Ștefania Cristescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenta Socială

SOCIOLBUC
împăratul aude versuri duioase aduse de vântul de primăvară.
E cântecul: odată trebuie să te desparţi de toate cele.
Trecem în ostroavele care înverzesc, în bărci acoperite de corturi.
Valuri mici se saltă înăuntru ca peştii zburători.
Trei mii de fete aduc închinare stăpânului cu dansuri vesele.
Cu sunete de clopote, care trec prin văzduh ca un stol de păsări
Palat şi pământ tresar din temelii.
Oamenii se desfată dansând cântecul păcii.
Cei treizeci şi şase de împăraţi nemuritori îşi cârmesc spre pământ
carele lor de nori,
îşi cheamă semenul, dar el îşi apucă mai cu putere frânele de aur.
Rămâne şi vrea ca printr-însul China să devie fericită.
Ca împărat al păcii se înalţă de atunci încolo numele lui, semeţ şi nepieritor
ca un deal sfânt.
164. A.G. către Şt. Cristescu (7.2.1934)
7 februarie 1934
Ştefania mea dragă.
Am fost nerăbdător până ieri după-masă, dorindu-mi ca scrisoarea mea în
drum spre tine să-ţi sosească mai degrabă. Aseară, la şapte fără ceva, la un curs,
m-a năpădit bucuria la gândul că vom fi împreună. Caldă, roşie, ca o sugrumare.
Cred că e ceasul când ţi-a trecut în mână.
Azi mă tem să nu scoţi o problemă din propunerea şi rugămintea mea. în care
să fie vorba de viitor şi de câte altele. îţi descriu, din pricina aceasta, chipul în
care iau hotărâri.
întâi mă pomenesc cu viziunea unei soluţii pentru situaţia care o solicită.
Surprinzătoare de obicei şi neobişnuită. Mă hărţuiesc cu ea atunci şi caut s-o uit,
cufundându-mă în cotidian. Dacă dăinuieşte, reapărând tot aşa de limpede, mă
împrietenesc cu ea, văd că nu e aşa de imposibilă cum părea şi ştiu că va deveni
fapt.
Hotărârea pe care ţi-am supus-o mi-a scăpărat în gând primăvara trecută.
Mi-a revenit uneori în vară şi toamna. Dar, cufundat în raportul pe care-l ştii, mă
depărtasem în prea mare măsură de mine însumi, ca să câştig certitudini, stând
faţă în faţă cu mine. Aci, singur, cu urechea aplecată asupra mea, ea n-a întârziat
să se găsească în mine, la una din trezirile mele din somn.
Am aşteptat prilejul, de atunci.
De ce să ne temem de viaţă?
229