salon literar nr.68.pdf - culitaioanusurelu.ro

More documents

Recommendations

Info

Eseu născociri tehnice, care generează la rândul lor alte dezastre şi mai mari. Era convins că asistă la „universalizarea dezmăţului” şi începutul Apocalipsei. „Nu există descoperire care să n-aibă consecinţe funeste. Omul va pieri prin geniul său. Orice forţă pe care o declanşează îi dăunează. E un animal care a trădat: istoria e pedeapsa lui.” De unde credea că reconstruieşte paradisul pierdut cu mijloace tehnice, omul modern constată cu stupoare că ceea ce a ieşit din strădaniile sale seamănă mai mult a infern. Radicalizează distincţia spengleriană dintre cultură şi civilizaţie, dar nu pentru a sublinia nevoia de a restabili echilibrul dintre cultură şi civilizaţie, ci pentru a proclama marşul lumii spre dezastru – un marş ce nu poate fi stăvilit înainte de a produce toate efectele catastrofice, inclusiv acela de a dezintegra planeta. Imaginea aceasta de cap limpede la dezmăţul civilizaţiei opulente este o altă idee statornică de care Cioran nu s-a dezis niciodată. Ce mai poate face omul într-o lume marcată de perspectiva unui dezastru sigur şi spăimos? Mai are vreo posibilitate să se sustragă trendului apocaliptic? Da, răspunde Cioran, una singură şi anume resorbţia în sine, în interioarele Eu-lui, experimentarea stării de cafard, de enui, de spleen, de acedia, de „gol mănăstiresc” şi adulmecarea neantului, a disoluţiei lumii. Resorbţia în subiect, într-un plictis eterat şi într-o stare de vacuitate balsamică este singurul remediu ce-l mai poate încerca cel bântuit de angoase, de vertij şi de toate insanităţile civilizaţiei moderne. Bineînţeles că cel mai dispus la experimentarea stării de plictis, de cafard, de acedia este scepticul, riguros sau capricios, singurul vindecat de ambiţii şi frenezii nevrotice. Numai el, scepticul, poate încerca exerciţiul lucidităţii, care nu înseamnă cunoaştere în sensul consacrat al cuvântului, ci ceva mai mult, înseamnă cunoaştere a cunoaşterii, înseamnă cunoaştere fără conţinut, „necunoaştere” în sensul conferit de George Bataille, sau „minus-cunoaşterea”, aşa cum o gândise Lucian Blaga în „Trilogia cunoaşterii”. Departe de a fi o formă de cunoaştere, luciditatea „reprezintă finalul procesului de ruptură dintre spirit şi lume , reprezintă o stare şi o formă de neantizare subiectivă de sustragere din diluvicul lumii. E un semn că Cioran nu şi-a reprimat glisajul spre tipul budist de meditaţie, într-o recluziune totală faţă de lume şi într-o profundă uitare de sine. După vitalism şi scepticism, după nevralgi- 30 Salonul <strong>literar</strong> nr. 68/2009 ile încercate la ideea de civilizaţie şi progres, luciditatea (ca refugiu într-o lume desubstanţializată, ca adulmecare a haosului de dinainte de actul Facerii şi de intrare în individuaţie, în forme, în precaritate şi contingenţă) este ultimul reactiv epistemic necompromis şi ultima bornă care stâlpeşte demersul metafizic cioranian. Făcea din luciditate un corolar al dispunerilor sale metafizice. Ca mod de trăire într-o lume volatizată, luciditatea certifica vitalismul (ca rupere de lume şi de graţia cerească), valida scepticismul riguros şi eretic, iar ca transgresare a raţiunii şi „complement negativ al extazului mistic” legitima răul de civilizaţie, atitudinea cătrănită faţă de invazia necontrolată a tehnicii. Stăruim. Luciditatea nu era numai o altă constantă necompromisă a filosofiei lui Cioran, dar şi temei, fundament şi noimă pentru toate celelalte consecvenţe nediscreditate în tot vălmăşagul aforismelor sale. Câtă vreme trăia inocent şi indistinct, într-o comunicare deplină cu lumea şi cu graţia divină, deci până la cădere şi la apariţia conştiinţei omul nu ştia de exerciţiul lucidităţii. Neexistând cunoaştere, nu putea exista nici cunoaştere a cunoaşterii. Admitea însă, cum avea să remarce Fernando Savater, că luciditatea ca stare subiectivă eliberată de febră şi delir „este un echilibru anevoios în care nu ne putem menţine vreme îndelungată, ceva