelaşi timp se făcea din ce în ce mai palid la faţă şi
tuşea tot mai rău. Apoi o pneumonie îi încinse plămânii slăbiţi şi-şi
pierdu şi slujba de la fabrica de sticlărie.
Se întoarse la ţesătoria de iută, unde îşi începuse meseria,
înfăşurând aţă pe mosoare. Aici îl aşteptă un post mai bun, datorită
faimei lui de muncitor vrednic. Trecu la apretat şi apoi la atelierul
războaielor. De aici înainte nu mai avea la ce să se aştepte, decât
să-şi sporească randamentul.
În atelierul acesta, maşinile mergeau acum mai repede ca pe
vremea când lucrase pentru prima dată, dar mintea lui lucra mai
încet ca atunci. Înainte, în anii lui tineri, fusese plin de visuri, acum
nu mai visa deloc. Odată simţise că e îndrăgostit; asta pe vremea
când începuse să împingă valul de pânză peste cilindrul fierbinte,
iar fata iubită era fiica directorului, mult mai în vârstă decât el, dar
totuşi destul de tânără. O văzuse de departe, de cinci-şase ori.
Dar asta n-avea nicio importanţă. Pe suprafaţa pânzei care trecea
necontenit prin faţa ochilor lui îşi zugrăvea un viitor măreţ: făcea
34