Ștefania Cristescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenta Socială

SOCIOLBUC
S-a ivit un fel de încordare între cei tineri, care îi face pe toţi să izbucnească
pătimaş şi fără cruţare, nici chiar pentru prieteni vechi, la orice prilej. Asociaţiile
lor („Criterionul" lui Comamescu, de pildă) par a se răzni. Monografiştii suferă şi
ei de această tulburare. Nu că ar avea îndoieli asupra rostului muncii lor: boala
ascunsă, de care, cred că suferă ceilalţi. Ci pentru că suntem în criză de autoritate.
Profesorul, amestecat în multe, şi-a pierdut oarecum prestigiul. „Monografia" se
simte oarecum trădată: unii deplâng că nu i s-a robit în mod exclusiv, aşa cum au
făcut ei, alţii se vaită de prea puţină solicitudine pentru soarta lor personală. Toate
aceste nemulţumiri au mai fost întărite printr-o acţiime intensă, de „parvenire" se
zice, a lui Herseni. Datorită lui şi lui Vlădescu-Răcoasa^, opoziţia teoretic-politică
„Dreapta" - „Stânga" s-a schimbat aproape într-un război fratricid. S-au produs
felurite amestecuri în conducerea revistei, încât s-a împiedicat şi ea, pentru câteva
săptămâni, de dragul unor fleacuri de felul acesta: garantarea absolutei neutralităţi
politice sau cenzură monografică.
S-ar putea întâmpla ca profesorul să fie silit să-şi dea demisia pe tema
reducerilor bugetare. Ar fi încă singura posibilitate ca lucrurile să nu se mai
complice. Că obişnuite comitete instituite de profesor să elaboreze chestionare,
să pregătească spre publicare materialul Drăguş, stau şi nu reuşesc să facă nimic.
în împrejurările acestea e bine de cei plecaţi în străinătate. Lucrează liniştiţi,
fără toată această politică de cărturari, inutilă. Dacă n-aş fi prea legat de cele de
aci, m-aş duce la ţară să citesc. Bucureştiul nu mai mijloceşte nimic nou celui ce
stă într-însul.
Stau aci, cu gândul să rezist până la urmă, numai pentru a încerca totul, de
dragul ieşitului la muncă serioasă. Dacă nu izbutesc, o să plec în toamnă, renunţ
la boemiada aceasta filosofică şi devin un om modest, cu planuri mari. Şi aşa am
tot mai mult impresia că am făcut prea multe concesii sorţii, primind ocoluri prea
mari, de dragul ţintei bine ştiute dintru început.
Interesant e aci singur Neamţu. Băieţandru, dar cu stofa de mare înnoitor
politic, el e neostenit în a cere şi a stoarce material pentru „Dreapta" lui. Credinţa
nestrămutată, pe care o are, că în lupta destul de aprigă dintre băieţii de la
„Dreapta" şi cei de la „Stânga" se decid directivele viitoare ale politicii noastre,
e chiar impunătoare. împins de un fel de simţ al datoriei, de înfăţişare puţin
românească, i-am scris câteva articole, acum în urmă chiar cu un nume de
împrumut^, pentru că nu mai pot s-o fac altfel. Deşi îmi place singurătatea şi
liniştea, proclam totuşi într-însele că în vremurile tulburi de acum e o datorie
uitarea de bucuriile proprii şi contribuţia pentru ieşirea din greutăţile vremii.
Coste scrie şi el de zor; cronicile lui economice şi de politică internaţională sunt
remarcabil de îndrăzneţe şi de neobişnuite.
Nimic, afară de toate acestea, decât viaţa pe care o ştii niţel şi tu. Ies după
două de la minister, cu Pik de cele mai multe ori, care e foarte autoritar în
exerciţiul funcţiunii; drum, pe ninsoare, ger ori moină, până la Cantină, unde nu
mai e liniştea de anul trecut, ci 400 şi mai bine de consumatori numai la prânz -
sau la restaurantul de [pe] Academiei. Pe la patru, iarăşi la profesor şi rareori
117