Ștefania Cristescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenta Socială

SOCIOLBUC
firească. Atunci vine de la sine ceea ce nu pot da nici sfaturile venite de la
oamenii cei mai înţelegători, nici vorbele bune ale celor mai plini de iubire. Şi
de tot la urmă: toate trebuiesc; şi deznădejdile şi îndoielile, numai să nu devie
obişnuinţă, lanţ la gleznă cu ghiulele grele de plumb.
Drumul tău ţi s-a descoperit: urmează cursurile de celtică, pregăteşte
examenul de la Institutul de Etnologie^. Când va fi nevoie de o nouă lumină, ea
va veni, fii sigură. Nu-1 lăsa la o parte pe Marx^. Acum când ţi-e să nu pierzi
drumul adevărat, ai face-o uşor, crezând că eşti consecventă şi atât. Dar nu uita
că drumurile mari nu duc numai la o ţintă însemnată, ci trec prin ţinuturi
însemnate. Un lingvist cu pricepere sociologică şi folclorică poate da interpretări
incomparabil mai bogate şi cuceritoare decât un simplu comentator de herbariu
filologic (tu n-ai fost niciodată aşa ceva şi nici nu vei fi).
Nu te preocupa de ceea ce va fi în ţară. Un chip de trăit se găseşte totdeauna.
Iar pe cel pe care ni-1 dorim nu ni-1 câştigăm, cu adevărat, chiar dacă se
împlinesc socotelile cele mai lucid prevăzătoare. Cei ce iubesc o disciplină până
a se pierde într-însa obţin totdeauna, până la urmă, aceste locuri. Dar nu se
supără nici dacă lucrul nu s-ar întâmpla. Viaţa lor a fost plină totuşi de sens.
Toata acestea ţi le scriu, Ştefania mea dragă, cu câteva batiste alături şi cu un
nas roşu hotărât să nu sece încă vreo două-trei zile. Ieri capul mi-a fost de plumb
şi oasele grele; mi-am trecut ziua într-un jeţ, lângă sobă, cu picioarele bătrâneşte
aproape de foc.
Mă bucur, prinzând totuşi, poate mai mult ajutat de amintire, parfiimul
scrisorii primite dimineaţa, care e întinsă pe masă. Te am aşa mai aproape pe
tine, fata cu lucrurile care răspândesc încet miros de paciuli^ şi de levănţică.
Vacanţa cu bibliotecile închise m-a silit să reiau viaţa de acasă de după sosire.
Am mai făcut o mulţime de socoteli. Inutile, cele mai multe. Dar sunt liniştit. Joi
noaptea, după concertul laroff (am fost bucuros ziua întreagă de la 9 încolo; 8 la
tine), de vorbă cu Cioran şi cu un german cu un nume franţuzesc, Lavie, m-am
simţit din nou tare şi în vorbă şi în gând. Răceala mă ţine locului. Altminteri,
planurile mele provizorii sunt bine făcute şi ştiu în ce ape mă voi cufunda. Ţi-am
scris ceva data trecută, în curând când voi şti şi eu mai mult despre aceste
îndrumări, după ce le voi trăi, îţi voi scrie mai pe larg despre ele. Voi începe să
lucrez prezentarea pentru una din revistele de sociologie germane, a ceea ce face
profesorul. Pentru asta va trebui să trec printr-o bună parte din sociologie,
împlinesc aşa şi dorinţa profesorului. Şi intru la lucru.
Pe la cinci după-masă gazda mea m-a chemat la ceai, de aci mersul şerpuit şi
deloc simetric, cum îmi place, al gândurilor spuse aci. Unele mi-au scăpat din
minte pentru o vreme, mai târziu mi-au reapărut: n-am putut să nu le scriu,
departe de locul lor. Poate e mai bine aşa: apăreau prea apodictice altminteri. îţi
transcriu şi ceea ce găsesc în însemnările mele din scrisoarea trimisă fratelui
meu cel mic acum câteva săptămâni; şi ele sfat dat de cineva care caută şi el sfat,
214