BULETINUL ИЗВЕСТИЯ JOURNAL

More documents

Recommendations

Info

Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 3(318) 2012 Articole de fond Tabelul 1. Rasele principale ale manii identifi cate în lume şi reacţia liniilor diferenţiatoare [21; 52]. D1 D2 D3 D4 D5 D6 D7 D8 D9 Rase HA304 RHA265 RHA274 PMI3 PM17 803.1 HAR4 QHP1 HA335 100 S R R R R R R R R 300 S S R R R R R R R 304 S S R R R R R R S 307 S S R R R R S S S 314 S S R S R R R R S 330 S S R S S R R R R 334 S S R S S R R R S 700 S S S R R R R R R 703 S S S R R R S S R 704 S S S R R R R R S 707 S S S R R R S S S 710 S S S S R R R R R 714 S S S S R R R R S 717 S S S S R R S S S 730 S S S S S R R R R 770 S S S S S S R R R 774 S S S S S S R R S O încercare de a caracteriza variabilitatea moleculară a manii a fost făcută de Roeckel-Drevet şi colaboratorii în 2003, analizînd prin tehnica RAPD (Random Amplifi ed Polymorphic DNA) cu 21 primeri 77 izolate din 12 ţări de pe patru continente. Rezultatele acestui studiu au constituit primul raport privind diversitatea genetică a patogenului evaluat la nivel internaţional. Analiza statistică a demonstrat că nu există corelaţie între gruparea izolatelor şi rasa sau originea geografi că a acestora, fapt care poate fi explicat prin apariţia lor recentă determinată de efectul de „strangulare a populaţiei” [44; 46]. Prin tehnicile moleculare aplicate la etapa timpurie a studiului diversităţii genetice a patogenului, precum sunt RFLP (Restriction Fragments Length Polymorphism) [5], RAPD [6; 44] şi ISSR (Inter-Simple Sequence Repeat) [22] s-a reuşit identifi carea diversităţii genetice între probele investigate, dar au fost diferenţiate populaţiile doar la nivel intraspecifi c [60]. Numeroase investigaţii privind caracterizarea genetică a raselor manii se desfăşoară în Franţa. Astfel, Giresse şi colaboratorii în 2007 a elaborat 12 markeri SNP (Single- Nucleotide Polymorphism), care pot fi aplicaţi pentru genotiparea fi nă a izolatelor din leziunile cu sporulaţie [16]. Utilizînd combinaţiile acestor markeri Delmotte şi colaboratorii în 2008 au analizat 24 izolate individuale, care includ 14 rase întîlnite în Franţa. Datele obţinute au demonstrat o corelaţie puternică între structura genetică şi fenotipică a populaţiilor studiate, indicînd faptul că cele 14 rase sunt încadrate în trei grupe distincte. Fiecare grup include una din cele trei rase majore din Franţa 100, 703 şi 710. De asemenea, nivelul scăzut de heterozigoţie denotă faptul că P. halstedii este o specie homotalică [12]. Cu toate acestea, cercetările respective pun în evidenţă doar structura genetică a populaţiilor patogenului şi nu furnizează nici o informaţie funcţională privind profi lurile patogenetice [12; 60]. 29
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii. Nr. 3(318) 2012 Articole de fond Astfel, în Franţa de la începutul anilor 1960 pînă la sfîrşitul anilor 1980, a fost identifi cată doar rasa 100 (cunoscută şi ca rasa 1 sau rasa Europeană). În 1988-1989, au fost descoperite două rase noi: rasa 703 şi 710 [9]. Toţi hibrizii comerciali utilizaţi în acea perioadă au manifestat susceptibilitate faţă de rasele 703 şi 710. Începînd cu 1995, în Franţa au fost identifi cate 11 rase : 300 şi 700 (în 1995), 304 (în 2000), 314 (în 2001), 307, 704 şi 714 (în 2002), 334, 707 şi 717 (în 2004) şi 730 (în 2005) [12; 53]. Evoluţia rapidă a populaţiilor P. halstedii în ultimii zece ani [19] indică asupra necesităţii de optimizare a nomenclaturii actuale. Genele de rezistenţă şi markerii moleculari asociaţi cu rezistenţa fl orii-soarelui la mana Interacţiunea dintre fl oarea-soarelui şi P. halstedii poate fi descrisă ca o relaţie tipică genă-pentru-genă unde patotipurile patogenului au caracter de virulenţă diferit şi pot întâlni genotipuri de fl oarea-soarelui cu sau fără gena/gene de rezistenţă efective împotriva lor. Cu toate că genetica rezistenţei fl