Vatra veche 8 , 2012, BT - Eu, Petria. Şi literatura mea

(IV)
După declanşarea războiului contra
URSS – 22 iunie 1941, legionarii au
fost îndemnaţi să plece pe front să
participe la cruciada contra comunismului
pentru a se reabilita. A plecat şi
Radu Gyr. A luat parte la câteva lupte şi
a scris câteva reportaje lăudând o serie
de ofiţeri superiori, publicate în „Porunca
Vremii”. Rezultatul? Autorităţile
au apreciat că Radu Gyr s-a reabilitat şi
a fost demobilizat. Poetul va publica o
carte de poeme în care cânta cruciada
contra comunismului, iar ziarele se vor
întrece în a sublinia ce mare poet şi
mare naţionalist era autorul.(1). În acest
reviriment, a existat însă un hiatus (decembrie
1942 – februarie 1943) provocat
de acutizarea neîncrederii autorităţilor
în „liniştirea” legionarilor. În
ajunul Crăciunului 1942, Horia Sima a
fugit din lagărul de la Berkenbrük şi se
credea că se îndrepta spre ţară. Pe fondul
ameninţărilor germane de a-l înlocui
pe mareşalul Antonescu, formând
un guvern din elemente pur naţionaliste
din ţară şi elemente legionare din Germania,
autorităţile au apreciat că legionarii
din ţară au devenit periculoşi. Un
număr de 1500 legionari au fost arestaţi
şi internaţi în lagărul de la Tg. Jiu. Printre
cei arestaţi şi internaţi s-au aflat:
Traian Brăileanu, fost ministru al Educaţiei
Naţionale, P.P. Panaitescu, fost
director al ziarului „Cuvântul” şi fost
rector al Universităţii Bucureşti, Jean
Victor Vojen, fost ministru al României
la Roma, Ernest Barnea, ideolog legionar,
Radu Gyr, fost director al Direcţiei
Generale a Teatrelor. După Crăciunul
1942, Gyr a apărut în lagărul de la Tg.
Jiu îmbrăcat cu palton, căciulă şi purtând
ca de obicei ochelari. Evreii din
lagăr se temeau că vor fi atacaţi de
legionari în timpul nopţii, temere ce nu
s-a adeverit. Dimpotrivă, unii legionari
au ajuns să fie cazaţi în aceeaşi cabană
cu evreii, să stea la aceeaşi masă în cantină
(Tr. Brăileanu cu Weiss-Albescu,
Toivi Zalmanovici ş.a.) şi să-şi petreacă
timpul liber ca parteneri de pocher.
(Vojen şi Mayer cu monoclu). Gyr nu
juca pocher, el era doar chibiţ.(2)
După aproape jumătate de an, Siguranţa
a obţinut informaţii că legionarii
au folosit prilejul pentru a se
reorganiza după înfrângerea rebeliunii.
„Radu Gyr, teoretician şi Comandant al
Bunei Vestiri… alături de Vojen a făcut
pregătirea sufletească”.(3)
Dintre legionari, Gyr era mai apro-
apropiat de Jean Victor Vojen, care
ţintea şefia mişcării legionare şi făcea
demersuri la Killinger şi Bova Scopa,
ambasadorii Germaniei şi Italiei la
Bucureşti, pentru a fi eliberat. La
sfârşitul lunii februarie 1943, în lagărul
Tg. Jiu a venit o comisie prezidată de
colonelul de jandarmi C-tin Tobescu,
având misiunea de a tria pe legionarii
arestaţi. „Adus în spate, cu ochelarii de
baga prinşi după urechi şi căciula mare
oltenească înfundată pe cap”, a intrat la
comisie şi poetul Radu Gyr.(4) În faţa
comisiei Gyr „vorbeşte şi se tânguie. A
intrat în mişcarea legionară din idealism,
din naivitate. El nu e om politic,
n-a fost vreodată om politic. Un seraf
rătăcit pe pământ. Este adevărat că a
greşit. dar pentru greşeala lui a suferit
destul. A fost şi pe front, s-a luptat cu
bolşevicii, şi a cântat ca nimeni altul
acest război. Chiar acum de curând i-a
apărut volumul de Poeme de război.
