Raport de cercetare - Lorentz JÄNTSCHI

modalitatea de culegere, colectare şi stocare a datelor trebuie să se regăsescă în protocolul
cercetării. În scopul extrapolării rezultatelor la întreaga populaţie din cadrul căreia eşantionul a fost
creat (obiectiv al statisticii inductive), acesta (adică eşantionul) trebuie să îndeplienască anumite
criterii (trebuie să fie reprezentativ). Pentru a obţine reprezentativitatea un eşantion trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
÷ Reprezentativitatea prin taliei: condiţie de ordin cantitativ. Volumul eşantionului trebuie să fie
suficient de mare raportat la populaţia din care s-a extras.
÷ Reprezentativitatea prin caracteristici: condiţie de ordin calitativ. Eşantionul trebuie extras
aleator din populaţie pentru a cuprinde în mod proporţional totate caractericile popualţiei din
care face parte.
Cel mai bun mijloc de a asigura că un eşantion va permite inferenţe corecte este utilizarea
metodelor de eşantioanare probabilistică în obţinerea eşantionului. Această metodă, pentru fiecare
subiect al populaţiei este cunoscută probabilitatea (şansa) de a fi inclus în eşantion.
Patru metode de eşantionare sunt folosite pentru a obţine eşantioane probabiliste:
÷ eşantionarea simplu randomizată
÷ eşantionarea sistematică
÷ eşantionarea stratificată
÷ eşantionarea cluster.
Eşantionarea simplă randomizată este o selecţie formată din subiecţi extraşi la întâmplare din
populaţia statistică. Fiecare subiect are aceiaşi şansă de a fi inclus în eşantion.
Astfel pentru obţinerea unui eşantion aleator se poate utiliza o metodă de randomizare bazată pe
procedee de generare de numere aleatoare (de exemplu, funcţiile RAND sau RANDBETWEEN din
Microsoft EXCEL). Prin această metodă, fiecare element al populaţiei primeşte un număr de
identificare. Pentur eşantionare este dipsonibilă o listă de numere de identificare numită structură de
eşantionare.
Eşantionarea sistematică include tot al k-lea element din populaţie în eşantion. Numărul k se obţine
împărţind talia populaţiei la talia dorită a eşantionului.
Eşantionarea sistematică nu este indicat să fie folosită atunci când în structura de eşantionare ar
putea apare o periodicitate.
Există şi alte metode de metode de eşantionare mai complexe, cum ar fi, de exemplu, eşantionarea
stratificată. Pentru aceasta, se împarte populaţia în mai multe subgrupe relevante numite straturi şi
se constituie eşantionul prin extrageri aleatoare din straturi. Fiecare strat trebuie să fie reprezentat în
eşantion în funcţie de importanţa sa în populaţie.
Eşantionarea cluster. Un eşantion aleator de clusteri se obţine printr-un procedeu în două etape.
Într-o primă etapă se împarte populaţia în clusteri şi ulterior se selectează aleator o submulţime de
clusteri. În mod obişnuit alegerea clusterilor se bazează pe criterii geografice, iar acest procedeu
este utilizat frecvent în studiile epidemiologice.
Eşantionarea nonprobabilistă este aceia în care nu este cunoscută probabilitatea ca o entitate din
populaţie să fie selectată. Eşantioanele obţinute în acest mod au frecvent bias de selecţie.
Asignarea aleatoare. În anumite studii experimentale, prima dată, pe baza unor criterii subiecţii
sunt selectaţi pentru a fi incluşi în studiu. Apoi fiecăruia dintre aceşti subiecţi trebuie să li se
atribuie un anumit tratament. Dacă această atribuire a tratamentului este aleatoare atunci procedeul
se numeşte atribuire aleatoare. Acest procedeu de asignare aleatoare are ca scop ca grupurile ce
primesc diferite tratamente să fie cât mai asemănător posibil.
Populaţia ţintă şi populaţia de disponibilă. În anumite studii, subiecţii incluşi în eşantionul de
studiu nu aparţin întotdeauna populaţiei pentru care cercetătorul doreşte să generalizeze concluziile
studiului. În locul acestei populaţii, numită populaţie ţintă, cercetătorul utilizează frecvent o
populaţie de subiecţi disponibili care verifică anumite condiţii impuse. Această populaţie din care
de fapt este prelevat eşantionul (sau eşantioanele) se numeşte populaţia disponibilă. Pentru a face
inferenţe relativ la populaţia ţintă pe baza populaţiei disponibile, aceasta din urmă trebuie să fie
reprezentativă pentru populaţia ţintă (cele mai importante caracteristici au aceiaşi distribuţie în
populaţia ţinţă şi în populaţia disponibilă).
57