Ștefania Cristescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenta Socială

SOCIOLBUC
apoi cele două pagini ale tale, ca să descopăr că mi-a scăpat o propoziţie data
trecută: „cum ai făcut tu" şi arhitectura măiestrită a frazei cu gesturile de „copil
dulce" şi cu paranteza dominată de „altădată!" mărginind un „timid" care nu mă
supără, chiar dacă nu atenuai glumeţ („ce băiat! să nu se supere iar, ca atunci cu
pătucul şi raza de soare"). Aş fi rămas însă mai sărac cu două rânduri
prietenoase.
Nu-ţi întorc darurile, Ştefanio. Mă stăpânesc să nu-ţi trimit aproape din zi în
zi câte ceva. Şi de ce să vorbeşti de daruri imperfecte? Am cunoscut aşa şi
hiacintele. Nu poţi să te împrieteneşti cu florile decât avându-le alături zile şi
săptămâni. Vasul din vară îmi dăruieşte întruna prietenii de flori. Ca să nu stea
gol, crăiţe ruginii şi bănuţi suflaţi cu trandafiriu de răsărit de soare şi mimoze
pufoase şi galbene s-au urmat pe masa mea primind să-mi arate ceva din taina
vieţii lor. în povestea traiului meu cu mine însumi, el are un loc tot atât de cinste,
el cel ce cheamă florile, ca pajiştile şi apele şi copacii, ca norii cerului, ca apele
râurilor, sau ca vrafurile colorate de cărţi şi lucrurile din cameră, cu viaţa lor
şoptită.
îţi trimit, pentru că nu mi-ai spus nici un cuvânt despre Li-Tai-Pe, volumul
lui Meyer-Liibke', pe care l-am găsit la un anticar. Poveşti cu oameni care se
iubesc la Miazănoapte (un Bjomson^ duios) sau în China (Cămaşa cu mărgele^)
îţi vor pleca altădată.
Altceva filologic. îţi propun ca temă de reflecţii un subiect cu adevărat
pasionant, cred. A vădi indicaţiile despre felul de a fi şi de a privi al neamului
nostru, care se găsesc multe, la adânc sau la suprafaţă, în fenomenele lingvistice
româneşti. Că întreprinderea e necesară, cine să nu o simtă din cei tineri? Noi nu
ne iubim încă cu adevărat poporul, pentru că nu ştim ce e al lui. Trebuie ridicat
la lumină tot ce zace în acele basme şi în folclor, în orânduieli, plin de indicaţii
asupra perspectivei româneşti în faţa vieţii şi a morţii, interpretat peisajul nostru
şi cântecul, ţesăturile şi destinul pe care-1 implică locul nostru sub soare. Teme
pentru o generaţie întreagă. Munca ei ar câştiga de abia dezrobirea spirituală a
ţării: ştiindu-ne, am putea sta altminteri în faţa cărţilor, a gândurilor şi a
lucrărilor celorlalţi, liberi şi primitori, nu slugarnici şi totuşi scârbiţi. Lingvistul
ar avea să facă multe. Să contureze zidirea sufletească a românului, cum se
vădeşte în limbă, determinând regiunile de existenţă pentru care e deosebit de
sensibilă şi cele care nu există pentru ea. Căile sunt multe; chiar dacă nu e vorba,
întâi, decât de a valorifica lexicul, nu şi fonetica, sintaxa şi morfologia, cu
problemele mai subtile pe care le pun. De pildă recensământul cuvintelor
compuse care au un înţeles de sine stătător, altul decât cel al părţilor care le
compun (de exemplu a întovărăşi, care mi-a venit în gând când m-am numit
tovarăşul tău de drum; în valea de Banat din care vin, unde formele de tovarăş,
a întovărăşi nu intervin, tovar are semnificaţia de povară, încărcătura celui care
face cărăuşie; a întovărăşi, a fi tovarăş de drum vor fi însemnat la început a
221