Ștefania Cristescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenta Socială

SOCIOLBUC
moşnegi, când profesorul dormita pe banca miniştrilor; ori ţinându-mă după el,
ca o umbră, prin fumoare şi săli de aşteptare; ori pornind grăbit să aduc, de
undeva sau altundeva, nu se ştie ce hârtie rătăcită sau uitată. Şi se părea că voi
putea să intru în Cişmigiul pe care-1 privisem, din când în când, ca de după gratii,
de pe un balconaş al maturului Corp, îmbrobodit în umbrele tot mai plin verzi
ale mugurilor desfăcuţi.
M-am primenit cu totul şi de toate, îmbrăcând din nou hainele mele verzui.
Mă vedeam plecat spre casă, umblând dealurile, să văd cum dă frunza în pădure.
Noaptea m-am dus la denie şi m-am bucurat de muzica măreţ-suavă a bisericii
Precupeţii-Noi, una ca toate celelalte, în acea noapte de forfotă, lumină multă şi
evanghelii citite adânc şi tărăgănat. Iconostasul ei părea zid de aur, plin de
scăpărări de biruinţă, comoară nepreţuită, aşezată tocmai în fiindul cel mai
înfiindat al găoacei schimniceşte cenuşii a zidurilor. Iar policandrele: ţâşniri de
aur topit, mângâiate, în fugă, de lumini fericite, parcă în clinchet argintiu şi
fraged de clopoţei.
Cântec pe dinăuntru şi voie bună afară, eram prea plin atunci ca să pot să-ţi
scriu cu adevărat. Ostenit, am adormit, înecat în bucurie. Se părea că lăsasem în
urmă, o dată mai mult, apele rele ale lunilor dintre Crăciun şi Paşti. Şi că
alunecam mai repede spre vară, pe povârnişul unor zile cu flori şi soare.
Mă socoteam mântuit de cazna întristărilor şi a deznădejdilor, înviate iama
aceasta după fiecare biminţă de încredere câştigată asupra lor; totdeauna cu mai
multă putere. Şi mă bucuram, depănându-le în amintire şiml. Zilele de toropeală
numai, întâi; cu gândurile lor cemit-aprige^, cu tmpul greu, oasele muiate.
Dimineţile cu voie bună cât muntele, în cari răbufnea vrerea de a scăpa de ele.
Arţagurile cari le curmau repede, după întâia neplăcere administrativă a zilei.
Apoi: răstimpurile lungi de îngheţare a voinţei şi gripele cu valuri de fierbinţeală,
toropeală şi deznădejde, trecute la Cameră sau la Minister, cu ziua de concediu
primită totdeauna după ce bimisem, printr-o noapte de leacuri bătrâneşti: vin cald,
ştergare muiate în apă rece. Şi plimbările de om ridicat din boală grea din cursul
ei: încetinel, cu slăbiciune în încheieturi şi blândeţe în gând. Şi, în sfârşit,
grelimea [sic] căzută din senin, a unui junghi rău din joia dinaintea Floriilor.
Crezusem atunci, lângă biroul profesomlui, cu zâmbetul îngheţat pe buze, că dacă
pieptul mi-e strivit parcă de roţile unui car greu, e semn că acum s-a făcut
numărătoarea ascunsă a tuturor slăbiciunilor tmpului meu şi că vremea sfârşitului
a venit. Aceleaşi leacuri şi aceleaşi plimbări de o zi şi am putut-o pomi mai
departe. Au venit apoi Senatul şi bucuriile începutului de vacanţă.
în vinerea Patimilor am fost la Minister şi în sâmbăta învierii, la fel.
Duminica Paştilor m-a prins aci. Şi am ajuns să văd că nu pot scăpa acasă decât
pe miercuri sau pe joi. Azi e vinerea Tămăduirii şi eu ştiu că nu mai pot pleca.
Tovarăşi de singurătate în zilele de sărbătoare mi-au fost un cozonac
moldovenesc uriaş şi câteva sticle de vin, dintre cari n-am golit decât una din
Murfatlar, plină cu soare dulce, damri de la profesor. N-am izbutit să fac nimic
143