Scoate volumul din buzunar şi citeşte
din el. Comisia se emoţionează şi îl
compară pe Gyr cu Alecsandri. Poetul
aminteşte de fetiţa lui care îl aşteaptă
acasă. Colonelul Tobescu l-a luat pe
Gyr sub garanţia sa şi a decis eliberarea
lui imediată. Poetul a căzut în genunchi
spunând: Vă mulţumesc, domnule colonel,
după care a ieşit plângând de la
comisie. Ajuns în cabană a pufnit în
râs: L-am dus şi pe ăsta!. A doua zi a
părăsit lagărul”.(5) Era un cinism real
ori unul de paradă menit să mascheze
sensibilitatea rănită a poetului ajuns în
situaţia de a implora clemenţă puternicilor
zilei? Subiectivismul lui Zaharia
Stancu în relatarea acestei scene este
pus în evidenţă de faptul că adevărata
cauză a eliberării poetului Radu Gyr a
fost clarificarea situaţiei lui H. Sima.
Fiind descoperit în Italia, H. Sima
fusese readus în captivitate în Germania,
ceea ce diminua considerabil pericolul
reprezentat de legionari pentru
autorităţile antonesciene. Aceste
28
autorităţi au apreciat corect că teoreticienii
de felul lui Radu Gyr şi Ernest
Barnea nu constituie un pericol pentru
ordinea existentă şi i-au eliberat. În
schimb, oamenii de acţiune, precum J.
Victor Vojen, Tr. Brăileanu, au rămas
în lagăr în pofida intervenţiilor sus-puse
în favoarea lor. Ambasadorul Germaniei
la Bucureşti făcea demersuri, în
iunie 1943, pentru a se ajunge la o
apropiere între mişcarea legionară şi
guvern. El sugera guvernului să
colaboreze cu câţiva legionari precum
Alexandru Constand, R. Budişteanu şi
Radu Gyr.(6)
Fiind eliberat, poetul „cuminţit” îşi
va folosi talentul creând pentru o lume
mai puţin minată de pericolele interpretării
politice, lumea copiilor. În anii
1942-1944, poetul a scris şi publicat 14
cărţi pentru copii („Bimbirică în lună”,
„Pinochio automobilist”, „Darurile lui
Moş Crăciun” etc.).
Memoriile contemporanilor nu dau
detalii despre poziţia şi acţiunile lui
Radu Gyr sub impactul evenimentelor
de la 23 august 1944 şi după, când o
parte din legionari a rămas ataşată
Germaniei naziste, iar altă parte a urmat
poziţia forţelor democratice grupate în
BND şi a regelui. Noua orientare
politică a autorităţilor române privind
pedepsirea criminalilor de război,
defascizarea şi democratizarea, asumate
prin convenţia de armistiţiu, a avut
consecinţe asupra lui Radu Gyr. Poetul
a încercat să se sinucidă, apoi şi-a
petrecut convalescenţa la Râmnicul
Vâlcea, oraşul soţiei.(7)
În martie 1945, Radu Gyr era
arestat şi supus judecăţii Tribunalului
Poporului din Bucureşti. El a fost
anchetat de fostul său prieten şi coleg
de liceu Mihail de Mayo, devenit
acuzator public. Mayo i-a cerut să facă
delaţiuni împotriva blândului filosof
Vasile Băncilă. Radu Gyr „l-a sictirit
oleacă pe Mişulică... în timpul
anchetei.”(8) Această informaţie i-a fost
furnizată lui P. Pandrea chiar de către
Gyr, după ieşirea din închisoare.
Zaharia Stancu scrie că în faţa
Tribunalului Poporului (1946), Gyr a
adoptat aceeaşi tactică de văicăreală ca
şi în timpul regimului antonescian
(februarie 1943), susţinând că „n-a fost
vreodată legionar. A fost numai simpatizant
legionar... Un poet naiv, un visător
rătăcit în politică etc., etc.”(9) În
ultimul său cuvânt în faţa Tribunalului
Poporului, Gyr a negat că a fost
antisemit – în timpul directoratului său
fusese înfiinţat Teatrul Baraşeum – şi a
adus martori în acest sens.(10)
Radu Gyr a fost condamnat la 8 →
TRAIA LAZĂR