Ștefania Cristescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenta Socială

SOCIOLBUC
Ţie şi oamenilor deosebiţi le pot fi spuse vorbe bune, să-şi recapete
încrederea în ei, umbrită trecător, şi să nu lupte nebuneşte cu ei înşişi.
Ce-ţi pot spune eu ţie, care ai ajuns poate mai departe decât mine pe drumul
vieţii cu sine însuşi, e să nu gândeşti prea mult asupra ta. E sfatul pe care mi-1
dau şi mie. Eşti acum într-o vreme în care te macini pe tine însăţi, preocupată de
ce va fi în cinci şi în zece ani, neobosită să descoperi dinainte drumurile
depărtate. Morile trebuie să macine grăunţe, nu să-şi facă făină pietrele; - noi
trebuie să trăim şi nu să gândim. Chiar şi când suntem sortiţi unei vieţi în gând.
Adu-ţi aminte dacă în anii tăi de până acum viaţa ţi s-a arătat ca o desfăşurare
automată de întâmplări dinainte stabilite. Fiecare zi şi-a avut noutăţile ei, mici
de obicei, şi uneori cu urmări însemnate în cursul vremii; viaţa cu trei zile de
plănuit şi treizeci de ani de împlinit, pe care o implică vrerea de a şti dinainte
toate trebuie să fie una din caznele cele mai absurde care pot fi visate (Treci cu
vederea exagerarea, pe care o cere exprimarea unor lucruri atât de adiate şi de
puţin distincte, cum sunt cele privitoare la drumul nostru de oameni). Vrând să-ţi
câştigi viitorul, pierzi soarele sau ceaţa şi toate întâmplările zilelor pentru
totdeauna trecute. Drumul cel mai drept la noi înşine e ocolul prin lume, prin tot
ce nu suntem noi. Grija de viitor e un abces al fricii de a fi, prin care răspunde
fiinţa mărginită a fiecăruia din noi la grandoarea necruţătoare şi de neînţeles a
universului. Iar vrerea de a-şi găsi numai prin socoteli locul de pe harta
intelectuală a omenirii este teamă de faptă şi ascundere în noi şi, în dosul unui
pretext grav - o înfăţişare a aceleiaşi frici de viaţă.
Să trăieşti mai mult întâmplările de toată ziua: sculatul şi spălatul; umblatul
pe stradă printre case mari, vechi şi cu un trecut al lor; intratul în clădiri
impunătoare, mâncatul, răstimpurile de odihnă la bibliotecă; adormitul seara,
înseamnă rodul clipelor de bucurie a ochilor şi a trupului în jurnalul tău'. Să
citeşti apoi şi literatură, mai multă decât până acum (nu e pierdere de vreme şi
păcat uşuratic împotriva muncii, cum cred şi eu adeseori; întâlneşti alte destine^
în cărţile bune şi ajungi la o ştiinţă mai bună a celui al tău), ca să nu te mai
întâlneşti cu tine decât din întâmplare, când eşti chemată înăuntru. (Am citit
zilele acestea o poveste eschimosă^, culeasă de exploratorul, mort de curând,
Knud Rasmussen"*, care trebuie spusă aci, cum ţi-am mai spus de câteva ori, cale
de o stradă sau două, o poveste. Zburând deasupra mării, departe în larg, un corb
bătrân s-a simţit ostenit de moarte. Când nu se mai putea ţine în văzduh, a zărit
o balenă. S-a lăsat într-acolo, speriat. A pătruns pe o deschizătură mare. Acolo,
ceea ce nu aşteptase: o casă frumoasă cu ferestrele luminate. A intrat,
înăuntru şedea o femeie frumoasă, cu o lampă alături. Corbul i-a spus ce a păţit.
Femeia i-a răspuns prietenos că n-are decât să rămâie, să se ferească însă să
atingă lampa. Corbul a primit şi s-a aşezat într-un colţ, mirându-se de toate, mai
ales de faptul că femeia cea frumoasă nu se răbda multă vreme să nu iasă din
casă. De la o vreme corbul s-a înviorat şi a gândit că trebuie să vadă el ce e cu
lampa. S-a dus lângă ea, când femeia cea frumoasă a ieşit din nou şi s-a apropiat
cu aripa de flacără. Lumina s-a stins. Năpustindu-se din casa care se dărâma, se
212