Ștefania Cristescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenta Socială

SOCIOLBUC
în câteva zile nădăjduiesc că vei avea o scrisoare mai lungă de la mine.
Până atunci, trimite-ne ce-ai scris pentru „Gând şi faptă". Fără codire.
Din cauza unor încurcături de ordonanţare, banii tăi şi ai Lenei nu pleacă
decât mâine. Telegrafic însă.
*
Mângâindu-te încet şi sărutând în gând urma lacrimilor tale de vinerea
trecută, trăiesc aci cu gândul din adânc întruna lângă tine.
Anton
74. A.G. către Şt. Cristescu (11.2.1933)
11 februarie 1933
Ştefania mea,
îţi porneşte veste de la mine de-abia acum, când tu socoteşti de bună seamă,
că răspunsul la scrisoarea drăguţă, cu mutatul şi supărarea repede uitată a
braţului drept, s-ar cădea să-ţi fi şi sosit sau să fie, cel puţin, demult în drum spre
Paris.
S-a întâmplat din nou să-mi fie, multe zile, aşa încât să nu pot scrie o
scrisoare limpede. Şi tu ceruseşi pagini multe, ca să ai un prilej mai mult de a te
bucura în casa ta cea nouă. Nădăjduiesc că azi voi putea să închei, cât de cât
citeţ, lucrurile de mult sortite să-ţi fie spuse.
Săptămânile din urmă au fost grele şi întunecate pentru mine, ca puţine altele.
Miezul iernii m-a încărcat totdeauna cu multă caznă; nu mai departe decât anul
trecut, de pildă, cu tot zbuciumul din jurul celor nouă pagini încâlcite de la
începutul „Orăşenizării"'. întreaga osteneală a anului mă apasă parcă atunci; iar
vrerea se încrâncenează, cu deznădejde dar fără izbândă, ca o elice de vas ce
zbârnâie deasupra apei. Şi dacă, din când în când, ceva izbuteşte în silă, bucuria
despotmolirii se stinge degrabă în toropeala dimineţii următoare.
Am trăit şi acum astfel de zile tulburi şi ameţitoare, cu somnuri lungite peste
seamă. Mai mult decât până acum, ele m-au făcut să arăt bine în unele dimineţi;
rotund şi îmbujorat, păream a fi, atunci, în ceasurile mele cele mai bune. Fierbea
totuşi în mine nemulţumirea şi ciuda neputinţei.
Reîmprospătată din adânc, puterea mi-a revenit de câteva ori, pentru ca, în
ziua următoare, să se răsfire din nou, ca nisipul în bătaia vântului.
Mărturisirea acestor necazuri nu e poate la locul său; n-am trăit însă altceva
în vremea din urmă. Firesc, nu pot scrie decât despre ele şi despre socotelile
mele în decursul lor.
115