salon literar nr.68.pdf - culitaioanusurelu.ro

Ermitaj – simbolul gustului universal pentru
cultură
În după-amiaza zilei de 7 august
1983, la plecarea de pe Aeroportul
OTOPENI spre Moscova, într-un concediu,
alături de alţi 20 de români „favorizaţi de
soartă”, eram tobă de spaţiul rus şi sovietic,
de istoria veche şi mai nouă a acestui imens
teritoriu. Ştiam că Leningradul de atunci, fostul
Sf. Petersburg, a ajuns să fie cunoscut în
lume mai ales după ce milioane de oameni
au avut şansa de a vedea „pe viu” Palatul
de Iarnă, reşedinţa oficială principală a
ţarilor Rusiei ţariste. Astăzi adăposteşte
Muzeul Ermitaj. Grandios prin proporţiile
sale, acest edificiu a constituit apogeul
creaţiei vestitului arhitect italian Francesco
Bartolomeo Rastrelli (1700-1771). Clădirea
a fost construită între anii 1754-1752 în stil
baroc rusesc şi este majestuoasă
şi elegantă. Ermitajul este cel mai
mare muzeu de artă universală din
Rusia şi al treilea din lume, după
„Louvre” din Paris şi „Britisch
Galery” din Londra. Are 1.057 de
camere şi adăposteşte 2.500.000
de exponate de mare valoare,
foarte multe fiind de provenienţă
din Egiptul antic, Grecia antică,
Roma antică, lucrări originale
aparţinând unor artişti celebri precum
Leonardo da Vinci, Tiziano,
Michellangelo, Boticelli, Rafael, Tintoreto,
Rubens, Rembrandt, Van Dyck, Velasquez,
Goya, Murillo, El Greco. Dacă fiecare vizitator
ar sta numai două minute în faţa fiecărui
exponat, ar avea nevoie de 11 ani să le vadă
pe toate. Dar acest lucru este imposibil, pentru
că în Ermitaj intră zilnic peste 20.000 de
turişti, pe grupuri de circa 20-30 de persoane,
cât să încapă într-o sală (de obicei
din aceeaşi ţară, vorbitori ai aceleaşi limbi,
pentru a uşura traducerea ghidului). Clădirea
are patru corpuri: Palatul de Iarnă, Ermitajul
cel Mic (odinioară loc de călugărie), Ermitajul
cel Mare şi Ermitajul cel Nou. În
35
Prin muzee...
Salonul <strong>literar</strong> nr. 68/2009
anul 1837, Ermitajul arde în întregime, fiind
însă reconstruit după acelaşi proiect.
Obiectele expuse sunt originale şi reprezintă
toate epocile şi perioadele istorice. La o întrebare
pusă ghidului vizând modalitatea
achiziţionării atâtor capodopere aduse de
peste mări şi ţări, din prestigioase colecţii
particulare ori instituţionale, răspunsul a
venit cu promptitudine: „au fost cumpărate
de ambasadorii şi consulii Rusiei în
diferite capitale şi mari oraşe ale
lumii,Petru cel Mare (I) şi a celorlalţi ţari
care l-au urmat la conducerea Imperiului
Rus, care le-au cerut să achiziţioneze picturile
şi sculpturile de mare valoare, indiferent
de preţul ce trebuia plătit”. Bună
afacere, gândire vizionară şi mare câştig
pentru viitorime!
Mai mult de 4-5 ore nu ai la
dispoziţie pentru a vedea cât mai
multe exponate. Pe de altă parte,
această unică bucurie a sufletului
însetat de bogăţii spirituale te
oboseşte peste măsură, mai ales
dacă vrei să reţii, în scris, ceea ce
spun ghizii - extrem de bine
pregătiţi - întrucât fotografiatul şi
filmatul sunt interzise. La ieşire, în
schimb, cu 10 ruble poţi cumpăra
seturi întregi de diapozitive şi
chiar mici albume care conţin toate
informaţiile despre exponatele din muzeu.
Cu fiorul nerăbdării, am urcat impozantele
scări de marmură albă pentru a intra în Sala
generalilor unde sunt expuse obiecte de
porţelan din China, Germania şi Rusia.
Ghidul care ne ia în primire precizează că în
fiecare cameră ne vom opri doar în faţa celui
mai reprezentativ exponat. Fluxul turistic
continuă pe traseul:
Sala mică a Tronului, sau Sala lui Petru I,
unde vedem un imens tron din argint aurit.
Sala de bal, susţinută de coloane aurite,
împodobită cu stema Rusiei ţariste – vulturul