asemănător cu înălţarea pe vârful picioarelor, ca să aruncăm o privire peste un gard, ştiind că nu vom putea stărui mult timp într-o atare poziţie” . Anticipa că după atâtea secole de evoluţie , omenirea va trebui să achite o notă de plată atât de împovărătoare încât poate însemna însăşi dezintegrarea ei. A fost un profet al dezastrelor şi nu se poate spune că lumea modernă nu se străduieşte să-l confirme în predicţiile sale cătrănite. Mil imaginez, de-ar fi prins ziua de 11 septembrie şi prăbuşirea Gemenilor New-York-ezi, admonestându-ne cu vanitate de pehlivan confirmat în prevestirile lui avenirice: „V-am spus eu că nu-i a bună cu dedublarea tehnocrată a naturii!” Ionel NECULA
Apoi vom chema câinii înapoi Prieteni, a-nceput ospățul pietrei Veniți de vreți eu vă aștept afară Un braț de crengi mai arde-n spuza vetrei și-n spate timpul trage ca să moară Am mai oprit o clipă pentru noi Cat va dura beția de păcate Apoi vom chema câinii înapoi Și vom închide poarta cu lacăte Păsări în noi… Bucăți de noapte Măturate de un uragan de lumina Acolo Unde a început dorința de zbor Necurmată trecere în timp Sfidând un cal troian din care Au fugit luptătorii În ceasul acela de veghe La capul unui secol în agonie Păsări în noi… Întoarcerea este pe casă sfidând soarele Voi, cei care ați murit crezând că veți scăpa de păsările ce caută începutul pietrei! Voi, cei care mă întrebați pentru ce uneori noaptea Mă ascund în spatele ochilor încercând ape văd Cu degetul arătător pentru o întoarcere în timp! Cine până la sânge a presărat garoafe? Cine până la naștere a încercat botezul În vasul de zgură încinsă Mirosind a secol Pustiit de vămi? Oare de dincolo de noi cine sună în goarnă Cerului păzit de Prometeu? (poetul tremură lângă zidul de cranii 31 Poezie Apostu Vultureanu Invitând muza la desfrâuri carnale acolo, într-un cer în care lilieci vin ziua la vânătoare de petrece de noapte…) Voi, cei care ați uitat să treceți pe sub furci, Întoarcerea este pe casă sfidând soarele! Conflagrație… Începutul de război rece Când hârtia a uitat să geamă Si stiloul să plângă Un catren a lui Omar Khayyam. și pentru ce atâtea pânze de corăbii când plecarea am închis-o în cală de unde nu răzbate decât un murmur de viori dezacordate Ospățul pietrei Salonul <strong>literar</strong> nr. 68/2009 A început o limbă de clopot să cânte Anunțând această întoarcere-n noi Prin naos un sfânt coborât de pe luntre Aruncă rătăcite priviri înapoi Este greu să revii acolo de unde Ca martir ai plecat, ca legendă păgâna Când crucea de lemn a uitat să asude La trecere aceea prin apă stăpână Nici o întoarcere nu place când este Mai aspră ca o pânză murdară de in Când apusul se apleacă pe creste Într-un geamăt în care nimic nu-i divin Dar,în sfârșit, noi care încă suntem Vom încerca să măturăm pădurea La poarta pietrei apoi o să batem Încetișor să nu trezim securea.
Page 1 and 2: SALONUL LITERAR Anul XI Nr. 68- 200
Page 3 and 4: Orice gloriolă se perimă. Ai fost
Page 5 and 6: de faptele mele lirice, sunteţi pr
Page 7 and 8: Ceea ce a făcut Marian Papahagi a
Page 9 and 10: Acum patru ani, în oraşul lui Bac
Page 11 and 12: Adrian BOTEZ CULIŢĂ IOAN UŞURELU
Page 13 and 14: Damian, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae
Page 15 and 16: Sunt locuri, în ţară, pe care do
Page 17 and 18: 15 Comemorări Ion Panait 1941-2009
Page 19 and 20: Aforisme Iubirea - un Everest care
Page 21 and 22: comunist pentru activităţi mistic
Page 23 and 24: 1960-1964 - Colaborator la „Centr
Page 25 and 26: încât să facă unitate rezisten
Page 27 and 28: sunt inseparabile de viaţă? (...)
Page 29 and 30: Eseu contemporan şi ne cutremurăm
Page 31: torie. „Dacă lumea nu este o jus
Page 35 and 36: LITERATORUL DE LA ROHIA Format înt
Page 37 and 38: Ermitaj - simbolul gustului univers
Page 39 and 40: ARDERE DE TOT Lumina din rai orbeş
Page 41 and 42: Critică literară
Page 43 and 44: Ionel Bandrabur O viață dăruită

salon literar nr.68.pdf - culitaioanusurelu.ro

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?