orii-soarelui la P. halstedii are o istorie de cercetare lungă şi o serie de gene Pl sunt identifi cate şi încorporate în soiurile rezistente la mana, au rămas multe întrebări nerezolvate, elucidarea cărora va permite controlul efi cient al acestei boli devastatoare pe termen îndelungat. Actualmente, cercetătorii din diferite ţări lucrează pentru a înţelege mai bine mecanismul, precum şi baza genetico-moleculară a rezistenţei, selectând gene sau clustere de gene noi care conferă rezistenţă şi genotipurile de interes cu ajutorul markerilor moleculari în programe de ameliorare şi încercînd să descopere modalităţi alternative de asigurare a rezistenţei la fl oarea-soarelui [60]. Ameliorarea pentru rezistenţă la mană a fost iniţiată la VNIIMK-Krasnodar, prin încrucişarea topinamburului (H. tuberosus var. purpurellus) ca formă maternă, cu soiul VNIIMK 8931 [37; 38; 40]. Cu toate difi cultăţile referitoare la menţinerea rezistenţei în generaţiile avansate de back-cross, s-au obţinut unele forme hibride rezistente, care au stat la baza creării unor soiuri de fl oarea-soarelui cu conţinut ridicat de ulei. Astfel, soiurile Novinka şi Progress, obţinute de G.V. Pustovoit şi colaboratorii în 1976 prin încrucişarea interspecifi că, conţin o genă dominantă de rezistenţa la mană, provenită de la H. tuberosus [39; 40]. Toate genele de rezistenţă identifi cate până în prezent sunt gene simple, dominante, fi ind specifi ce pentru determinarea diferitelor rase de mană. Genele de rezistenţă la mană pot fi uşor transferate în genotipurile sensibile, dar valoroase din punct de vedere agronomic, pentru crearea de linii izogenice sau surse noi de germoplasmă. Transferarea se face prin metoda back-cross, linia iniţială fi ind folosită întotdeauna ca formă maternă. După fi ecare generaţie de back-cross se fac testări artifi ciale cu inocul de la izolatele raselor pentru care se face selecţia. Genele Pl pot fi transferate în genotipul uneia din liniile parentale care formează hibrizii simpli de fl oarea-soarelui, de preferinţă linia maternă androsterilă, realizându-se astfel hibrizi rezistenţi la atacul P. halstedii [64]. În anii 90 au fost depuse eforturi considerabile pentru determinarea localizării genelor de rezistenţă în cadrul genomului fl orii-soarelui şi de a aplica cunoştinţe respective în ameliorare [60]. Actualmente, sunt cunoscute mai mult de 20 gene de rezistenţă majore Pl, dintre care zece au fost cartate. Unsprezece gene Pl au fost localizate pe hărţi de linkaj cu ajutorul markerilor moleculari [3; 4; 7; 8; 10; 13; 14; 15; 27; 31; 32; 36; 41; 42; 45; 54]. 30
Page 1 and 2: Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii
Page 49: Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii
Page 101 and 102:
Buletinul AŞM. Ştiinţele vieţii
Page 103 and 104:
Page 105 and 106:
Page 107 and 108:
Page 109 and 110:
Page 111 and 112:
Page 113 and 114:
Page 115 and 116:
Page 117 and 118:
Page 119 and 120:
Page 121 and 122:
Page 123 and 124:
Page 125 and 126:
Page 127 and 128:
Page 129 and 130:
Page 131 and 132:
Page 133 and 134:
Page 135 and 136:
Page 137 and 138:
Page 139 and 140:
Page 141 and 142:
Page 143 and 144:
Page 145 and 146:
Page 147 and 148:
Page 149 and 150:
Page 151 and 152:
Page 153 and 154:
Page 155 and 156:
Page 157 and 158:
Page 159 and 160:
Page 161 and 162:
Page 163 and 164:
Page 165 and 166:
Page 167 and 168:
Page 169 and 170:
Page 171 and 172:
Page 173 and 174:
Page 175 and 176:
Page 177 and 178:
Page 179 and 180:
Page 181 and 182:
Page 183 and 184:
Page 185 and 186:
Page 187 and 188:
Page 189 and 190:
Page 191 and 192:
Page 193 and 194:
Page 195 and 196:
Page 197 and 198:
Page 199 and 200:
Page 201 and 202:
Page 203 and 204:
Page 205 and 206:
Page 207 and 208:
Page 209 and 210:
Page 211 and 212:
Page 213 and 214:
Page 215:
show all

BULETINUL ИЗВЕСТИЯ JOURNAL

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?